Ipostazierea masculinitatii

   Recunosc ca e vina mea.A mea si a tutror ipostazelor feminine: prototipuri intangibile, idealuri nascute in imaginatie si captive acolo, personaje literare conturate din litere cenusii , fete cu par umed ce ies din cada transpirata in fata nuditatii lor , mame ce nu si-au uitat tineretea , dame de companie stilate si cochete cu carti de filozofie in posete . Pana azi ai fost o figura de marmura alba cu multiple personalitati lipita usor de un piedestal de cristal undeva ,deasupra unui morman de intrebari , jucarii pufoase si roz , fantezii sexuale, idei melodramatice , filozofii prostesti si raspunsuri imposibil de demonstrat. Te-am ridicat involuntar la un nivelul cel mai inalt pe scara prototipurilor masculine realizabile. Cu doua trepte mai jos de Fat-Frumos, cu una mai jos de personajele literare si cu una desupra protagonistilor de film. S-ar cuveni sa zic ‘Felicitari!’, insa prefer sa tac. Pentru ca astazi pentru vreo 5 minute inainte sa te vad zambind,atingandu-mi usor buzele cu varfurile degetelor mirosind a tigari mentolate , ai devenit uman. Pentru 5 minute ai coborat rapid treptele ,m-ai luat in brate pentru a ma parasi de indata ce m-am lasat coplesita de emotii. Daca nu ar fi pachetul de emotii ce imi atarna legat cu o sarma de mana stanga , acum nu mi s-ar mai incinge buzele sub degetele tale,nu as mai ravni la un sarut si nu mi-ar mai fi imposibil sa cred ca purtam doar o conversastie.
     Noi va ridicam la ipostaza de fiinte supraomenesti pnetru ca ne faceti inima sa pulseze mai repede. Noi va atribuim calitati inimaginabile si va oferim mereu rangul deasupra noastra. Nu va stergem numele , nu-l acoperim cu un marker negru nici dupa ce ati ramas undeva in povestile fara morala ale trecutului, nu incetam sa tremuram usor , sa ne simtim flatate chiar si cand ne priviti. Nu incetam sa zambim prosteste si sa incercam sa respingem defectele ca pe o armura glorioasa doar pentru cee ce a fost.

Filozofie dintr-un colt

                -- L'arte pour l'arte et l'arte n'est pas constante.-

Pentru S

  Arta pentru artist inseamna un sirag infinit de esecuri. Nu regasim finaluri,ci variante. Citim si recitim, modificam consoane in vocale,vocale in hibrizi literari si zambim. In arta nu gasesti perfectiune,ci aspiratii. Nu gasesti obiective ,ci placere. Buzele unei domnisoare faimoasa pentru cinism ce niciodata nu a optat pentru altceva decat cafea cu menta,tigari aromate si anonimat,mi-au citit din prefata unei carti necunoscute :”Arta este inutila”. Si tot ceea ce s-a publicat pana atunci -a transformat in praf cules usor intr-o clepsidra de cristal de un gentleman imbracat la frac si tenesi rosii.Si am invatat ca timpul nu este infinit. Desi fizicienii,astronomii si filozofii ne contrazic stupefiati,pentru noi timpul este o multime finita de secunde fixate de pendulul ruginit,ticaind amenintator , al unui ceas mare de perete. Caci inevitabil actiunile noastre sunt limitate de timp.Zilnic mentionam cliseic ca ”nu mai avem timp”.Si inevitabil, eu,tu si o multime necunoscuta de oameni grabiti purtam la mana ceasuri si suntem treziti in zori de alarme asurzitoare.
  Si in final,arta este vie si sublima,un personaj ubicuu al unui teatru monogamist unde se joaca o singura piesa pe mai multe scene :”Cu si despre viata”,un orator celebru in randul micilor placeri.
  Sau asa isi sustinea inflacarat monologul pedagogic un ceainic stampilat cu rosu A in fata unui strugurel medicinal uitat de o domnisoara X pe raftul singurului ei amant. Un ceainic corup de aburi si intoxicat de aspiratii intelectule,nascut dintr-o conversatie online,cu o crapatura usoara pe o parte,deasupra singurului sau orificiu gol. Un strugurel culcat pe un volum de romante, zambind apatic pe sub codul de bare care mentiona doar atat “|obiectele||nu||pot||iubi|” si avea inscriptionata marca:”S” cu o litera stacojie rotunjita cu grija. Doua obiecte ce au intrigat povestile de amor.Un ceainic amorezat de o bricheta si un strugurel obsedat de primul sarut.

Cu drag,

A

PS:Nu scrisoare,dar ceva apropiat.Poate vei dori a califica autorul drept un asexuat.

Craciun fericit!

Un mos craciun neafectat de criza financiara si sa nu uitam ca macar undeva in lume este un Craciun Alb ;) Si sa zambim,caci din fericire zambetele nu pot fi cumparate si sunt rasplata suprema pentru un cadou.Sa mancam bomboane si sa ii lasam acelui nene gras de la Polul Nord un pahar cu lapte,fara prajituri ca poate mai slabeste , si o plasuta cu fan ca nimeni nu prea se gandeste la reni ! Multe imbratisari calde pentru ziua de maine.

PS:sa va amuzati cu Frosty The Snowman

Da si Nu

Printre randuri de “da” si “nu” , consoane seduse de vocale si finaluri dulci-amarui,ne invartim intr-un vals vienez de alegeri infinite si in centrul ringului vedem mirati postarea “totul se reduce la convenienta.” Ne ferim de certinudine,desi o ravnim sub forma unui pahar de vin rosu,o invitatie la tango,un prim sarut,o prima privire. Si continuu evitam un cuvant din doua litere. Pentru ca a spune “da” inseamna in acelasi timp a spune “nu”. Ne invelim in esarfe de bumbac si eterne idei poetice plutitoare in aburii cafelei si speram zambitori si parsivi sa avem totul.

Reteta povestilor fara morala

Un gram de nebunie.
Nevroze scurte si refuzul platonicului.
Groaza in fata placiditatii.
Obsesii inocente si mingi antistress lovind ritmic tavanul.
Jocul cu tigara mentolata ce ti-a atins buzele
Si fumul cald ce intrepatrunde aerul rece si umed.
Eternele umbre pictate pe peretii dormitorului.
Privirile arzande intersectate ale doi necunoscutii in mijlocul cunoscutului.
O anume domnisoara X si un tanar visator cu aspiratii boeme.
Niste maini lenese invatand topografia spatelui tremurand,
Buzele inrosite,ravnind mereu mai mult.
De ce?Pentru ca sunt acolo.
O voce feminina cu un suras ascuns pentru complimente subtile.
Doua trupuri de marmura incalzita printre cearsafuri,
Suflari repezi ce asurzesc peretii si inca o poveste fara morala.
Iluzia iubirii – interiorul unui cuptor la 180 de grade.
Un sarut si vesnicul regret
Nu pentru ce a fost , ci pentru ce nu a putut sa fie.
Pentru cuvintele nespuse ce s-au pierdut printre pasi, 
Stropi de ploaie ce vroiau sa penetreze geamul,
Zambete febrile ale doi tineri iesiti dintr-o romanta,
Sarutul cast al unui prim affaire.
Pentru un gest innecat in lasitatea
Ce a corupt esteticul.
Scriem?Da,scriem unui necunoscut
Povesti de amor cu buze pline
Si idei sordide.
Publicul?De preferat in intuneric.
Caci singurul basm a avut o autoare
De romante,tragedii si scene teatrale.
Si morala:ne-am distrus intimitatea
In scrumiera cafenelei de pe colt.

Pentru ca...

...daca femeia este al doilea mare mister al universului, barbatul are idei vide:vidul nu are nici inceput,nici sfarsit si comportamentul lui e asemenea unei picaturi de ploaie: pana o vezi,a atins pamantul si s-a terminat.

PS: Pentru o scumpa domnisoara cu amor pentru tot ceea ce inseamna arta, cu adoratie pentru a inlocui “Final” cu “Restul e tango” , care venereaza parul cret si a demonstrat ca uneori,intelectualitatea nu este sfarsitul frumusetii fizice.

Pereti cu povesti

“Spune-mi ceva.”

“Nu pot.Nu as stii ce.”

“Orice..Doar..Reactioneaza.”

“Crezi ca ar schimba ceva? Un gest nu poate deveni o imensitate.”

“Arata-mi ca simti ceva.Fa-ma sa simt ceva.Altceva.Doar..fa ceva.”

Dar nici eu nu stiam ce sa-ti cer.Priveam in gol,la un perete crem,imbibat in tutun si alcool si ii ceream din gene raspunsuri.As fi vrut sa stie.Sa-mi marturiseasca povesti,romante monosilabice,iluzii tinere si animate si biografii moralizatoare. Sa imi sopteasca ritmic pe jazz tot ce nu stiam ca vreau. Sa prinda corp si suflet ,sa ma prinda in brate si sa imi zica “Respira.La momentul potrivit,vei simti.Acum nu ar avea sens.” Dar de ce nu? Si de ce cred mereu ,prosteste ca peretii ascund ceva? Daca ar exista un club ar peretilor,care ar fi peretele cu cele mai multe secrete? Printre caramizile lor se ascund patimi, scene de sex intelectualizate, vapori de lacrimi, praful obiectelor sparte. Ei ascund timpul. Fiecare perete este o imensa clepsidra cu nisip infinit, caci fiecare cuvant devine o pietricica macinata ce perforeaza sticla. 

Ai stins tigara si mi-ai incatusat incheieturile.

“Si ce as putea sa fac?”

Nu aveam ce sa raspund.Te-am privit in ochi ca pe o naluca desprinsa din peretele crem. Sufletul peretelui ce simtea , ce imi ravnea caldura,ce avea nevoie de raspunsuri ,nu doar de povesti. Ma ingrozeai. Iti simteam respiratia calda si repede pe pleoape. Mi-ai cercetat ochii pana ce nu ai mai rezistat si m-ai sarutat cum nu credeam ca poti. Absenta. Numai asta nu s-a regasit in acel sarut din fata unui perete crem rusinat in tacere. Si ,in final, ai facut ceva.

Primul sarut

Intensitatea privirii tale era asurzitoare;
S-a provocat o distorsiune a universului
Si constiinta mea a amutit ,rusinata.
Liniste – o surzenie acuta fara remediu.
Buzele pulsau intr- o explozie de caldura
Cand ti-au simtit suflul ritmic trecut de granita incertitudinii.
Toate distantele s-au micsorat anticipand coliziunea.
Ti-ai plecat genele.Prea aproape.
Si intreaga lume s-a destramat.