Joc.Monologul ei

  Si cand dispari, unde dispari? In mintea mea? Ar trebui sa ma inchid deci intr-un azil, unde voi primi vizite zilnice de la vocea ta in afara programului oficial? Sau dispari in spatele unui perete de sticla ,cu o harta desenata pe el? Devin pradatorul si tu-mi esti prada- o antilopa gustand libertatea in salbaticie cu inocenta pruncului ce nu a vazut inca lumina? Insusi vanatorul ,un maniac necontrolat in cautarea comorii?

 Dispari in stropii de ploaie ce cad doar noaptea si mi se preling pe geam? Te-am cautat si acolo si nu erai.  Si cand dispari, dispari singur?

 Acum stateam in doua colturi diferite ale emisferei drepte a creierului meu: eu pe o banca ,iar tu sprijinit de un stalp. Fumai si intr-un mod absurd fumul tau nu ma intoxica. Privirea ta ma marca intens ,o simteam pe buze ,pe umeri ,pe sani , desi eu nu reuseam sa-ti disting forma. Te simteam in intuneric , singurul care a fost mereu prezent intre noi . Si cum definesti intunericul? Absenta luminii. Sau sa fie o metafora? Sa sfideze ideea completarii reciproce , a tot ceea ce cunoastem , prezenta ying si yang,inger si demon , soare si luna , Hristos si Anticrist , iubire si ura, alb si negru,gheata si foc? Daca opusul intunericului nu este lumina si el nu este definit prin absenta ei? Daca ar insemna absenta ratiunii? Ratiunea mea stiu ca s-a dus pe apa sambetei in ziua aceea. “Dar nu ma cunosti,ai uitat?”. Elementul declansator al jocului. Si nu,nu imi pierd mintile. Desi in capul meu , noi ne aflam chiar acum vii intr-o imagine , eu nu imi pierd mintile. Imi amintesc de mirosul de tei si o masca alba , de portelan cu un zambet ironic trasat usor cu vopsea rosiatica pe ea. Cand mi-ai simtit respiratia , ai scapat-o pe asfalt ,transformand-o in bucatele cu un sunet aproape inabusit pentru a nu deranja un act ascuns de intimitate. Nu ti-a tresarit coltul buzei la auzul coliziunii dintre portelan si asfalt , nu ti-ai schimbat ritmul respiratiei cand am rasuflat cu un mic geamat si m-am ridicat in picioare. Stiai ca nu voi pleca. Sau pur si simplu nu ti-a pasat? Aleg prima varianta. Asadar, stiai ca simpla ta prezenta ma va apropia de tine. Un pas, si inca un pas , si nici nu te-ai sinchisit sa iti joci rolul. Asteptai sa iti urmez rasuflarea, sa urmez coregrafia ta. Si la sfarsit a fost randul tau. Un singur pas de incheiere. Al optulea timp accentuat al unei melodii. “Nu imi pierd mintile,nu?” O mana rece mirosind a tigara mi s-a prelins usor pe umar, asteptand nerabdatoare tremurul pielii , al vaselor de sange din tot corpul, transmitand impulsuri si porilor sa ti se deschida tie ,urmand apoi intetirea gradata a respiratiei. M-ai sarutat pe gat si nu ai raspuns. Tacere. O usa deschizandu-se si facand loc luminii. Din nou singura.

Sfarsitul scenei II