O piesa neobisnuita

Cuvant inainte

   Asemeni teoriei Big Bang-ului , exista momentul zero al nasterii ideilor si povestilor in imaginatie. Si povestile fara personaje isi pierd definitia.

   In momentul in care conceptele prind viata,prin invocarea scenaristului de povesti fara morala sau din initiativa proprie, reflexul dintai este penetrarea aerului in plamanii inca conturati in creion pe o foaie- de altfel in relief -cunoscuta in genere sub numele de “imaginatie”.Si orice suflare este un eveniment fizic si bio-chimic cu determinare psihologica,asadar trupul este nelipsit,capatand contur si plasticitate dintr-o paleta de culori. Ceea ce exista astfel doar in dimensiunea psihologica patrunde usor printr-o oglinda a povestilor pana in dimensiunea fizica. Irational sau nu,fara un scop de acum stiut,conceptele sunt in definitiv niste personaje episodice– figurine dominate de perfectiune in anatomie si gesturi,nelipsite de sexualitate,promovand fara rusine barurile de noapte,alcoolul,tutunul,insa cu un rafinament exceptional,si alocand rationalitatii acelasi grad de inrudire cu impulsivitatea. Rolul lor, putem spune,nu este educativ.

Cuprins

Lista de personaje (Nume,aparitie si pseudonim):
Proprietarul barului- in partea I
Cinismul-in Partea I,II (pseudonim:Dra C)
Dezamagirea-in Partea I,putin II(pseudonim Dra D)
Dra X, -in Partea II
(din fericire o demoiselle cu sorginte in realitatea contemporanta)

Actul I-Scenaristul (stiti voi,barbatul cu ochelarii cazuti pe nas,tragand nervos dintr-o tigare pe jumate arsa in spatele podiumului) este in primul act strict obiectiv. Viziune par-derriere.

(Indicatii scenice - Se aude tipand regizorul:”Scena a fost mutata la barul Z de la intesectia strazilor X si Y.Reluam repetitia la orele 11,dupa lasarea noptii!”)

   Mai precis,intr-un bar cu aspect invechit justificat desigur prin transmiterea acestuia din generatie in generatie si avand drept patron un barbat simpatic,un asa-numit ‘octogenar’,barbat dornic de discutii filozofice fie cu domni,fie cu domnisoare tinere,un fost pianist celebru,cu o slabiciune induiosatoare pentru jazz.

   Fumul de tigari mentolate subtiri de la bar inconjura siluetele a doua demoiselle tinere,paradoxal prietene vechi,urmarite aproape insesizabil de intreaga adunare de sex masculin din bar.Picior peste picior,cu tocuri inalte si subtiri,se infatisau doua figurine purtatoare de vintage,emanand aroganta,vorbind peste scrumiera fumeganda din mijlocul a doua pahare de vin rosu.Pe fundalul “Tout le monde”,vocea frantuzeasca pe alocuri imbinata prea usor cu notele permitea desprinderea a cate unei fraze soptite incredul sau deopotriva melodios si plin de siguranta,formand astfel chiar si pentru stimatul scenarist nimic mai mult decat o conversatie sacadata,poate ceea ce societatea ar numi ‘reusit’,’sclipitor’ sau in secolul al 18-lea ar fi fost considerata o razvratire a sexului feminin daca nu ar fi fost purtata de barbati.

“Am urat mereu melodramatismul.”

“Reprosul nu poate fi adus desigur doar ei.”

“Este inca aici.”

“Ah,el…”

“Se pretinde moralitate.”

“Pornografia,se pare ,are mult prea multe justificari.”

“Ideal?Perfectiune?Poate doar drept substantive plasate pe pagini diferite in DEX.”

“Imoralitatea este un fel de zeitate contemporana.”

Actul II:-Subiectivitate.Scenaristul a plecat la o pauza de tigara(a se citi ‘small drinking problem’) si noul regizor este o fiinta ,se pare,de sex feminin.Neobisnuit.Poate ,de aceea si-a asumat si rolul principal,mai precis,al Domnisoarei X.

“A girl needs to be alone every now and then.”

Sau asa obisnuia sa spuna cineva.

   O mana imbracata intr-o manusa subtire de dantela neagra si tintuita de incheietura subtire printr-o panglica fina de satin,mi-a atins umarul ca adaos al sarutului pe obraz al unui alt personaj feminin.Acum barul parea gol,in afara celor doua domnisoare ce ma priveau dezaprobator si refuzau sa isi continue dezbaterile anterioare de fata cu mine.

Domnisoara D ne-a parasit in scurt timp,dupa vreo ora de conversatie marunta si de plimbat port-tigaretul printre degete, sustinand ca nu vom mai avea nevoie de prezenta ei.

“In sfarsit.Credeam ca nu mai pleaca.O fiinta adorabila,insa tu vei fi scopul meu acum.”

Privirea dezaprobatoare insa nu a cedat si o pereche de tocuri rosii bateau ritmic pe podea.Singurul sunet din bar pe fundalul muzicii aproape disparute.Asteptam o conversatie,am primit un simplu cuvant “Renunta.”

Si tocurile Domnisoarei C s-au pierdut in umbra.

La iesirea din bar,un afis al unei scene de teatru contemporane.Imaginea a doi tineri sarutandu-se pe un peron dintr-un oras european,desprinsi dintr-o epoca demodata,iar jos urmatorul motto : “Poate nu suntem cine credeam.” Un tanar mi-a prins usor mana:

“Domnisoara,ma scuzati,v-ati uitat manusa.”

“Ah.”

Post-scriptum

Poate ca ne putem identifica doar cu ideile noastre dintr-un anume moment;dar omul nu este definit de idee.
Poate ca scrisul este fara scop,dar nu inutil.
Poate ca in fiecare moment suntem altcineva.