!?

Sometimes, it just isn't enough. 

(Define 'it' as you wish.)

Compose yourself

 Zambim si pretindem ca totul este in regula. Putem manipula , stapani, controla , accepta totul din jur.Inclusiv pe noi insine. Mai ales pe noi.” Stapaneste-te…” ;”Nu uita de maniere!” ; “Trebuie sa ii faci si pe ceilalti sa se simta bine,nu doar pe tine”;”Nu este frumos sa te comporti asa in public”;”Hai,sterge-ti lacricmile si zambeste!”,”Ignora-i si se vor potoli”. Oare? Zeci de remarci ne “dreseaza” inca de cand suntem copii sa ne pastram controlul asupra propriilor reactii in public. Suntem crescuti dupa un cod de atitudini inclus in asa-numita si respectata categorie a  bunelor maniere. Dis-de-dimineata ne bem cafeaua menita sa ne tina ochii larg deschisi in fata eventualelor discursuri plictisitoare. Aplicam rujul mai mult sau mai putin strident,presupusul "ruj de zi",rimelul si pentru multe din noi optionalul fon de ten sau trecem usor lama de ras pe obraji si barbie dupa caz , ne punem metaforicele manusi albe menite sa ne atraga atentia asupra comportamentului asteptat de la cei ce ne inconjoara pe parcursul zilei si zambim. In haine comode sau nu , pe tocuri,in adidasi,masini,trotuare prafuite , caldura,umiditate,prostie,inteligenta –avem un singur scop : calmul. Si uneori ne dorim prea mult sa tipam. Si nu de multe ori o facem. Privim tacuti,ne facem un nou cel mai bun prieten - sarcasmul,eventual aruncam un comentariu acid pentru care apoi simtim nevoia sa ne cerem scuze. Sa facem pace. Sa nu cream dispute puternice care ne vor arunca in afara ariei noastre si ,cel mai des,a celorlalti ,de comfortabilitate. Doar cand suntem singuri avem libertatea de a ne exterioriza. De a renunta la toleranta. Numai ca…nu o facem doar atunci. De mai bine de un secol exceptiile in public s-au inmultit.S-a renuntat la corsete,decoruri prea multe,prea frumoase,prea inutile pentru femei,manusi albe si palarii negre pentru cavaleri , politete exagerata. De mai bine de un secol exceptiile in public s-au inmultit. Nu? 

Si suntem fericiti. Sau nu?

Tic-tac

Adevarul este ca suntem inspaimantati de trecerea timpului.Imbatranim cu fiecare clipa putin mai mult si ceasul din fata noastra-de la mana,calculator,ceasul digital care ne trezeste dimineata sau cel care ticaie pe noptiera bunicii- continua sa ne semnaleze asta.Nu ingheata.Nu se opreste.Poate,doar se strica,dar daca intrebam un trecator X cate minute sunt trecute de ora Y ne va raspunde mai mult decat ne asteptam. Acele ceasornicului nu ingheata si timpul trece neintrebat. Copii fiind ravnim la maturitate,la rujurile mamei,fardurile asezate pe un raft prea sus pentru noi,la margele asortate cu bluze si tocuri inalte pe care le tarsaim greoi pe covor.Dar inocenta de atunci se transforma intr-o ‘hiperconstientizare’ pe masura ce ne apropiem de Sfantul Graal al Copilariei. Sa crestem mari! Si cand ajungem sa facem asta ne dorim sa stopam timpul,sa nu imbatranim niciodata.Insa el nu va sfida mereu.Ca o functie periodica  nenorocita de la matematica,coninua si monotona,definita pe un interval nedeterminat,avand ca perioada principala cele 12 de ore trecute in negru pe cadranul mare al unui ceas.

Fugit irreparabile tempus.

Be careful what you wish for.

De ce uneori cand vrem sa renuntam cu tot dinadinsul la ceva nu o putem face?

Si de ce uneori descoperim ca avem o ciudata si imensa nevoie de ceva la care,ulterior,am vrut sa renuntam?

Nu putem calca peste trecut ca peste un desen pictat cu creta colorata pe asfaltul spalat de ploi,ninsori si timpul rautacios.Nu ne putem incalta cu papucei multifunctionali,tocuri stilate sau chiar chiar cizme de cauciuc inalte si rezistente si lasa totul in urma.Chiar daca uneori am vrea.Pentru ca daca am reusi,nu am putea relua totul cand vom avea nevoie.Am renunta la ceva ce mai apoi am ravni.Si pentru ce?

Pentru un motiv trecutul e acolo.Sortat bine,pe categorii de amintiri in biroul creierului nostru.Pe traditionalele foi albe indosariate in cartoane colorate,caci metoda virtuala e mai imprecisa-un virus si primesti eroare,apoi temutul ecran albastru.

.

Fugit irreparabile tempus.

Time and Time again

How easily we get distracted…

Ne scufundam in imaginile construite punct cu punct din paginile cartilor,in cuvintele si notele melodiilor,in scenele unor filme premiate si ale unor seriale ce se vor realiste. O facem pentru placerea momentului,din interes si dintr-o oarecare nevoie de amagire,de a fi distrasi pentru inca putin timp de la realitate.Evitam sa ne ciocnim de prezent prin cufundare intr-o irealitate care ,incantatoare sau nu,nu este a noastra.Contemplam trecutul si ne privim expectativi in oglinda,gandindu-ne la viitor.Si de cele mai multe ori uitam sa traim in prezent. Scriem ,pictam, dansam. bem, fumam, citim, ascultam, zambim , alergam, privim,discutam despre filozofii si abstractiuni ,argumentam,ravnim liniste – dar nu una exterioara. Totul ca o metoda universal acceptata de a fi distrasi. Pentru ca uneori avem nevoie sa fugim de ceva. Si cum prea bine stim –“old habbits die hard.”. Dar realitatea este acolo undeva si este a noastra.

“Ceea ce nu traim la timp,nu mai traim niciodata” [nu cu adevarat]. (OP)

Hi there,Narcisus!

Narcisus Junior…what’s your capital sin?

 

O ultima privire in oglinda,finisam machiajul,spray,parfum,eventual o bluza peste sutien si ah…un mult prea necesar zambet! [fortat sau nu.]

 Cu totii suntem narcisisti. Pentru a supravietui zilnic unor figuri dezaprobatoare,uneori dispretuitoare,multimii necunoscute de prin troleu,parc,sala de asteptare a cladirii X,criticilor nevinovate,remarcilor stupide , zambetelor in asteptarea unui raspuns , chiar si aprecierilor , ne dopam zilnic cu o mica (sau mai mare,dupa preferinta ) doza de narcisism.Un drog nerespins de legi , decat poate ,aparent de cele morale. Cauzalitatea sau , daca se cere acuratete, conditia necesara obtinerii acestui drog de contrabanda ramane imprecisa : mandrie ,egoism,autoincurajare.

 Asadar, zilnic,dimineata la ora 7 aruncam stropi de fard si de parfum,ne pictam cu ruj,rimmel,alegem cravata sau bijuteriile,dupa sex,purtam haine “la moda” ,caci vintage ne sunt doar ideile. Chiar si un Adonis sufera de incertitudine si chiar si lui Narcisus pana ce si-a descoperit chipul i-a lipsit siguranta propriei frumuseti. Exponenti ale unei contemporaneitati abstracte,regurgitam o idee impusa “mai intai trebuie sa te placi pe tine insusti”.O idee implantata din copilarie cand o fetita cu codite balaie iti flutura in fata un fluturas galben pe care sta mazgalit in colt o formulare ciudata “Un mic Narcisus”.

 Suntem niste manechine imbracate in panza pictata. Nuditatea apartine doar ideilor ce pasesc goale pe creierul nostru suprasolicitat.In esenta ne luam propria masca de autoaparare si invatam sa ne autoimpunem siguranta. Zambim deasupra esarfei,printre fulgi si iluzii , printre figurine ce pasesc sigure in iluzia autosugestiei . Ne plimbam,tacuti,impartind un secret comun.

 In fond,suntem cu totii, intr-o oarecare masura,copii infidele de Narcisus. Variante light,medium si strong.

Pentru Maine.Pentru Sexul Feminin.

Un cadou de 8 martie pentru toate femeile,in scris,caci cum altfel s-ar putea gasi mai bine,cel putin pe acest blog.

"In cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie." – Virginia Woolf

De ce iubim femeile...
“Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac.
Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. entru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru sub-ţirime-a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie.Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat. Pentru că iau viaţa în
serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-1 văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”   -Mircea Cartarescu

The AristoCats - Everybody wants to be a cat

...'cause the cat's the only cat who knows how to act...

Trecut,Prezent,Viitor - Lista de cronologii abstracte

Cum rareori am putut spune,
Azi am fost niste copii.
Chiar si pentru o clipa
Am renuntat la evantaie,
Esarfe,rujuri si gene incarcate de rimel,
Probleme de moralitate si jocuri
De drama eleganta,
Sprancene serioase si intrebari meschine
La adresa realitatii contemporane.
Pentru o clipa am zambit liberi
Condamnand propria ignoranta.
Cand prea tanara,am privit in ochi un barbat
Inlocuit de un baiat.

Intr-o camera cu praf innecacios
Umbre jucause pe pereti jegosi,
Pe jumatate daramati sub greutatea amintirilor
Privesc absenti doi copii
La cioburile unei oglinzi sparte,
Imaginandu-si un trecut ce nu a fost
-doi tineri sarutandu-se pe la colturi-
Contempland un viitor mult prea probabil
-doi batrani tinandu-se de mana sub o umbrela colorata-
“Saruta-ma,
Caci doar azi nu va fi maine”.

Ne imaginam Stapani ai Absolutului,
Pentru ca niciodata nu stim,de fapt,
Mai nimic.