RSS Feed

sâmbătă, 25 iulie 2009

Baza a povestilor,savant idiot

  "Felicitari!" Da..cred ca asta se cuvine sa zic acum. Sa rostesc un simbol cliseic al succesului in forma sa oarecare si apoi sa tac. Aerul sa ramana conservat intr-o bula de pe cerul gurii mele ,sa leg bula cu un nerv arcuit de creier si sa tastez repede comanda “ anuleaza orice legatura wireless cu limba”. Sau sa ignor totul. Ce ai prefera : doua vorbe, un sarut, o mangaiere plina de placiditate pe umar , o partida de sex pentru a accentua castigul sau sa ma amestec in multimea ce iti adora frenetic imaginea? 

  Tonul vocii-mi este de un calm ireprosabil. Nu tradeaza nici o emotie. Sa fie oare acceptarea ideii? Sau obisnuinta declansata de prezenta intrebarii? O intrebare fara raspuns . Avem nevoie de raspunsuri. Dar fara intrebari ele nu ar exista. Si fara idei , ce loc ar ocupa intrebarile? De ce Fat-Frumos castiga in fata zmeilor si ramane cu fata cea mica de imparat? De ce printul o salveaza pe Cenusareasa , ii ofera renastere intr-un balon de sticla umplut cu fulgi pufosi imbibati in ridicolul fericirii vesnice? De ce Alba ca Zapada nu moare otravita de mar sau asfixiata de o centura si traieste pentru a-si intalni dragostea? De ce si in Dama cu Camelii , o prostituata cu stil te gaseste? De ce cand te atasezi de ceva, nu-l poti lasa in urma? Sa putrezeasca intr-o cochilie de amintiri ... sa se fosilizeze intr-o margea de chihlimbar ce se rostogoleste apatic pe noptiera la miezul noptii?


     Felicitari ,deci! Ai castigat rolul principal ! De fapt nu intruchiparea ta fizica, ci ideea existentei tale. Indiferent de nume, chip , trecut si atingere , omniprezenta ta ma indigna. Zeu al blogurilor , erou de basme si subiect atragator in imaginatia copilelor razvratite... Te simti magulit? Nu ar trebui. Exista si o veste proasta, esti doar un personaj. Nu existi. Doar ideea efemeritatii existentei tale este reala. Esti o statuie de marmura , plina de afise de carne si piele ,pictata cu sange si lacrimi, cu gene cazute si ruj desprins de pe buze moi... Poreclele difera : Barbatul cu tigara , Valetul Plictiseala , Domnul T, Cel ce mi-a furat un dans, Amantul devenit iubit ,Robin Hood,Armand Duval, D’Artagnan, Ivanhoe, Contele Vronski ... dar barbatul e acelasi. Un necunoscut ce poseda o masca asortata cu tinuta ,caci aparentele trebuie pastrate. Te regasesc nu doar in propria-mi imaginatie , ci si in a altora. Cuvintele despre tine , nu le citesc eu , ci le citesti tu. Din fericire pentru mine, prinzi viata indiferent de ora, zi , continent,dorinta si asteptari ... Din pacate pentru tine, nu existi. Iti doresc mult succes in realitatea paralela in care ai luat nastere!

marți, 14 iulie 2009

Joc.Monologul ei


  Si cand dispari, unde dispari? In mintea mea? Ar trebui sa ma inchid deci intr-un azil, unde voi primi vizite zilnice de la vocea ta in afara programului oficial? Sau dispari in spatele unui perete de sticla ,cu o harta desenata pe el? Devin pradatorul si tu-mi esti prada- o antilopa gustand libertatea in salbaticie cu inocenta pruncului ce nu a vazut inca lumina? Insusi vanatorul ,un maniac necontrolat in cautarea comorii?

 Dispari in stropii de ploaie ce cad doar noaptea si mi se preling pe geam? Te-am cautat si acolo si nu erai.  Si cand dispari, dispari singur?

 Acum stateam in doua colturi diferite ale emisferei drepte a creierului meu: eu pe o banca ,iar tu sprijinit de un stalp. Fumai si intr-un mod absurd fumul tau nu ma intoxica. Privirea ta ma marca intens ,o simteam pe buze ,pe umeri ,pe sani , desi eu nu reuseam sa-ti disting forma. Te simteam in intuneric , singurul care a fost mereu prezent intre noi . Si cum definesti intunericul? Absenta luminii. Sau sa fie o metafora? Sa sfideze ideea completarii reciproce , a tot ceea ce cunoastem , prezenta ying si yang,inger si demon , soare si luna , Hristos si Anticrist , iubire si ura, alb si negru,gheata si foc? Daca opusul intunericului nu este lumina si el nu este definit prin absenta ei? Daca ar insemna absenta ratiunii? Ratiunea mea stiu ca s-a dus pe apa sambetei in ziua aceea. “Dar nu ma cunosti,ai uitat?”. Elementul declansator al jocului. Si nu,nu imi pierd mintile. Desi in capul meu , noi ne aflam chiar acum vii intr-o imagine , eu nu imi pierd mintile. Imi amintesc de mirosul de tei si o masca alba , de portelan cu un zambet ironic trasat usor cu vopsea rosiatica pe ea. Cand mi-ai simtit respiratia , ai scapat-o pe asfalt ,transformand-o in bucatele cu un sunet aproape inabusit pentru a nu deranja un act ascuns de intimitate. Nu ti-a tresarit coltul buzei la auzul coliziunii dintre portelan si asfalt , nu ti-ai schimbat ritmul respiratiei cand am rasuflat cu un mic geamat si m-am ridicat in picioare. Stiai ca nu voi pleca. Sau pur si simplu nu ti-a pasat? Aleg prima varianta. Asadar, stiai ca simpla ta prezenta ma va apropia de tine. Un pas, si inca un pas , si nici nu te-ai sinchisit sa iti joci rolul. Asteptai sa iti urmez rasuflarea, sa urmez coregrafia ta. Si la sfarsit a fost randul tau. Un singur pas de incheiere. Al optulea timp accentuat al unei melodii. “Nu imi pierd mintile,nu?” O mana rece mirosind a tigara mi s-a prelins usor pe umar, asteptand nerabdatoare tremurul pielii , al vaselor de sange din tot corpul, transmitand impulsuri si porilor sa ti se deschida tie ,urmand apoi intetirea gradata a respiratiei. M-ai sarutat pe gat si nu ai raspuns. Tacere. O usa deschizandu-se si facand loc luminii. Din nou singura.

Sfarsitul scenei II 

luni, 13 iulie 2009

Respira,schimba,pas,parada


Daca sunteti din Brasov sau dintr-un oras din jur , va atrage dansul , merita sa incercati .. va sugereaza o persoana care pe acolo si-a pierdut timpul in ultimele zile de luni si miercuri ;) !

vineri, 3 iulie 2009

Muzica de camera


In seara asta s-a incheiat festivalul de muzica de camera tinut de Filarmonica din Brasov. Si tot ce pot spune este : "WOA!" urmat de "AAH!" si de nevoia de a strange ceva in brate pentru a exclama pentru a zecea oara "genial!". Putin tineret,multi octogenari,multe baruri pline. Nu neg prezenta mea prin baruri, dar nici faptul ca muzica  de camera e mult subestimata de generatia noua. Si nu..nu sunt d-aia care militeaza impotriva altui tip de muzica,sexului,machiajului,drogurilor etc. No way, tinand cont ca nu stiu cum se face dar cel mai des ajung intr-un bar. Bine,stiu cum se face. Plictiseala. Oricum , a fost genial. Astazi s-au aflat in fata publicului urmatoarele instrumente: in prima parte - pian(Ovidiu Parjol) si vioara (Ozcan Ulucan) si in a doua parte- trei viori, violoncelul ,o chitara electrica (DA!!!) si uhm..okay,mi-a placut ,nu sunt geniu in muzica asa ca ultima categorie va fi numita "tot ce-i trebuie unui percutionist".

In fine,stiu ca nu am postari de genul pe blog. Nu vreau sa induc publicul in eroare,stilul nu se va schimba. Postarea asta e ceva de genul "nu m-am putut abtine" si este mai ales dedicata urmatoarei afirmatii : "Ulucan rulz!" da,nu ati auzit de el. Nici eu,pana azi. Cand l-am vazut. Si ...fara alte cuvine.

Un link asa,sa va arat cine este: Özcan Ulucan-Birsen Ulucan-Schubert Arrpeggione

miercuri, 1 iulie 2009

Vocile obiectelor


 Cateodata ma atasez de cel mai marunt lucru pana la nebunie. Ma indragostesc...nu, il indragesc pana la adoratie. 

 O melodie ale carei versuri sunt schitate pe venele cave din sistemul meu si zambesc de parca acolo mi-ar fi sufletul.

 Un ritm pe care il uram si care acum a format niste maini mari si ma gadila, crezand ca tocmai a urcat cativa pasi pe un piedestal cu ceasuri de cristal unde i se permite o desfasurare libera.

 Un parfum care este intinat de insusi aerul pur, virgin si neatins de nimic,de nici o respiratie intoxicata, cand exista doar el si vidul.Un parfum ce prinde viata,si trup de oase lipsite de maduva ,lipite cu clei si carne fara gust,acoperite de o piele fara miros, dar cu buze si respiratie dulci,de o inocenta ademenitoare.De o fragilitate extraordinara. Imbratisarea lui te indeamna sa-l pastrezi doar pe el pe piele .”Nu este indecenta, ci aversiune impotriva actului imoral de a ma acoperi.”  

 O sintagma cu esenta, dar fara umor si sentiment ,care devine pecete lumii intregi; sau cel putin universului tau.

 Un ruj care nu are trecut, dar viitorul e deja scris in compozitia sa insasi si fiecare cuta a buzelor ofera contur unui alt destin.

 Si cel mai adesea o melodie. Sau un obiect atat de mic cat o boaba de cafea zdrobita pe o aleea si atat de invizibil precum o visina virgina,neatinsa de buricul vreunui deget, ce sade tacuta pe creanga ei si se inroseste tot mai tare cu fiecare trecator prin parc. Timiditate . Contrar. Conteaza? Si alteori as fi zis ca imi amintesc de..tine. Sau de cineva oricum. Stiai ca si constiinta te poate minti? Mai precis, poate vorbi in franceza. Si eu in engleza. Si desi ne intelegem vag, ne uram din cauza dialectelor .Motiv? Istorie,poate. Asa ca nu am ascultat atent. In fond,de la toi la moi e un singur pas si doar aroma ce venea din paharul tau de Teacher’s mi-a amintit. Nu are legatura cu tine. Ce imi provoaca adoratie pana in pantecele nebuniei pentru putin mai mult de cateva clipe imi aminteste de mine. Sau de nimic. De adoratie in sine. De o tanara domnisoara prea cocheta pentru a purta o conversatie superficiala intr-un dormitor, prea definita de eleganta pentru a fuma tigari de cirese intr-un bar purtat de timpuri prin jazz si amanti si amante cu maini tremurande frenetic la caldura pielii,prea desavasita de atipic si imoralitate pentru a privi chiar si o statuie fara un zambet sugestiv de indecenta si pentru a insinua infidelitate si pacat chiar si preotilor. 
     Si amorul asta nu ti-l ofer.