Joc.Revenire.Dialog delirant

 Si daca aveam o criza psihotica ,ce insemna? Anularea a tot ceea ce credeam realitate? A faptului actual? Nu ,in episoadele ulterioare eram singuri. Acum eram,da ,singuri din nou. Dar nu fusesem singuri cu cinci minute in urma. Si daca situatia nu se ameliorase asa cum vroiam sa cred,inseamna ca..Nici eu nu stiu.Dar eram acolo,intr-o incapere cu aer inchis ,tintuita pe un scaun,nu de curele,nici de vreo dizabilitate cu radacini in psihoza ,ci de ceva ce nici eu nu intelegem. Ceva ce nu mai puteam explica,rationaliza sau filosofa. Stiam doar ca privirea mea nu-ti putea pierde fata. Caci daca te pierdeam si aveai sa te identifici cu multimea, mi s-ar fi anulat singurul adevar de atunci: ca eram acolo.

 Exista cronometre pentru inregistarea imbecilitatii? Puteam sa nu ma inec chiar in iluzii contradictorii? Si daca scenele trecute au fost niste deziluzii complet ireale,tie ce iti ramane? Inocenta in nici un caz. Daca nebunia mea se manifesta foarte complex si la scurte intervale,a ta e cu siguranta constanta si un bluffer prin excelenta.

 Si daca asta este tot ce poate fi? Daca am atins o limita printre broscute fermecate, povesti mazgalite cu saruturi si vata de zahar, tipete inghitie in sec, iluzii inutile si tensiune sexuala ingropata intr-un fotoliu pufos de jucarii zambitoare si roz?

 Daca dizabilitatea mea este ca nu ma pot apropia de tine orice ar fi? Incorect formulat. Ma pot apropia..dar dupa primul pas in spatele unei cortine,un valet intoarce clepsidra de mii de veacuri. Ultima boaba de nisip iti sterge amintirea.Mereu. De ce nu este nisipul infinit?

 Si romanticismul nu ne-a caracterizat niciodata.Perfect compatibili.Amandoi fugari la semnalul mare,scris cu rosu pe un perete “Relatie”. Eu sustinand ca nu ma pot imagina in postura ridicula de a te tine de mana si a-ti spune dragastos “te iubesc si asta imi ajunge” , tu ,iremediabil , dorind independenta si sustinandu-ma inflacarat.

“Prefer un Don Juan”

“Prefer o dictatoare”

“Esti masochist?”

“Altfel nu te-as avea pe tine”

“Nu sunt a ta”.

“Nu mereu.”

“Bine ,uneori.”

“Saruta-ma “

“Nu.”

 Privirea ta de drogat impacientat ma scotea din sarite.Imi provoca gradat o senzatie de claustrofobie.Te jucai cu tigara intre degete si priveai oriunde altundeva..oricum era mai bine decat impactul cu ochii mei. M-am lasat cuprinsa de propria-ti nervozitate. Tacerea ma sugruma.

“Prezenta mea te intimideaza?”

“Inceteaza”

“Nu”

Si ti-am prins mana. 

“Te rog,nu”

 Erai mai rau decat un dependent la clinica de dezalcolizare.Si eu eram un coniac vechi,ce picura pe o podea de lemn imprastiind vapori ritmici pe o melodie de tango veche.

 Mi-ai prins mana si mai tare si m-ai ridicat de pe scaun. Barmanul plecase de mult. Singuri,nu asta ai vrut? Singuri,sa nu te vada nimeni cand cedezi. Singuri,sa nu trebuiasca justificare. Singuri, pentru a putea in sfarsit…

“Acum nu voi mai putea pleca.”

 Ce ar fi trebuit sa inteleg din zambetul timid,ca al unui copil intrebat “mai vrei ciocolata,puiule?” ? Sau sa ma leg de privire,care apropo ,de la negare devenise un vortex din care nu ma puteam desprinde? Caci ochii emanau un tremur gata sa crape toate oasele din corp,o cerinta neexprimata gata sa explodeze la temperatura generata de lava incinsa ce-ti circula prin vene .

 Doua brate mari m-au cuprins usor, despartindu-si degetele pe harta spatelui meu, de la solduri pana aproape de umeri,prelungind miscarea in trasee ondulatorii si materialul infierbantat al unei camasi mi-a acoperit fata.Iti simteam fiecare respiratie aproape innecata intr-un piept gata sa explodeze de groaza. Parca eram un ursulet de plus pe care il strangi in brate,sub patura. Un ursulet gata sa se metamorfozeze intr-o figurina ninja si sa capete suflu ptr a te apara de cosmaruri.Si groaza fata de ce?

 “Nu am vrut sa plec nici atunci. Dar nu am putut sa te mai privesc. Cum puteam sa raman ? Cum puteam sa-ti fac asta? Am fi ajuns amandoi la azil,in camere diferite,dar alaturate ,incatusati intre camasi si pereti de alb, lasand caldurile corpurilor noastre sa se impleticeasca doar pe holul catre cabinetul de psihiatrie. Caci am fi avut acelasi terapeut. Ca material de studiu am fi fost desigur,mai buni impreuna,dar eu as fi refuzat. Poate ai fi reusit sa iesi de acolo inaintea mea. Acum insa,nu stiu daca ar mai trebui sa imi pese. Si ca sa-ti raspund la intrebare,da,ma intimidezi. Nici o clipa nu m-as fi gandit sa neg asta. Nu stiu de ce nu am raspuns.Poate ca inca ma simt ca un copil vinovat de vre-o boacana in fata ta,nestiind daca sa astept iertare,o palma sau un sarut pe frunte. ”

 Incomprehensibil.Nu logica discursului-pe care nu-l urmarisem caci vocea imi captase atentia si cuvintele devenisera irelevante , nici situatia,nici disparitia barmanului,a notelor,a ritmului. Ci prezenta ta. Si a mea. Intr-o camera semi-intunecata ,cu pereti pe jumatate adormiti .Si acceptarea fara nici un comentariu.Doua degete impregnate de tutun mi-au atins buzele brusc. Liniste si caldura.

“Te rog ,nu.”

“Oricum nu as fi spus nimic.”

“Oricum nu as fi plecat.Nu acum.”

P.S:O nevroza este un secret pe care nu stii ca il ai. -P.K.T