RSS Feed
Se afișează postările cu eticheta a fost o data ca-n povesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta a fost o data ca-n povesti. Afișați toate postările

miercuri, 16 iunie 2010

Compose yourself


 Zambim si pretindem ca totul este in regula. Putem manipula , stapani, controla , accepta totul din jur.Inclusiv pe noi insine. Mai ales pe noi.” Stapaneste-te…” ;”Nu uita de maniere!” ; “Trebuie sa ii faci si pe ceilalti sa se simta bine,nu doar pe tine”;”Nu este frumos sa te comporti asa in public”;”Hai,sterge-ti lacricmile si zambeste!”,”Ignora-i si se vor potoli”. Oare? Zeci de remarci ne “dreseaza” inca de cand suntem copii sa ne pastram controlul asupra propriilor reactii in public. Suntem crescuti dupa un cod de atitudini inclus in asa-numita si respectata categorie a  bunelor maniere. Dis-de-dimineata ne bem cafeaua menita sa ne tina ochii larg deschisi in fata eventualelor discursuri plictisitoare. Aplicam rujul mai mult sau mai putin strident,presupusul "ruj de zi",rimelul si pentru multe din noi optionalul fon de ten sau trecem usor lama de ras pe obraji si barbie dupa caz , ne punem metaforicele manusi albe menite sa ne atraga atentia asupra comportamentului asteptat de la cei ce ne inconjoara pe parcursul zilei si zambim. In haine comode sau nu , pe tocuri,in adidasi,masini,trotuare prafuite , caldura,umiditate,prostie,inteligenta –avem un singur scop : calmul. Si uneori ne dorim prea mult sa tipam. Si nu de multe ori o facem. Privim tacuti,ne facem un nou cel mai bun prieten - sarcasmul,eventual aruncam un comentariu acid pentru care apoi simtim nevoia sa ne cerem scuze. Sa facem pace. Sa nu cream dispute puternice care ne vor arunca in afara ariei noastre si ,cel mai des,a celorlalti ,de comfortabilitate. Doar cand suntem singuri avem libertatea de a ne exterioriza. De a renunta la toleranta. Numai ca…nu o facem doar atunci. De mai bine de un secol exceptiile in public s-au inmultit.S-a renuntat la corsete,decoruri prea multe,prea frumoase,prea inutile pentru femei,manusi albe si palarii negre pentru cavaleri , politete exagerata. De mai bine de un secol exceptiile in public s-au inmultit. Nu? 

Si suntem fericiti. Sau nu?


miercuri, 27 ianuarie 2010

O piesa neobisnuita


Cuvant inainte

   Asemeni teoriei Big Bang-ului , exista momentul zero al nasterii ideilor si povestilor in imaginatie. Si povestile fara personaje isi pierd definitia.

   In momentul in care conceptele prind viata,prin invocarea scenaristului de povesti fara morala sau din initiativa proprie, reflexul dintai este penetrarea aerului in plamanii inca conturati in creion pe o foaie- de altfel in relief -cunoscuta in genere sub numele de “imaginatie”.Si orice suflare este un eveniment fizic si bio-chimic cu determinare psihologica,asadar trupul este nelipsit,capatand contur si plasticitate dintr-o paleta de culori. Ceea ce exista astfel doar in dimensiunea psihologica patrunde usor printr-o oglinda a povestilor pana in dimensiunea fizica. Irational sau nu,fara un scop de acum stiut,conceptele sunt in definitiv niste personaje episodice– figurine dominate de perfectiune in anatomie si gesturi,nelipsite de sexualitate,promovand fara rusine barurile de noapte,alcoolul,tutunul,insa cu un rafinament exceptional,si alocand rationalitatii acelasi grad de inrudire cu impulsivitatea. Rolul lor, putem spune,nu este educativ.

Cuprins

Lista de personaje (Nume,aparitie si pseudonim):
Proprietarul barului- in partea I
Cinismul-in Partea I,II (pseudonim:Dra C)
Dezamagirea-in Partea I,putin II(pseudonim Dra D)
Dra X, -in Partea II
(din fericire o demoiselle cu sorginte in realitatea contemporanta)

Actul I-Scenaristul (stiti voi,barbatul cu ochelarii cazuti pe nas,tragand nervos dintr-o tigare pe jumate arsa in spatele podiumului) este in primul act strict obiectiv. Viziune par-derriere.

(Indicatii scenice - Se aude tipand regizorul:”Scena a fost mutata la barul Z de la intesectia strazilor X si Y.Reluam repetitia la orele 11,dupa lasarea noptii!”)

   Mai precis,intr-un bar cu aspect invechit justificat desigur prin transmiterea acestuia din generatie in generatie si avand drept patron un barbat simpatic,un asa-numit ‘octogenar’,barbat dornic de discutii filozofice fie cu domni,fie cu domnisoare tinere,un fost pianist celebru,cu o slabiciune induiosatoare pentru jazz.

   Fumul de tigari mentolate subtiri de la bar inconjura siluetele a doua demoiselle tinere,paradoxal prietene vechi,urmarite aproape insesizabil de intreaga adunare de sex masculin din bar.Picior peste picior,cu tocuri inalte si subtiri,se infatisau doua figurine purtatoare de vintage,emanand aroganta,vorbind peste scrumiera fumeganda din mijlocul a doua pahare de vin rosu.Pe fundalul “Tout le monde”,vocea frantuzeasca pe alocuri imbinata prea usor cu notele permitea desprinderea a cate unei fraze soptite incredul sau deopotriva melodios si plin de siguranta,formand astfel chiar si pentru stimatul scenarist nimic mai mult decat o conversatie sacadata,poate ceea ce societatea ar numi ‘reusit’,’sclipitor’ sau in secolul al 18-lea ar fi fost considerata o razvratire a sexului feminin daca nu ar fi fost purtata de barbati.

“Am urat mereu melodramatismul.”

“Reprosul nu poate fi adus desigur doar ei.”

“Este inca aici.”

“Ah,el…”

“Se pretinde moralitate.”

“Pornografia,se pare ,are mult prea multe justificari.”

“Ideal?Perfectiune?Poate doar drept substantive plasate pe pagini diferite in DEX.”

“Imoralitatea este un fel de zeitate contemporana.”

Actul II:-Subiectivitate.Scenaristul a plecat la o pauza de tigara(a se citi ‘small drinking problem’) si noul regizor este o fiinta ,se pare,de sex feminin.Neobisnuit.Poate ,de aceea si-a asumat si rolul principal,mai precis,al Domnisoarei X.

“A girl needs to be alone every now and then.”

Sau asa obisnuia sa spuna cineva.

   O mana imbracata intr-o manusa subtire de dantela neagra si tintuita de incheietura subtire printr-o panglica fina de satin,mi-a atins umarul ca adaos al sarutului pe obraz al unui alt personaj feminin.Acum barul parea gol,in afara celor doua domnisoare ce ma priveau dezaprobator si refuzau sa isi continue dezbaterile anterioare de fata cu mine.

Domnisoara D ne-a parasit in scurt timp,dupa vreo ora de conversatie marunta si de plimbat port-tigaretul printre degete, sustinand ca nu vom mai avea nevoie de prezenta ei.

“In sfarsit.Credeam ca nu mai pleaca.O fiinta adorabila,insa tu vei fi scopul meu acum.”

Privirea dezaprobatoare insa nu a cedat si o pereche de tocuri rosii bateau ritmic pe podea.Singurul sunet din bar pe fundalul muzicii aproape disparute.Asteptam o conversatie,am primit un simplu cuvant “Renunta.”

Si tocurile Domnisoarei C s-au pierdut in umbra.

La iesirea din bar,un afis al unei scene de teatru contemporane.Imaginea a doi tineri sarutandu-se pe un peron dintr-un oras european,desprinsi dintr-o epoca demodata,iar jos urmatorul motto : “Poate nu suntem cine credeam.” Un tanar mi-a prins usor mana:

“Domnisoara,ma scuzati,v-ati uitat manusa.”

“Ah.”

Post-scriptum

Poate ca ne putem identifica doar cu ideile noastre dintr-un anume moment;dar omul nu este definit de idee.
Poate ca scrisul este fara scop,dar nu inutil.
Poate ca in fiecare moment suntem altcineva.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Joc.Revenire.Dialog delirant


 Si daca aveam o criza psihotica ,ce insemna? Anularea a tot ceea ce credeam realitate? A faptului actual? Nu ,in episoadele ulterioare eram singuri. Acum eram,da ,singuri din nou. Dar nu fusesem singuri cu cinci minute in urma. Si daca situatia nu se ameliorase asa cum vroiam sa cred,inseamna ca..Nici eu nu stiu.Dar eram acolo,intr-o incapere cu aer inchis ,tintuita pe un scaun,nu de curele,nici de vreo dizabilitate cu radacini in psihoza ,ci de ceva ce nici eu nu intelegem. Ceva ce nu mai puteam explica,rationaliza sau filosofa. Stiam doar ca privirea mea nu-ti putea pierde fata. Caci daca te pierdeam si aveai sa te identifici cu multimea, mi s-ar fi anulat singurul adevar de atunci: ca eram acolo.

 Exista cronometre pentru inregistarea imbecilitatii? Puteam sa nu ma inec chiar in iluzii contradictorii? Si daca scenele trecute au fost niste deziluzii complet ireale,tie ce iti ramane? Inocenta in nici un caz. Daca nebunia mea se manifesta foarte complex si la scurte intervale,a ta e cu siguranta constanta si un bluffer prin excelenta.

 Si daca asta este tot ce poate fi? Daca am atins o limita printre broscute fermecate, povesti mazgalite cu saruturi si vata de zahar, tipete inghitie in sec, iluzii inutile si tensiune sexuala ingropata intr-un fotoliu pufos de jucarii zambitoare si roz?

 Daca dizabilitatea mea este ca nu ma pot apropia de tine orice ar fi? Incorect formulat. Ma pot apropia..dar dupa primul pas in spatele unei cortine,un valet intoarce clepsidra de mii de veacuri. Ultima boaba de nisip iti sterge amintirea.Mereu. De ce nu este nisipul infinit?

 Si romanticismul nu ne-a caracterizat niciodata.Perfect compatibili.Amandoi fugari la semnalul mare,scris cu rosu pe un perete “Relatie”. Eu sustinand ca nu ma pot imagina in postura ridicula de a te tine de mana si a-ti spune dragastos “te iubesc si asta imi ajunge” , tu ,iremediabil , dorind independenta si sustinandu-ma inflacarat.

“Prefer un Don Juan”

“Prefer o dictatoare”

“Esti masochist?”

“Altfel nu te-as avea pe tine”

“Nu sunt a ta”.

“Nu mereu.”

“Bine ,uneori.”

“Saruta-ma “

“Nu.”

 Privirea ta de drogat impacientat ma scotea din sarite.Imi provoca gradat o senzatie de claustrofobie.Te jucai cu tigara intre degete si priveai oriunde altundeva..oricum era mai bine decat impactul cu ochii mei. M-am lasat cuprinsa de propria-ti nervozitate. Tacerea ma sugruma.

“Prezenta mea te intimideaza?”

“Inceteaza”

“Nu”

Si ti-am prins mana. 

“Te rog,nu”

 Erai mai rau decat un dependent la clinica de dezalcolizare.Si eu eram un coniac vechi,ce picura pe o podea de lemn imprastiind vapori ritmici pe o melodie de tango veche.

 Mi-ai prins mana si mai tare si m-ai ridicat de pe scaun. Barmanul plecase de mult. Singuri,nu asta ai vrut? Singuri,sa nu te vada nimeni cand cedezi. Singuri,sa nu trebuiasca justificare. Singuri, pentru a putea in sfarsit…

“Acum nu voi mai putea pleca.”

 Ce ar fi trebuit sa inteleg din zambetul timid,ca al unui copil intrebat “mai vrei ciocolata,puiule?” ? Sau sa ma leg de privire,care apropo ,de la negare devenise un vortex din care nu ma puteam desprinde? Caci ochii emanau un tremur gata sa crape toate oasele din corp,o cerinta neexprimata gata sa explodeze la temperatura generata de lava incinsa ce-ti circula prin vene .

 Doua brate mari m-au cuprins usor, despartindu-si degetele pe harta spatelui meu, de la solduri pana aproape de umeri,prelungind miscarea in trasee ondulatorii si materialul infierbantat al unei camasi mi-a acoperit fata.Iti simteam fiecare respiratie aproape innecata intr-un piept gata sa explodeze de groaza. Parca eram un ursulet de plus pe care il strangi in brate,sub patura. Un ursulet gata sa se metamorfozeze intr-o figurina ninja si sa capete suflu ptr a te apara de cosmaruri.Si groaza fata de ce?

 “Nu am vrut sa plec nici atunci. Dar nu am putut sa te mai privesc. Cum puteam sa raman ? Cum puteam sa-ti fac asta? Am fi ajuns amandoi la azil,in camere diferite,dar alaturate ,incatusati intre camasi si pereti de alb, lasand caldurile corpurilor noastre sa se impleticeasca doar pe holul catre cabinetul de psihiatrie. Caci am fi avut acelasi terapeut. Ca material de studiu am fi fost desigur,mai buni impreuna,dar eu as fi refuzat. Poate ai fi reusit sa iesi de acolo inaintea mea. Acum insa,nu stiu daca ar mai trebui sa imi pese. Si ca sa-ti raspund la intrebare,da,ma intimidezi. Nici o clipa nu m-as fi gandit sa neg asta. Nu stiu de ce nu am raspuns.Poate ca inca ma simt ca un copil vinovat de vre-o boacana in fata ta,nestiind daca sa astept iertare,o palma sau un sarut pe frunte. ”

 Incomprehensibil.Nu logica discursului-pe care nu-l urmarisem caci vocea imi captase atentia si cuvintele devenisera irelevante , nici situatia,nici disparitia barmanului,a notelor,a ritmului. Ci prezenta ta. Si a mea. Intr-o camera semi-intunecata ,cu pereti pe jumatate adormiti .Si acceptarea fara nici un comentariu.Doua degete impregnate de tutun mi-au atins buzele brusc. Liniste si caldura.

“Te rog ,nu.”

“Oricum nu as fi spus nimic.”

“Oricum nu as fi plecat.Nu acum.”

P.S:O nevroza este un secret pe care nu stii ca il ai. -P.K.T


 

luni, 21 septembrie 2009

Cinderella's shoe


Un pantof respira greu pe niste scari prafuite si transpirate de stropii de ploaie. Totul e amor sec? Pur,pana la cea mai greoaie suflare si usoara atingere? Sau doar credinta oarba?

  Si pantoful s-a nascut dintr-o boaba de porumb fiert uitat sub pres. S-a modelat singur si s-a tavalit prin vopsea neagra dupa zambetul unei domnisoare plictisite,ce-a fugit.I-a inconjurat cu grija piciorul si apoi a fost alungat. Acum zacea pe scari,orfan,ca intr-o piesa melodramatica de actualitate. Jignit si respins,se lasa umezit sub ploaie,mangaiat de noapte si de o vioara in spatele unui perete de sticla. Pana la ultimul strop de ploaie,pe care l-a vazut din spatele unei trasuri ,in bratele unui necunoscut. Pana cand imbatat de caldura a atins din nou picioarele ei. Si la miezul noptii,de rusine,s-a prefacut la loc intr-o boaba aurie de porumb urmand sa arda vesnic in cenusa de pe foc.

sâmbătă, 29 august 2009

Carti de povesti ilustrate


Stii cum este sa iubesti un oras intreg?

Ti-as spune sa-mi sezi in poala,dar ar fi nefiresc.As sede eu cu o vata de zahar in mana stanga si cu cealalta ti-as mazgali buzele.Daca le lasam cateva zile asa,poate iese dulceata. Dulceata cu petale de sarut si aroma de tigari mentolate.Dar ma vei respinge,nu?Mainile tale vor cadea neinsufletie pe canapea si dispretul tau imi va sufla pe sira spinarii un uragan de tremure.Cand vei auzi asta,vei regreta ca mi-ai cerut sa-ti spun o poveste.Dar am epuizat basmele,si ultimele file ale cartii nu mai soptesc decat povesti deocheate imbodobite cu repulsie si un gram de empatie.

Asadar,prefer sa stau rezemata de calorifer.El nu m-ar trada.Nu s-ar raci brusc.

"...A fost o data ca-n povesti o fata cu tocuri ce provocau zilnic orgasm asfaltului cu mangaierea lor.Iarna se sarutau prin geamul de gheata,ploaia le oferea senzualitate,iar vara..oh,vara demonstra temperatura amorului: 40 de grade chiar si la umbra."

Si deodata s-a facut liniste…

Degetele tale mi s-au prelins usor dispre gat,de-a lungul coloanei pana au intalnit indicatorul “Parcare” si mi-au cuprins usor mijlocul asigurandu-se ca nu fac nici un pas…In fata ta povestea se schimba,tocurile stateau linstite intr-un colt,privind obscen spre pat.Si gandurile se dezbraca de pudicitate,iar buzele tanjesc,se predau,se impleticesc si resimt dublul temperaturii din dormitor.

“Nu in seara asta te rog.Ti-am promis o poveste.De asta se spune sa ai grija ce-ti doresti..”

Dar povestea noastra nu e asa.Nu are un inceput cufundat in visare si un final culminand cu o victorie orgasmica sau fericire vesnica.

"Am uitat sa-ti mentionez ca..vezi tu,nu-mi este usor…povestea are ca subiect prostitutia.Si ca personaj principal pe subsemnata. Da,pentru cateva zile am fost o prostituata de lux,in cautarea climaxului in public,in mijlocul strazii,al parcurilor,pe cele mai inalte cladiri,pe masini,nu in ele.Dispretuiam patul.Si iubeam un oras intreg.O faceam pe gratis,caci sexul trebuie sa fie pro bono cand te-ai indragostit.Si nici pro bono nu era,caci imi primeam de fiecare data raspalata.Doar satisfactia se imparte la 2. Si cum ma pot numi altfel,din moment ce am iubit timp de 7 zile aproape un milion de barbati? Caci pe ei i-am adorat,le-am simpatizat sotiile si le-am indragit copiii ca o mama adoptiva. Am iubit Parisul si il mai iubesc. Cu toate astea,nu-ti mai musca buzele.Iti pulseaza venele de gelozie,parca ai fi in pragul unei combustii interne.De ce?Nu mi-am terminat povestea si sfarsitul este unul fericit. Am parasit Parisul,sunt doar a ta.Si desi m-am prostituat,am iubit platonic. Fara sex,sarut,atingere,si nici macar priviri."

luni, 25 mai 2009

Minulescu si Millian




"Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...

Dar ce anume-a fost,

Ce-am vrut să fie

Noi nu vom şti-o poate niciodată..."

Esti o muza muta situata in coltul drept al creierului meu,pe o canapea alba cu perne rosii.Stai binisor pe canapea si zambesti cu umerii goi , acoperita de un cearsaf din satin si margele de sicla neagra.Iti asternusei un val impudic de curtoazie peste propriul egoism.N-a fost decat o scurta nebunie din care nu am reusit sa ne revenim. Nici acum nu am atins luciditatea.Intre patru pereti de sticla ne-am nascut impreuna , caci individual nu existam. Ne priveam in oglinda reflexiile si erau niste umbre , caci nu eram din carne si oase. Nu aveam trup , doar parfum si melodie. Doar cuvinte si poezie. 

Mai stii cum ne-am cunoscut?
Radeai frenetic la cercurile literare si mereu ii criticai pe ceilalti.Ma indignai.Nu stiu daca erai timida sau terifiata,desi cred ca e mai degraba ce-a de-a doua situatie valabila,dar niciodata nu-ti citeai in public propriile creatii.Preferai sa te joci cu privirile , cu sintagmele insiruite pe aburii cafelei... Ai venit la mine ,m-ai luat de mana si m-ai condus la propriu-mi apartament. De unde stiai unde stau? Sa fi fost o plasmuire a constiintei mele?

“Acum vom intra. Nu,nu vom face sex . Pastreaza-ti iluziile pentru alta data.Acum vreau doar sa te cunosc. “

Am deschis usa buimac si te-am ajutat sa-ti dai jos haina. Ti-am oferit ceva de baut ,dar nu ai acceptat decat o tigara si ai cautat cd-ul cu Ella Fitzgerald. M-ai indemnat sa beau. Sa beau si sa privesc.Sa beau si sa ma prezint.Apoi sa te duc in dormitor.Te-ai urcat in pat si ti-ai desfacut margelele.Le-ai lasat pe noptiera .Ai aprins ce-a de-a doua tigara si i-ai murdarit capatul de un ruj burgundy.

“Imi place aici. Dar nu,nu vom face sex.Nu inca.Poate alta data.”

Ai sustinut ca e tarziu si te-am condus la usa.M-ai sarutat si mi-ai soptit:

“Eu iti voi fi muza. “

Daca-mi esti muza,de ce nu faci nimic? Stai in colul drept al capului meu si razi. Ai ales nudul si ai ignorat literatura. 

“Saruta-ma”.


NB: Eu-Minulescu , ea- Claudia Millian

duminică, 24 mai 2009

Printre umbrele colorate


In orasul unde ploua de 3 ori pe saptamana
Muzele fumeaza tigari aromate:
 mentol,cirese sau ciocolata.
Nebunii joaca poker pe dezbracate 
Si prostituatele publica poeme filozofice.

In orasul unde ploua de 5 ori pe saptamana
Doua statui de lut au prins viata intr-o camera de hotel.
S-au asezat pe cearsafuri si au devenit unul
O piesa de arta moderna ce asteapta sa cada cortina

In orasul unde nu ploua niciodata
Doi copii stau in iarba si mananca inghetata 
“Vreau si ciocolata..”
“Daca-ti dau,ce-mi dai?”
“Un sarut..”
Si a inceput sa ploua..

In orasul unde ploua cu pisici
Oamenii sunt diformi si zgariati
In orasul unde ploua cu pisici
Pictorii deseneaza oameni de paiata
Si toti cainii au fost omorati
In orasul unde ploua cu pisici
Doi batrani trec strada tinandu-se de mana
Ea isi tine capul pe umarul lui
El tine in mana o masca
In orasul unde ploua cu pisici
Doi copii stau pe o banca
In orasul unde ploua cu pisici...

luni, 18 mai 2009

Shall we?


Actul I

E si ea pe-acolo.Sta in intuneric la masa din colt si fumeaza o tigara de ciocolata.Ii poti zari piciorul incaltat in pantofior rosu batand ritmic si plictisit pe parchet.Daca e plictisita de ce se ascunde?N-ar fi mai interesant daca ar face ceva? Orice?Dar nu,ea sta ascunsa,se preface,in stare sa simuleze orice.Provocare.Ma evita mereu cand apari.Cred ca nu te suporta.Sau e atrasa de tine si nu vrea sa ma raneasca.Sau vrea sa-mi ofere intimitate?O urasc.De fiecare data cand ma aflu in fata ta,ea ma lasa singura si eu ma pierd intr-un morman de ganduri dezordonate.

Actul II

Imaginea incadreaza mijlocul scenei.Se vede o singura masa intr-o lumina usoara oferita de lampa unui dormitor. Ce cauta o lampa pentru noptiera intr-un bar de jazz si blues? Un bar in care te indragostesti..de ciocolata amaruie cu aroma de alcool si de proprietarul care te invita sa dansezi tango inainte de inchidere? Nici un personaj nu stie.Poate regizorul.Dar el e plecat.Pauza de tigara.

Iti aprinzi o tigara si sustii ca fumezi cand esti stresat.Dar n-ar trebui.Nu pentru ca ar fi nesanatos,ci pentru ca doar ce motiv ai avea sa fii stresat?

“Prezenta mea te intimideaza?”
Razi.Nu raspunzi.Preferi sa te legi in continuare de faptele diverse ale unei monotonii intrerupte.Nu am rezistat niciodata calma in fata ta.Sustinerea scaunului nu imi este de ajuns,asa ca iti desprind bratara de la mana si incep sa ma joc cu ea.Ajungi inevitabil sa ma implici in monologul tau.Ajungi sa intrebi de viata mea personala,care in fond nu te priveste.Maine pleci.Stiam ce urmeaza.Cunosteam scenariul bine.
S-a intors.Valetul numit “Plictiseala” purta un sacou negru si tenesi.Ce cauta el in acest bar?
“Va mai pot servi cu ceva?”
Am tacut.M-ai privit insistent fara sa mai scoti un sunet.Din boxe se auzea o melodie inceata de jazz.Am luat o bucata de ciocolata amaruie cu crema de coniac si visine si am zambit la sunetul lui “April in Paris”. O chelnerita a aparut si a soptit ceva.Am auzit pe cineva tipand “Dorinta” si ea a plecat, intorcandu-se la bar.Ai ramas tacut si mi-ai prins mana.Am incremenit acolo,pe scaun.Era scenariul gresit.Nu asta trebuia sa se intample.

Actul III

Ai trecut de cand te-am cunoscut prin 3 faze: de la un idiot stereotipic care ma flata pentru cum arat,la un idiot cu personalitate cand ai realizat ca aparentele inseala.Te-ai decis sa fii tu insuti apoi.Mi-am zis “Felicitari.Ai intrat in categoria numarul 3.”Da,devenisei nepotrivit pentru primele doua.Erai un tip care nu se incadra in nici una;ai devenit un tip care merita macar o sansa.Am fost proasta.Ti-am oferit mai multe.Sau doar am avut impresia ca am facut asta.

Actul IV
(se continua scena din actul 2 )

Aveai mana cuiva care zambeste la cel mai prostesc mesaj .De ce oferim importanta lucrurilor cele mai simple? Insemnificativ? Crezi tu,madame!
Domnisoara cu pantofi rosii statea amuzata intr-un colt pregatita sa paraseasca definitv cafeneaua.Nu mai avea nici un rol de jucat aici.Tu ai decis sa improvizezi si personajul ei a fost sters.Oricum nu ar fi facut decat sa-si interpreteze propria personalitate.Rationala,cinica si cocheta.Porecla ei era “Logica”..Si-a stins tigara de ciocolata si a plecat.Au ramas gandurile mele acum amutite si indreptate doar spre miscarile tale.Mi-au ars buzele si apoi a fost intuneric.

luni, 4 mai 2009

Divort

 Dorinta, cunoastere, respingere, pierdere si din nou dorinta. Cele 5 momente ale subiectului. Firul narativ? S-a pierdut legand 3 margele de sticla. Personajele?Au iesit la o cafea si un slims mentolat. Ah!Si au furat si trabucurile cu aroma de cirese! Naratorul? Asculta “Come away with me” si gusta din ciocolata amaruie cu o privire amagitoare catre paharul umed de Teacher’s. Autorul ? Priveste pe geam si injura.

"Dar noptile-s de-un farmec sfant

Ce nu il pot pricepe…"

 M-a parasit. De fapt eu am parasit-o pe ea si a refuzat sa incerce din nou sa ma urmeze .  A fost ca un joc dintre doua pisici somnoroase intoxicate cu alcool si acesta este ultimul nivel. Astept sa apara un semn mare si galben cu “Game Over”. 

 A divortat de mine asa cum se desparte in inconstienta un cuplu tanar casatorit prematur.
  Scenariu fugar:
Prima zi:O cafea si un buchet de flori
A doua zi: Un tango printre cearsafuri
A treia zi : Un “Te iubesc” printre fulgi pufosi si moi iesiti din perne
A patra zi : “Si au trait fericiti pana la adanci batraneti..”
A cincea zi: “Anunt important! S-a comis o greseala de tiparire.Era final deschis.”
A sasea zi: “Imi pare rau” scrijelit pe doua buze inrosite si un buchet de 5 trandafiri cu 3 petale cazute
A saptea zi: Ultima scena : Sterge orice urma,isi strange hainele ,constiinta obligandu-l sa realizeze un schimb: isi uita camasa preferata imbibata de parfum in timp ce decide ca se va declara cleptoman.Dar nu este cleptomanie,ci schimb de bunuri. Un ultim suvenir:panglica rosie si o suvita de par.Ramas-bun.
   
   

 Intr-o seara nu a mai aparut.Nici macar nu a sunat sa-si anuleze vizita.S-a dezbracat de politete iar pe mine m-a trimis printr-un mail cat mai departe. Si eu am renuntat la ea. Nuditatea ei imi repugna acum. Cele 5 momente ale placerii.  Ma uit pe fereastra si injur . Ea a ramas in libertate si eu am ajuns intr-un oras sugrumat cu o fundita neagra de blocuri. Cerul s-a micsorat cat sa incapa intr-o cutie de bijuterii. Oras anost. Placiditate. Luna nu mai e a mea. Nici personajele nu mai sunt ale mele.

  Autorul le observa cum se intorc bete de la carciuma de peste drum.

  Deznodamant: Cauta firul de la margele pentru a le lega de carte data viitoare.

joi, 2 aprilie 2009

Fara titlu



(Intr-un bar cu discuri vechi pe pereti,cu un proprietar trecut prin ani de jazz si blues cu un pulover ce-I atesta gusturile incercate de clasici.) 


Canta la pian in fiecare seara.
Un simplu hobby.Ii place sa observe multimea.
Si in serile de jazz acompaniaza formatia.
Ravneste la celebritatea Ellei Fitzgerald.
“Lady sings the blues” si inca un martini.
Parca a iesit din circul culorilor.
Preferinta pentru alb.De ce?
Nici ea nu stie.
Vrea o alta aparenta.In timp a renuntat.
Poarta mereu un roman de filozofie cu ea.
Vrea sa gaseasca o explicatie meseriei sale,
Sa incerce sa evite ura si tragedia.
Multi au plans din cauza ei si chiar mai multi au renuntat la tot pentru ea.
I-ar fi oferit lumea si n-ar fi dorit decat Infernul.
De ce?Pentru ca ea era acolo.
Nu tot ce e gratis ar trebui primit si dorit.
Au luat nastere din Haos
Au iesit in Lumina
S-au jucat cu Intunericul si 
Au ajuns in Nimic.
Ea doar le-a oferit ocazia.
Ei au imbratisat-o fara ezitare.
A scos o tigara pentru ea si un trabuc pentru invitat.
A strigat nebunului si a refuzat rasplata.
“Priveste-ma.Ce imi poti oferi?
Din Absurd m-am nascut,
Traiesc prin Nimic.
Primesc Totul
SI cochetez cu Placerea.
I-am distrus pe cei ce au vrut si 
Am plecat de langa cei ce m-au respins
Fara protest.”
O femeie de marmura neidentificata,
Cu o eticheta agatata de o manusa de dantela neagra:Anonim.
Multimea o admira si ajung langa ea inevitabil.
Ajungem in nimic.
Trupuri cu piele de marmura si oase de praf.

Moarte. 

(Oda funerara)

joi, 12 februarie 2009

M si R la E7.Preludiu

Mimi si Ricu stateau pe o carte de joc
Pe un Popa suparat
Care s-a scuturat 
Si i-a cazut o trefla.
Atunci au plecat pe tabla de sah.
Au alungat gandurile celor doi Nebuni care se jucau
Si au daramat pionii.
Regele si Regina i-au observat
Si au strigat retragerea pentru a le oferi intimitate.
Au discutat discutii dicutabile
Pana cand Mimi s-a plictisit si Ricu a incercat sa o inveseleasca.
La E-7 a aparut o Tura cu un pat.
-Vrei o banana?
-Ai?
-Mereu o port la mine.Sunt sigur ca ti-ar placea.
-Mai tarziu.Mai bine mai intai ma inviti la o cafea.


marți, 3 februarie 2009

Jocul cu o margea de sticla fumurie



Plicitseala.Nu din cauza ta sau a mea,ci din cauza senzatiei de rutina.Si liniste.O liniste atat de acuta ce parca cerea sa fie sparta.Linistea unei nopti mult prea cunoscute.O scena intunecata cu doi actori ale caror siluete se distingeau vag stand unul langa altul pe marginea patului.Nu se auzeau decat vag bataile a doua inimi.Erai absorbit de un joc ce te impiedica sa te gandesti la noi.Plimbai amagit printre degete o margea de sticla fumurie.Dar accidental, s-a intamplat.Ai fost distras de ceva.Nu stiu de ce.Ai scapat margeaua incalzita intre degetele tale atatea minute.Privirea ta a urmarit-o in continuare distrasa fara a intelege ce se intampla cu adevarat.A urmarit-o din momentul in care a atins podeaua de lemn pana ce a intampinat o panglica rosie cazuta pe podea.

Era miezul noptii.Eu priveam pe geam.Nu am vrut sa-mi intorc privirea la tine.Stiam amandoi scenariul mult prea bine.Replicile?Acestea erau aproape inexistente.Parca ne saturasem de atatea repetitii.Da,asta era momentul in care zambim trist,dar zambim si ne spunem “la revedere”.Asta era momentul in care eu ma ridic si plec sarutandu-te doar usor pe obraz,iar tu nu reusesti sa zici nimic.Asa a fost mereu.Acum insa, cand margeaua de sticla a atins panglica rosie cazuta din parul meu ti-ai intors privirea spre mine ca si cand ti-ai fi amintit ca nu sunt doar o himera ce sta langa tine pe pat in tacere pentru a nu ingreuna totul.In momentul acela am devenit reala,o fiinta cu suflu ,dar fara glas.M-ai privit atat de derutat si apoi atat de intens incat mi-ai atras atentia.Desigur,simteam ca ma privesti si nu mai puteam sa ma prefac ca te ignor...Nu reuseam prea bine oricum.Mi-ai captivat din nou privirea fara nici un drept.Nu ai cerut permisiunea si nici macar nu te-ai gandit la ce va urma.Probabil ai vrut doar sa alungi acel valet numit “Plictiseala” ce ne supraveghea.Ai reusit: el a plecat si eu am ramas acolo pietrificata.Nu am reusit sa ma ridic de langa tine.Era scenariul gresit.Am stricat intreaga scena.


Era miezul noptii.Ma imbracam usor si ma uitam la tine.Tu insa nu vroiai sa iti ridici privirea.Urmareai traseul unei margele de sticla fumurie pana ce a ramas blocata intr-o panglica rosie cazuta pe podea.Erau ale mele.Amandoua.Stiam de ce nu ridici privirea si nu scoti un cuvant.Stiam amandoi ce urmeaza.Trebuia sa ne despartim:tu urma sa ramai acolo tacut ca de obicei,iar eu sa te sarut usor pe obraz si sa plec.Cand margeaua a atins panglica,eram gata.Tocmai ma ridicam de langa tine si ma indreptam spre usa,cand ceva s-a schimbat.M-ai prins de mana si n-ai vrut sa-mi dai drumul.Mi-am intors neincrezatoare capul si ti-am intalnit privirea arzatoare.Nu vroiai sa se repete totul.Nu.Acum m-ai tras inapoi in bratele tale si ai refuzat acelasi viitor.Ai preferat sa ma tii asa ca un copil mic speriat de un cosmar.


Era miezul noptii.Iti priveam mainile ce au scapat o margea de sticla fumurie.Aceasta a cazut pe podea si am tresarit usor amandoi.Si-a continuat putin crapata drumul pe lemn pana ce a intalnit panglica rosie ce odata mi-a atarnat in par.Te-am sarutat usor pe obraz si ai respirat greu,degetele mainii tale tresarind usor.Nu ai schitat insa nici un alt gest.Ai ramas cu privirea atintita pe podea ascultandu-mi pasii ce se departau si observand cum patrunde in camera lumina de pe hol.Ti-am zis cu o voce stinsa “la revedere” si ai ramas acolo ,sezand pe marginea patului si plecandu-ti capul si mai mult.Nu te-ai ridicat.Nu m-ai oprit.Nu ai facut nimic altceva decat sa ridici margeaua.Cand ai auzit usa inchizandu-se in urma mea,ai scapat-o din nou si de data aceasta s-a spart in bucatele de sticla lucioasa in intunericul camerei tale.O alta repetitie reusita.

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Nonsens


"Sexul implică o profundă îngustare a conştiinţei, o coborâre adânc sub convenţiile sociale şi etice, o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii în interzis şi perversiune."

"Facem sex cu un creier de barbat, dar iubim cu unul de copil, increzator, dependent, dornic de a da si primi afectiune."

      -Cartarescu - "De ce iubim femeile"

     

     

     Ea-sta intinsa pe pat privind cu ochi goi la tavan.Degetele ei acoperite de o piele palida si unghii pictate in rosu traseaza in nestire si fara un tipar anume linii pe cearsaful alb mototolit ce ii acopera pe jumatate trupul gol.Se aud apatic doar apa batand in geam si niste pasi indreptandu-se usor,dar greoi spre fereastra.In camera nu patrunde decat o lumina slaba de la ivirea mult prea inceata si nepasatoare a zorilor,o lumina care strapunge cu greu norii aproape secati de ploaie. Miros de tigara aprinsa si un val de racoare invaluie patul.Se aude o usa deschizandu-se si inchizandu-se,lasand sa patrunda in camera un sunet aproape insesizabil si totodata irezistibil de pian...zgomotul  se repeta cateva minute mai tarziu,lasand de data aceasta sa patrunda in camera un sunet nou,ciudat de pian.Compozitia anterioara se schimbase,se deteriorase aducand ceva mult mai personal,clapele fiind apasate mai rapid intr-o abundenta de note ce sugerau disperare. Salteaua patului se zguduie usor si niste degete reci mirosind a tigara ating usor obrazul fetei-sau cel putin acesta e punctul de plecare.Degetele sale se preling apoi pe gat,pe umeri acoperiti de o piele ce pare mult prea palida in semiintuneric, intorcandu-se apoi pe aceeasi fata trista si goala si luand urma buzelor usor despartite ale fetei.Incet,incet,la atingerea trupului sau rece,parca intregul corp al fetei revine usor la viata,totusi aproape insesizabil.Buzele ei se intredeschid mai mult pentru ca aproape in acelasi moment sa revina la pozitia initiala.Molatice si paralizate pe pat ,mainile ei schiteaza un tremur ,o usoara miscare a degetelor, mirosul si caldura lui parca provocand-o acum sa il atinga. Insa nu se intampla nimic.El ramane astfel,pe pat,uitandu-se ba la ochii,ba la buzele ei,cu o mana pe obrazul ei rosiatic si infierbantat de la atingerea lui.Ea ramane nemiscata pe pat,simuland o paralizie ce parca a tintuit-o acolo ca pe o moarta,pe jumatate acoperita de un cearceaf alb mototolit,cu genunchii goi usor indoiti si lipiti unul de celalalt,respirand din ce in ce mai greu si mai repede,ochii ei schitand o dorinta interminabila acumulata de veacuri,o tandrete excesiva.Vocea lui a patruns linistea ce se asternuse dupa incetarea ploii si distrugerea stratului de nori. 

 El: Nu trebuie sa fie asa.
 Persoana pe care o iubeste: Crezi?
 El:Da.Te iubesc.Stiu,nu este de ajuns si nu este o asigurare.Dar este un fapt care nu cred ca sa va schimba.
 Persoana pe care o iubeste: Crezi?
 El: Din nou raspunsul este da.Cu cat suntem impreuna mai mult,cu atat te vreau mai mult.Chiar in acest moment,desi esti a mea,te doresc mai mult decat te-am dorit in prima clipa cand am realizat ca m-am indragostit de tine.
 Persoana pe care o iubeste: Doar nu mai crezi in iluzia ca iubirea poate dura vesnic…E ca si cum ai crede in zane.Doar momentul prezent conteaza.Stiai ca nici macar nu cred in iubire?
 El: Cam cinic ,nu crezi?
 Pers pe care o iubeste: De ce?
 El: In acest caz cum descrii ceea ce simt fata de tine?
 Pers pe care o iubeste: Dorinta fizica,nevoie intelectuala si pasiune.
 El: Hmm…si asta inseamna ce?de fapt reformulez..cum descrii ceea ce simti fata de mine.(Tonul sau insa nu a sugerat o intrebare,parand distras de cu totul altceva.)
 Zise acestea despartindu-si degetele usor de buzele ei si ridicandu-le doar putin mai sus pe perna , impleticindu-se in parul ei intins dezordonat pe aceasta ,pentru ca buzele lui sa le ia locul.I-a despartit usor buzele cu ale sale intr-o mangaiere constanta,lasand respiratiile lor sa devina din ce in ce mai repezi si mai greoaie,sa devina una,dupa care se retrase privind curios in ochii ei.
 Persoana pe care o iubeste: Te iubesc,evident.Nu am negat asta niciodata.Am zis doar ca nu cred in iubire.