Adevarul este ca suntem inspaimantati de trecerea timpului.Imbatranim cu fiecare clipa putin mai mult si ceasul din fata noastra-de la mana,calculator,ceasul digital care ne trezeste dimineata sau cel care ticaie pe noptiera bunicii- continua sa ne semnaleze asta.Nu ingheata.Nu se opreste.Poate,doar se strica,dar daca intrebam un trecator X cate minute sunt trecute de ora Y ne va raspunde mai mult decat ne asteptam. Acele ceasornicului nu ingheata si timpul trece neintrebat. Copii fiind ravnim la maturitate,la rujurile mamei,fardurile asezate pe un raft prea sus pentru noi,la margele asortate cu bluze si tocuri inalte pe care le tarsaim greoi pe covor.Dar inocenta de atunci se transforma intr-o ‘hiperconstientizare’ pe masura ce ne apropiem de Sfantul Graal al Copilariei. Sa crestem mari! Si cand ajungem sa facem asta ne dorim sa stopam timpul,sa nu imbatranim niciodata.Insa el nu va sfida mereu.Ca o functie periodica nenorocita de la matematica,coninua si monotona,definita pe un interval nedeterminat,avand ca perioada principala cele 12 de ore trecute in negru pe cadranul mare al unui ceas.
Fugit irreparabile tempus.
