Relativism

Au trecut doi ani in doua saptamani.O zi a durat o luna si fiecare bob de nisip de scurgea prin talia subtiata a unei clepsidre in 24 de ore,sau mai putin,dupa cum dorea sa se joace cu nervii tai,sa se sustraga de la joc sau , dimpotriva, sa incerce sa faca totul sa plece,sa treaca pe langa ea.Sa fie o statueta de ciment in mijlocul unor nisipuri miscatoare.Timpul.Ce notiune ciudata!

Letting go

And how exactly do we learn to let go?How can someone figure out if it's the right moment?And after the right moment passes,do we just become delusive?

'Tu si eu' nu vom fi 'noi'

Sa ai pe cineva aproape,stand langa tine,tinandu-l de brat sau tinand-o de mana,dar sa nu-l poti avea.
Sa ai ceva in palma,dar,naiv sa deschizi usor mana si sa-ti fuga printre degete.
Sa ai ceva de spus si sa nu o poti spune.Niciodata.
Sa nu ai nimic de spus si sa se astepte sa spui ceva.
Sa numim acesta 'Chinul'?
Atunci,cherie,
Je t'aime,mais je ne te puis pas le dire.
Je te déteste, mais avec à beaucoup de passion à nier cela peut devenir d'autre chose.
Jai besoin de toi, mais je veux que tu le remarquies avant que je te peux dire.
Je te veux, mais des manières que je ne devrais pas.
Je pense toujours au fait que je dois dire 'adieu'.
Mais,avant toute autre chose, embrasse moi!
Et,en fin,adieu!

Lost for words

Cateodata,cuvintele nu sunt suficiente pentru a te face inteles.Nu iti este permis accestul la comunicarea paraverbala.La absolut nimic din ceea ce ar putea insoti literele ce se vor uni in cuvinte asternute pe monitorul calculatorului,pe ecranul telefonului,pe foaia alba de pe birou. Nervii iti sunt intinsi la maxim si cuvintele imprimate atat de bine in creier ti se dizolva ca intr-un acid,scurgandu-se si penetrandu-ti orice ramasita de luciditate.Vrei sa tipi si nu poti. Vrei sa-ti transferi micul univers de emotii absolut coplesitoare pentru tine asupra celuilalt si iti este imposibil.Poti doar sa scrii si sa crezi intr-o putere inimaginabila a cuvintelor.In personalitatea,sufletul,taria,istetimea,puterea lor.Si sa speri,sa te rogi,sa iti imaginezi.In tacere.

Pour toi.Je suis désolée. 

Lonely,but not Alone?

Singur,desi inconjurat de atatia oameni. Imposibil de descris,desi avem cuvintele la dispozitie. Stari etern valabile,si cu toate astea atat de inedite pentru noi. Minciuni adevarate. Surasuri amare. Fericire dureroasa. Paradoxuri,uneori.

Inconjurat de oameni care vor compune fraze incurajatoare oricand ai nevoie,de prieteni,frati,surori,iubiti care te vor asculta in limitele timpului lor liber , de apropiati care pretind ca te inteleg, de inteligentii dornici sa dea sfaturi , ramai singur,caci doar tu poti intelege cu adevarat. Si uneori,cand ai cea mai mare nevoie , oamenii dispar.

Esti singur.

Adieu!

!?

Sometimes, it just isn't enough. 

(Define 'it' as you wish.)

Compose yourself

 Zambim si pretindem ca totul este in regula. Putem manipula , stapani, controla , accepta totul din jur.Inclusiv pe noi insine. Mai ales pe noi.” Stapaneste-te…” ;”Nu uita de maniere!” ; “Trebuie sa ii faci si pe ceilalti sa se simta bine,nu doar pe tine”;”Nu este frumos sa te comporti asa in public”;”Hai,sterge-ti lacricmile si zambeste!”,”Ignora-i si se vor potoli”. Oare? Zeci de remarci ne “dreseaza” inca de cand suntem copii sa ne pastram controlul asupra propriilor reactii in public. Suntem crescuti dupa un cod de atitudini inclus in asa-numita si respectata categorie a  bunelor maniere. Dis-de-dimineata ne bem cafeaua menita sa ne tina ochii larg deschisi in fata eventualelor discursuri plictisitoare. Aplicam rujul mai mult sau mai putin strident,presupusul "ruj de zi",rimelul si pentru multe din noi optionalul fon de ten sau trecem usor lama de ras pe obraji si barbie dupa caz , ne punem metaforicele manusi albe menite sa ne atraga atentia asupra comportamentului asteptat de la cei ce ne inconjoara pe parcursul zilei si zambim. In haine comode sau nu , pe tocuri,in adidasi,masini,trotuare prafuite , caldura,umiditate,prostie,inteligenta –avem un singur scop : calmul. Si uneori ne dorim prea mult sa tipam. Si nu de multe ori o facem. Privim tacuti,ne facem un nou cel mai bun prieten - sarcasmul,eventual aruncam un comentariu acid pentru care apoi simtim nevoia sa ne cerem scuze. Sa facem pace. Sa nu cream dispute puternice care ne vor arunca in afara ariei noastre si ,cel mai des,a celorlalti ,de comfortabilitate. Doar cand suntem singuri avem libertatea de a ne exterioriza. De a renunta la toleranta. Numai ca…nu o facem doar atunci. De mai bine de un secol exceptiile in public s-au inmultit.S-a renuntat la corsete,decoruri prea multe,prea frumoase,prea inutile pentru femei,manusi albe si palarii negre pentru cavaleri , politete exagerata. De mai bine de un secol exceptiile in public s-au inmultit. Nu? 

Si suntem fericiti. Sau nu?

Tic-tac

Adevarul este ca suntem inspaimantati de trecerea timpului.Imbatranim cu fiecare clipa putin mai mult si ceasul din fata noastra-de la mana,calculator,ceasul digital care ne trezeste dimineata sau cel care ticaie pe noptiera bunicii- continua sa ne semnaleze asta.Nu ingheata.Nu se opreste.Poate,doar se strica,dar daca intrebam un trecator X cate minute sunt trecute de ora Y ne va raspunde mai mult decat ne asteptam. Acele ceasornicului nu ingheata si timpul trece neintrebat. Copii fiind ravnim la maturitate,la rujurile mamei,fardurile asezate pe un raft prea sus pentru noi,la margele asortate cu bluze si tocuri inalte pe care le tarsaim greoi pe covor.Dar inocenta de atunci se transforma intr-o ‘hiperconstientizare’ pe masura ce ne apropiem de Sfantul Graal al Copilariei. Sa crestem mari! Si cand ajungem sa facem asta ne dorim sa stopam timpul,sa nu imbatranim niciodata.Insa el nu va sfida mereu.Ca o functie periodica  nenorocita de la matematica,coninua si monotona,definita pe un interval nedeterminat,avand ca perioada principala cele 12 de ore trecute in negru pe cadranul mare al unui ceas.

Fugit irreparabile tempus.

Be careful what you wish for.

De ce uneori cand vrem sa renuntam cu tot dinadinsul la ceva nu o putem face?

Si de ce uneori descoperim ca avem o ciudata si imensa nevoie de ceva la care,ulterior,am vrut sa renuntam?

Nu putem calca peste trecut ca peste un desen pictat cu creta colorata pe asfaltul spalat de ploi,ninsori si timpul rautacios.Nu ne putem incalta cu papucei multifunctionali,tocuri stilate sau chiar chiar cizme de cauciuc inalte si rezistente si lasa totul in urma.Chiar daca uneori am vrea.Pentru ca daca am reusi,nu am putea relua totul cand vom avea nevoie.Am renunta la ceva ce mai apoi am ravni.Si pentru ce?

Pentru un motiv trecutul e acolo.Sortat bine,pe categorii de amintiri in biroul creierului nostru.Pe traditionalele foi albe indosariate in cartoane colorate,caci metoda virtuala e mai imprecisa-un virus si primesti eroare,apoi temutul ecran albastru.

.

Fugit irreparabile tempus.

Time and Time again

How easily we get distracted…

Ne scufundam in imaginile construite punct cu punct din paginile cartilor,in cuvintele si notele melodiilor,in scenele unor filme premiate si ale unor seriale ce se vor realiste. O facem pentru placerea momentului,din interes si dintr-o oarecare nevoie de amagire,de a fi distrasi pentru inca putin timp de la realitate.Evitam sa ne ciocnim de prezent prin cufundare intr-o irealitate care ,incantatoare sau nu,nu este a noastra.Contemplam trecutul si ne privim expectativi in oglinda,gandindu-ne la viitor.Si de cele mai multe ori uitam sa traim in prezent. Scriem ,pictam, dansam. bem, fumam, citim, ascultam, zambim , alergam, privim,discutam despre filozofii si abstractiuni ,argumentam,ravnim liniste – dar nu una exterioara. Totul ca o metoda universal acceptata de a fi distrasi. Pentru ca uneori avem nevoie sa fugim de ceva. Si cum prea bine stim –“old habbits die hard.”. Dar realitatea este acolo undeva si este a noastra.

“Ceea ce nu traim la timp,nu mai traim niciodata” [nu cu adevarat]. (OP)

Hi there,Narcisus!

Narcisus Junior…what’s your capital sin?

 

O ultima privire in oglinda,finisam machiajul,spray,parfum,eventual o bluza peste sutien si ah…un mult prea necesar zambet! [fortat sau nu.]

 Cu totii suntem narcisisti. Pentru a supravietui zilnic unor figuri dezaprobatoare,uneori dispretuitoare,multimii necunoscute de prin troleu,parc,sala de asteptare a cladirii X,criticilor nevinovate,remarcilor stupide , zambetelor in asteptarea unui raspuns , chiar si aprecierilor , ne dopam zilnic cu o mica (sau mai mare,dupa preferinta ) doza de narcisism.Un drog nerespins de legi , decat poate ,aparent de cele morale. Cauzalitatea sau , daca se cere acuratete, conditia necesara obtinerii acestui drog de contrabanda ramane imprecisa : mandrie ,egoism,autoincurajare.

 Asadar, zilnic,dimineata la ora 7 aruncam stropi de fard si de parfum,ne pictam cu ruj,rimmel,alegem cravata sau bijuteriile,dupa sex,purtam haine “la moda” ,caci vintage ne sunt doar ideile. Chiar si un Adonis sufera de incertitudine si chiar si lui Narcisus pana ce si-a descoperit chipul i-a lipsit siguranta propriei frumuseti. Exponenti ale unei contemporaneitati abstracte,regurgitam o idee impusa “mai intai trebuie sa te placi pe tine insusti”.O idee implantata din copilarie cand o fetita cu codite balaie iti flutura in fata un fluturas galben pe care sta mazgalit in colt o formulare ciudata “Un mic Narcisus”.

 Suntem niste manechine imbracate in panza pictata. Nuditatea apartine doar ideilor ce pasesc goale pe creierul nostru suprasolicitat.In esenta ne luam propria masca de autoaparare si invatam sa ne autoimpunem siguranta. Zambim deasupra esarfei,printre fulgi si iluzii , printre figurine ce pasesc sigure in iluzia autosugestiei . Ne plimbam,tacuti,impartind un secret comun.

 In fond,suntem cu totii, intr-o oarecare masura,copii infidele de Narcisus. Variante light,medium si strong.

Pentru Maine.Pentru Sexul Feminin.

Un cadou de 8 martie pentru toate femeile,in scris,caci cum altfel s-ar putea gasi mai bine,cel putin pe acest blog.

"In cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie." – Virginia Woolf

De ce iubim femeile...
“Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac.
Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. entru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru sub-ţirime-a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie.Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat. Pentru că iau viaţa în
serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-1 văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”   -Mircea Cartarescu

The AristoCats - Everybody wants to be a cat

...'cause the cat's the only cat who knows how to act...

Trecut,Prezent,Viitor - Lista de cronologii abstracte

Cum rareori am putut spune,
Azi am fost niste copii.
Chiar si pentru o clipa
Am renuntat la evantaie,
Esarfe,rujuri si gene incarcate de rimel,
Probleme de moralitate si jocuri
De drama eleganta,
Sprancene serioase si intrebari meschine
La adresa realitatii contemporane.
Pentru o clipa am zambit liberi
Condamnand propria ignoranta.
Cand prea tanara,am privit in ochi un barbat
Inlocuit de un baiat.

Intr-o camera cu praf innecacios
Umbre jucause pe pereti jegosi,
Pe jumatate daramati sub greutatea amintirilor
Privesc absenti doi copii
La cioburile unei oglinzi sparte,
Imaginandu-si un trecut ce nu a fost
-doi tineri sarutandu-se pe la colturi-
Contempland un viitor mult prea probabil
-doi batrani tinandu-se de mana sub o umbrela colorata-
“Saruta-ma,
Caci doar azi nu va fi maine”.

Ne imaginam Stapani ai Absolutului,
Pentru ca niciodata nu stim,de fapt,
Mai nimic.

A tiny tribute...

to tango.

to figure skating.

to the true lord of the ice.

to what succes truly means : not formality,but what it is in your heart.

Google search - I_______

INSOMNÍE, insomnii, s.f.( din fr. “insomnie”) = Tulburare a mecanismului de reglare a centrului nervos somn-veghe, care se manifestă prin lipsă de somn sau prin reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze etc. (DEX '98)

INSOMNÍE (fr. insomnie, lat. Insomnia) = Stare de tulburare a organismului, caracterizată prin absența totală a somnului sau prin reducerea duratei și a profunzimii lui. (NEODEX)

Insomnia este, din punct de vedere medical, o tulburare a somnului, caracterizata fie prin imposibilitatea de a adormi, fie prin trezirea dupa o scurta perioada de somn (1-2 ore de la adormire). (ALTA DEFINITIE).

“Poţi să dormi în pat cu insomnia?” –C.Z.

...

"Vă duce mintea prea departe,
 Nu mai visaţi atât de mult
 Femeia nu este o carte
 Cu-acelaşi titlu de-nceput."

( epigramă de Any Drăgoianu din revista "Cugetul")

Nud verbal (!?)

Indecenta verbala - dezbracarea replicilor de subtilitati. Un striptease al conversatiei.

Maine.Poate.

    Simt progresiv cum capilarele devin tot mai obosite si plictisite de sangele pulsat prin ele, cum tamplele bat ritmic din tocuri imaginare pe suprafata creierului meu, cum impulsurile cerebrale imi topesc mina creionului la cateva milisecunde dupa ce degetele incordate pe tubul de plastic al creionului mecanic au schitat apasat “Nu” pe foaia mazgalita din fata mea. Mingea antistress cade nevrotic pe podea ,se rostogoleste usor , oprindu-se in peretele alb din spatele biroului. Vocea mi s-a topit tulburata in izbitura delicata a cauciucului moale. Chiar si peretii au amutit in fata unei intrebari care dorind raspuns si neprimindu-l a umplut 7 scrumiere cu cate 3 pachete de tigari.

Astazi nu am nimic de spus.Imi pare rau.

Poate maine.

Analogia porumbeilor albi

Ne izbim cu totii inevitabil de cupole de sticla.

O piesa neobisnuita

Cuvant inainte

   Asemeni teoriei Big Bang-ului , exista momentul zero al nasterii ideilor si povestilor in imaginatie. Si povestile fara personaje isi pierd definitia.

   In momentul in care conceptele prind viata,prin invocarea scenaristului de povesti fara morala sau din initiativa proprie, reflexul dintai este penetrarea aerului in plamanii inca conturati in creion pe o foaie- de altfel in relief -cunoscuta in genere sub numele de “imaginatie”.Si orice suflare este un eveniment fizic si bio-chimic cu determinare psihologica,asadar trupul este nelipsit,capatand contur si plasticitate dintr-o paleta de culori. Ceea ce exista astfel doar in dimensiunea psihologica patrunde usor printr-o oglinda a povestilor pana in dimensiunea fizica. Irational sau nu,fara un scop de acum stiut,conceptele sunt in definitiv niste personaje episodice– figurine dominate de perfectiune in anatomie si gesturi,nelipsite de sexualitate,promovand fara rusine barurile de noapte,alcoolul,tutunul,insa cu un rafinament exceptional,si alocand rationalitatii acelasi grad de inrudire cu impulsivitatea. Rolul lor, putem spune,nu este educativ.

Cuprins

Lista de personaje (Nume,aparitie si pseudonim):
Proprietarul barului- in partea I
Cinismul-in Partea I,II (pseudonim:Dra C)
Dezamagirea-in Partea I,putin II(pseudonim Dra D)
Dra X, -in Partea II
(din fericire o demoiselle cu sorginte in realitatea contemporanta)

Actul I-Scenaristul (stiti voi,barbatul cu ochelarii cazuti pe nas,tragand nervos dintr-o tigare pe jumate arsa in spatele podiumului) este in primul act strict obiectiv. Viziune par-derriere.

(Indicatii scenice - Se aude tipand regizorul:”Scena a fost mutata la barul Z de la intesectia strazilor X si Y.Reluam repetitia la orele 11,dupa lasarea noptii!”)

   Mai precis,intr-un bar cu aspect invechit justificat desigur prin transmiterea acestuia din generatie in generatie si avand drept patron un barbat simpatic,un asa-numit ‘octogenar’,barbat dornic de discutii filozofice fie cu domni,fie cu domnisoare tinere,un fost pianist celebru,cu o slabiciune induiosatoare pentru jazz.

   Fumul de tigari mentolate subtiri de la bar inconjura siluetele a doua demoiselle tinere,paradoxal prietene vechi,urmarite aproape insesizabil de intreaga adunare de sex masculin din bar.Picior peste picior,cu tocuri inalte si subtiri,se infatisau doua figurine purtatoare de vintage,emanand aroganta,vorbind peste scrumiera fumeganda din mijlocul a doua pahare de vin rosu.Pe fundalul “Tout le monde”,vocea frantuzeasca pe alocuri imbinata prea usor cu notele permitea desprinderea a cate unei fraze soptite incredul sau deopotriva melodios si plin de siguranta,formand astfel chiar si pentru stimatul scenarist nimic mai mult decat o conversatie sacadata,poate ceea ce societatea ar numi ‘reusit’,’sclipitor’ sau in secolul al 18-lea ar fi fost considerata o razvratire a sexului feminin daca nu ar fi fost purtata de barbati.

“Am urat mereu melodramatismul.”

“Reprosul nu poate fi adus desigur doar ei.”

“Este inca aici.”

“Ah,el…”

“Se pretinde moralitate.”

“Pornografia,se pare ,are mult prea multe justificari.”

“Ideal?Perfectiune?Poate doar drept substantive plasate pe pagini diferite in DEX.”

“Imoralitatea este un fel de zeitate contemporana.”

Actul II:-Subiectivitate.Scenaristul a plecat la o pauza de tigara(a se citi ‘small drinking problem’) si noul regizor este o fiinta ,se pare,de sex feminin.Neobisnuit.Poate ,de aceea si-a asumat si rolul principal,mai precis,al Domnisoarei X.

“A girl needs to be alone every now and then.”

Sau asa obisnuia sa spuna cineva.

   O mana imbracata intr-o manusa subtire de dantela neagra si tintuita de incheietura subtire printr-o panglica fina de satin,mi-a atins umarul ca adaos al sarutului pe obraz al unui alt personaj feminin.Acum barul parea gol,in afara celor doua domnisoare ce ma priveau dezaprobator si refuzau sa isi continue dezbaterile anterioare de fata cu mine.

Domnisoara D ne-a parasit in scurt timp,dupa vreo ora de conversatie marunta si de plimbat port-tigaretul printre degete, sustinand ca nu vom mai avea nevoie de prezenta ei.

“In sfarsit.Credeam ca nu mai pleaca.O fiinta adorabila,insa tu vei fi scopul meu acum.”

Privirea dezaprobatoare insa nu a cedat si o pereche de tocuri rosii bateau ritmic pe podea.Singurul sunet din bar pe fundalul muzicii aproape disparute.Asteptam o conversatie,am primit un simplu cuvant “Renunta.”

Si tocurile Domnisoarei C s-au pierdut in umbra.

La iesirea din bar,un afis al unei scene de teatru contemporane.Imaginea a doi tineri sarutandu-se pe un peron dintr-un oras european,desprinsi dintr-o epoca demodata,iar jos urmatorul motto : “Poate nu suntem cine credeam.” Un tanar mi-a prins usor mana:

“Domnisoara,ma scuzati,v-ati uitat manusa.”

“Ah.”

Post-scriptum

Poate ca ne putem identifica doar cu ideile noastre dintr-un anume moment;dar omul nu este definit de idee.
Poate ca scrisul este fara scop,dar nu inutil.
Poate ca in fiecare moment suntem altcineva.

Pentru cineva

  Poate ca atunci cand sustinem inflacarati ca nu mai este nimic,ca tot ceea ce s-a putut spune s-a spus deja,ca indiferent cum sau cand,cuvintele pur si simplu au plecat ( poate au preferat sa vizioneze desene disney vechi) , poate chiar atunci ar trebui sa spunem ceva mai mult. Sau poate credem ca nu mai putem spune nimic pentru ca avem prea multe de spus. Sa nu stim cum sa spunem? Cine stie? Poate ca privind cum se scurg firele de nisip prin stramtoarea unei clepsidre mari de sticla neagra ne vom da seama ca a mai ramas macar un gest,un suras sau un gand pierdut printre iluzii.

Timpul ne spune uneori ceea ce noi nu stim.

Amalgam

dar ce caută furnicile astea
pe jumătatea de piersică
ce serbări se petrec acum în metropolă
gimnaste şi înotători
adormiţi în metrouri
Copii intinzand inghetata pe jos
Prostituate atarnate de bara de fier.

Ce adunari caraghioase la baluri
Devenite prin vis un etern carnaval
Cu masti obligatorii
Si zambete impuse.
Balerine adormite pe canapele
Cu miros de visine.
Jurnale rasfoite
Cazute in noroi.
Gentelmenii de la peronul 4 
Si-au pierdut palariile in vant
Si domnisoarele alearga
Dupa poeme,nu prin librarii,
Ci prin paturi.

Reducem totul la semne 
Pe hartie
Descifrate de o pereche
De pantofi rosii,
Ascultam alarmati
 Monologul filozofic al 
Bufnitei cu ochelari
Din fata noastra.

Detalii

Pentru ca uneori gesturile marete smulg doar zambete mici,desirate pe o tava de ganduri amestecate, iar cel mai mic detaliu obtine o incodare a obrajilor ce ravnesc atingerea genelor,o desclestare a buzelor in zambetul cel mai pur. O replica spusa usor de un tanar cu tigara in mana dreapta,lasand in urma lui fum cald amestecat cu fulgii prea umezi de zapada, intr-o zi care in teorie doar este de primavara, si dorinta de a primi o privire flatata,poate aprobatoare te va urmari pentru 5 minute,apoi pentru restul serii absolut involuntar.

“Ce domnisoara draguta” de la domnul H. de la masa numarul 7,ce te-a privit pe furis lunecandu-si degetele de spatarul scaunului vecin. O privire incantata de la prietenul V. care de fapt considera pana acum o ora ca aveti o relatie strict platonica. Un raset de copil in fata tatalui care se prosteste pentru amuzament. Chelnerul care s-a inrosit cand i-ai multumit pentru cel de-al doilea pahar de cognac.

Pentru ca grandiosul marcheaza amintiri,iar micile gesturi rapesc mici placeri si ne flateaza,asteptand desigur,reactie imediata. Pentru ca intreaga viata este in definitiv construita din detalii.

(Pentru domnul H. Mai precis pentru un necunoscut caruia nu ii dedic doar cuvinte,ci unul din putinele zambete ale zilei de azi. Imi pare rau:nu te cunosc si nici nu doresc asta. Insa,it multumesc.)

Pentru si despre muze

Situatia de muza aroganta iti prieste.
Ignoranta este inclusa in pachet.
Scriitorii-inchina altare muzelor pe post de amante,
Cate un capitol pentru un prim affaire,
Cate o prefata pentru o femeie necunoscuta
Ce a servit drept prima iubire a unei nopti
Mult prea tacute.

Logica mea s-a ascuns printre cearfasurile
Albe din mijlocul unei scene goale
Pline de subtilitati aruncate pe la colturi.
Inchinam versuri si ne sunt renegate.

Exista un club al muzelor parasite
Pe strada “Ignorantei” numarul 3,
E un bloc de circ,chiar vis-a-vis de ruinele
Unei foste clinici de dezalcoolizare.
La parter ,pe dreapta-biroul unui psihoterapeut renumit
Pentru atractia fata de analizarea sociopatilor.

Muzele impacientate ca niste pisici bete
Arunca zaruri cu buline rosii pe pardoseala jegoasa.
E miezul noptii si tu nu dormi.
Privirea ta imi cauzeaza o senzatie de 
Claustrofobie acuta.
Iar lor-lor nu le pasa.
Si-au pastrat conditia.Au inca un angajator
Ce le inchina cuvinte si buze pentru un simplu suras.
Tu le sustii.Mereu.Doar o masca dintr-o vitrina cu jucarii.
Mergi pe baterii si ai un buton stricat.
“Ignora-le”
“Ar insemna sa te ignor pe tine.”

Muzele stau printre corpuri de sticla,
Parfumuri golite,prezervative uzate
In fata unor urme de ruj rosu,
Carti pornografice din perspectiva intelectuala.
Au porii impregnati cu alcool
Si parfum de barbat.
Picteaza dispret si agonie pe fete,
Dorinta cea mai pura intr-un impas de cenzura.
Isi iau postura de psiholog 
Si intind o scutire numita “Inspiratie”.

Reflectie asupra iubirii

Iubim perspective,nu oameni.
Intrucat receptam diferit,nu cunoastem oameni,ci propriile perceptii despre oameni. Nu iubim o fiinta ,ci ceea ce credem noi despre fiinta respectiva. Iubim un tablouas mic si roz,scuipat cu puf si inimioare si asezat pe un piedestal cu cliseicii trandafiri si scrisori de amor,perspective de Don Juan domniate paradoxal de nesiguranta si multi Cupidoni agasanti. Dar unde este persoana?
Pretindem ca iubim persoane,ca reactiile chimice din creierul nostru plictisit il readuc la viata in prezenta ei/lui. Dar cream imagini si perpective,imaginatia noastra actioneaza si buf! Iubim partial,nu total.
Altfel de ce dupa 10 ani de relatie poti spune :” Nu cred ca ar mai trebui sa continuam.Nu mai esti cum erai cand te-am cunoscut”?De ce spunem :”Te-ai schimbat” cand in esenta oamenii raman aceeasi? De ce suntem capabili sa iubim personaje stiind ca in literatura oferim interpretari,nu adevar absolut? De ce ne putem indragosti “la prima vedere”? Si de ce sustinem cu vehementa ca “dragostea e oarba?”