Intrucat receptam diferit,nu cunoastem oameni,ci propriile perceptii despre oameni. Nu iubim o fiinta ,ci ceea ce credem noi despre fiinta respectiva. Iubim un tablouas mic si roz,scuipat cu puf si inimioare si asezat pe un piedestal cu cliseicii trandafiri si scrisori de amor,perspective de Don Juan domniate paradoxal de nesiguranta si multi Cupidoni agasanti. Dar unde este persoana?
Pretindem ca iubim persoane,ca reactiile chimice din creierul nostru plictisit il readuc la viata in prezenta ei/lui. Dar cream imagini si perpective,imaginatia noastra actioneaza si buf! Iubim partial,nu total.
Altfel de ce dupa 10 ani de relatie poti spune :” Nu cred ca ar mai trebui sa continuam.Nu mai esti cum erai cand te-am cunoscut”?De ce spunem :”Te-ai schimbat” cand in esenta oamenii raman aceeasi? De ce suntem capabili sa iubim personaje stiind ca in literatura oferim interpretari,nu adevar absolut? De ce ne putem indragosti “la prima vedere”? Si de ce sustinem cu vehementa ca “dragostea e oarba?”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu