RSS Feed

miercuri, 9 februarie 2011

Teatrul Imposibilului


O imagine de speriat prin Imposibilitate

Si caraghioasa prin Deznodamant

Ar fi pentru scena Teatrului Moral

Cu dungi de Imoralitate pe

Lungile perdele visinii,

O piesa inedita,comedie pura,

Un scotch prea vechi pentru cunoscatori,

Tragedie in fata tinerilor plictisiti,

Ceea ce am numi reuniunea

Unor abstractiuni ce proclama Concretul

Ca noua forma de manifestare publica.


Zeus si Hades reunind suflete pe o tabla de sah,

Fat-Frumos la o bere cu Zmeii,

In timp ce Ileana Cosanzeana

Este sechestrata intr-o pivnita obscura

Plina de panze de paianjeni si vin vechi

A unui castel din povesti

Detinut chiar de Cupidon – razvratit.

Harap-Alb un biet nebun,pierdut prin desert

Fara harta,fara apa,vorbind cu Spanul-

Un prieten imaginar.

Hansel si Gretel pornind un atac de turta dulce

Impotriva Scufitei Rosii.


Umanul stapanind Infinitul,

Dispretul si Logica impartind un pachet de tigari,

Inspiratia si Iubirea discutand politica,

Credinta si Durerea imortalizand in scris

Imbecilitatile societatii actuale,

Timpul si Imaginatia jucandu-se

Pe un playstation de ultima generatie.


Doi tineri pe un peron,sarutandu-se

In fata unui afis de film : “Despre teatru”.

Prea multe scrisori taiate de greutatea

Trenului pe sine.

Cupidon de-abia si-a revenit din betie.


In mijlocul nebuniei complete

Zace ratiunea adormita.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu