...

"Vă duce mintea prea departe,
 Nu mai visaţi atât de mult
 Femeia nu este o carte
 Cu-acelaşi titlu de-nceput."

( epigramă de Any Drăgoianu din revista "Cugetul")

Nud verbal (!?)

Indecenta verbala - dezbracarea replicilor de subtilitati. Un striptease al conversatiei.

Maine.Poate.

    Simt progresiv cum capilarele devin tot mai obosite si plictisite de sangele pulsat prin ele, cum tamplele bat ritmic din tocuri imaginare pe suprafata creierului meu, cum impulsurile cerebrale imi topesc mina creionului la cateva milisecunde dupa ce degetele incordate pe tubul de plastic al creionului mecanic au schitat apasat “Nu” pe foaia mazgalita din fata mea. Mingea antistress cade nevrotic pe podea ,se rostogoleste usor , oprindu-se in peretele alb din spatele biroului. Vocea mi s-a topit tulburata in izbitura delicata a cauciucului moale. Chiar si peretii au amutit in fata unei intrebari care dorind raspuns si neprimindu-l a umplut 7 scrumiere cu cate 3 pachete de tigari.

Astazi nu am nimic de spus.Imi pare rau.

Poate maine.

Analogia porumbeilor albi

Ne izbim cu totii inevitabil de cupole de sticla.

O piesa neobisnuita

Cuvant inainte

   Asemeni teoriei Big Bang-ului , exista momentul zero al nasterii ideilor si povestilor in imaginatie. Si povestile fara personaje isi pierd definitia.

   In momentul in care conceptele prind viata,prin invocarea scenaristului de povesti fara morala sau din initiativa proprie, reflexul dintai este penetrarea aerului in plamanii inca conturati in creion pe o foaie- de altfel in relief -cunoscuta in genere sub numele de “imaginatie”.Si orice suflare este un eveniment fizic si bio-chimic cu determinare psihologica,asadar trupul este nelipsit,capatand contur si plasticitate dintr-o paleta de culori. Ceea ce exista astfel doar in dimensiunea psihologica patrunde usor printr-o oglinda a povestilor pana in dimensiunea fizica. Irational sau nu,fara un scop de acum stiut,conceptele sunt in definitiv niste personaje episodice– figurine dominate de perfectiune in anatomie si gesturi,nelipsite de sexualitate,promovand fara rusine barurile de noapte,alcoolul,tutunul,insa cu un rafinament exceptional,si alocand rationalitatii acelasi grad de inrudire cu impulsivitatea. Rolul lor, putem spune,nu este educativ.

Cuprins

Lista de personaje (Nume,aparitie si pseudonim):
Proprietarul barului- in partea I
Cinismul-in Partea I,II (pseudonim:Dra C)
Dezamagirea-in Partea I,putin II(pseudonim Dra D)
Dra X, -in Partea II
(din fericire o demoiselle cu sorginte in realitatea contemporanta)

Actul I-Scenaristul (stiti voi,barbatul cu ochelarii cazuti pe nas,tragand nervos dintr-o tigare pe jumate arsa in spatele podiumului) este in primul act strict obiectiv. Viziune par-derriere.

(Indicatii scenice - Se aude tipand regizorul:”Scena a fost mutata la barul Z de la intesectia strazilor X si Y.Reluam repetitia la orele 11,dupa lasarea noptii!”)

   Mai precis,intr-un bar cu aspect invechit justificat desigur prin transmiterea acestuia din generatie in generatie si avand drept patron un barbat simpatic,un asa-numit ‘octogenar’,barbat dornic de discutii filozofice fie cu domni,fie cu domnisoare tinere,un fost pianist celebru,cu o slabiciune induiosatoare pentru jazz.

   Fumul de tigari mentolate subtiri de la bar inconjura siluetele a doua demoiselle tinere,paradoxal prietene vechi,urmarite aproape insesizabil de intreaga adunare de sex masculin din bar.Picior peste picior,cu tocuri inalte si subtiri,se infatisau doua figurine purtatoare de vintage,emanand aroganta,vorbind peste scrumiera fumeganda din mijlocul a doua pahare de vin rosu.Pe fundalul “Tout le monde”,vocea frantuzeasca pe alocuri imbinata prea usor cu notele permitea desprinderea a cate unei fraze soptite incredul sau deopotriva melodios si plin de siguranta,formand astfel chiar si pentru stimatul scenarist nimic mai mult decat o conversatie sacadata,poate ceea ce societatea ar numi ‘reusit’,’sclipitor’ sau in secolul al 18-lea ar fi fost considerata o razvratire a sexului feminin daca nu ar fi fost purtata de barbati.

“Am urat mereu melodramatismul.”

“Reprosul nu poate fi adus desigur doar ei.”

“Este inca aici.”

“Ah,el…”

“Se pretinde moralitate.”

“Pornografia,se pare ,are mult prea multe justificari.”

“Ideal?Perfectiune?Poate doar drept substantive plasate pe pagini diferite in DEX.”

“Imoralitatea este un fel de zeitate contemporana.”

Actul II:-Subiectivitate.Scenaristul a plecat la o pauza de tigara(a se citi ‘small drinking problem’) si noul regizor este o fiinta ,se pare,de sex feminin.Neobisnuit.Poate ,de aceea si-a asumat si rolul principal,mai precis,al Domnisoarei X.

“A girl needs to be alone every now and then.”

Sau asa obisnuia sa spuna cineva.

   O mana imbracata intr-o manusa subtire de dantela neagra si tintuita de incheietura subtire printr-o panglica fina de satin,mi-a atins umarul ca adaos al sarutului pe obraz al unui alt personaj feminin.Acum barul parea gol,in afara celor doua domnisoare ce ma priveau dezaprobator si refuzau sa isi continue dezbaterile anterioare de fata cu mine.

Domnisoara D ne-a parasit in scurt timp,dupa vreo ora de conversatie marunta si de plimbat port-tigaretul printre degete, sustinand ca nu vom mai avea nevoie de prezenta ei.

“In sfarsit.Credeam ca nu mai pleaca.O fiinta adorabila,insa tu vei fi scopul meu acum.”

Privirea dezaprobatoare insa nu a cedat si o pereche de tocuri rosii bateau ritmic pe podea.Singurul sunet din bar pe fundalul muzicii aproape disparute.Asteptam o conversatie,am primit un simplu cuvant “Renunta.”

Si tocurile Domnisoarei C s-au pierdut in umbra.

La iesirea din bar,un afis al unei scene de teatru contemporane.Imaginea a doi tineri sarutandu-se pe un peron dintr-un oras european,desprinsi dintr-o epoca demodata,iar jos urmatorul motto : “Poate nu suntem cine credeam.” Un tanar mi-a prins usor mana:

“Domnisoara,ma scuzati,v-ati uitat manusa.”

“Ah.”

Post-scriptum

Poate ca ne putem identifica doar cu ideile noastre dintr-un anume moment;dar omul nu este definit de idee.
Poate ca scrisul este fara scop,dar nu inutil.
Poate ca in fiecare moment suntem altcineva.

Pentru cineva

  Poate ca atunci cand sustinem inflacarati ca nu mai este nimic,ca tot ceea ce s-a putut spune s-a spus deja,ca indiferent cum sau cand,cuvintele pur si simplu au plecat ( poate au preferat sa vizioneze desene disney vechi) , poate chiar atunci ar trebui sa spunem ceva mai mult. Sau poate credem ca nu mai putem spune nimic pentru ca avem prea multe de spus. Sa nu stim cum sa spunem? Cine stie? Poate ca privind cum se scurg firele de nisip prin stramtoarea unei clepsidre mari de sticla neagra ne vom da seama ca a mai ramas macar un gest,un suras sau un gand pierdut printre iluzii.

Timpul ne spune uneori ceea ce noi nu stim.

Amalgam

dar ce caută furnicile astea
pe jumătatea de piersică
ce serbări se petrec acum în metropolă
gimnaste şi înotători
adormiţi în metrouri
Copii intinzand inghetata pe jos
Prostituate atarnate de bara de fier.

Ce adunari caraghioase la baluri
Devenite prin vis un etern carnaval
Cu masti obligatorii
Si zambete impuse.
Balerine adormite pe canapele
Cu miros de visine.
Jurnale rasfoite
Cazute in noroi.
Gentelmenii de la peronul 4 
Si-au pierdut palariile in vant
Si domnisoarele alearga
Dupa poeme,nu prin librarii,
Ci prin paturi.

Reducem totul la semne 
Pe hartie
Descifrate de o pereche
De pantofi rosii,
Ascultam alarmati
 Monologul filozofic al 
Bufnitei cu ochelari
Din fata noastra.

Detalii

Pentru ca uneori gesturile marete smulg doar zambete mici,desirate pe o tava de ganduri amestecate, iar cel mai mic detaliu obtine o incodare a obrajilor ce ravnesc atingerea genelor,o desclestare a buzelor in zambetul cel mai pur. O replica spusa usor de un tanar cu tigara in mana dreapta,lasand in urma lui fum cald amestecat cu fulgii prea umezi de zapada, intr-o zi care in teorie doar este de primavara, si dorinta de a primi o privire flatata,poate aprobatoare te va urmari pentru 5 minute,apoi pentru restul serii absolut involuntar.

“Ce domnisoara draguta” de la domnul H. de la masa numarul 7,ce te-a privit pe furis lunecandu-si degetele de spatarul scaunului vecin. O privire incantata de la prietenul V. care de fapt considera pana acum o ora ca aveti o relatie strict platonica. Un raset de copil in fata tatalui care se prosteste pentru amuzament. Chelnerul care s-a inrosit cand i-ai multumit pentru cel de-al doilea pahar de cognac.

Pentru ca grandiosul marcheaza amintiri,iar micile gesturi rapesc mici placeri si ne flateaza,asteptand desigur,reactie imediata. Pentru ca intreaga viata este in definitiv construita din detalii.

(Pentru domnul H. Mai precis pentru un necunoscut caruia nu ii dedic doar cuvinte,ci unul din putinele zambete ale zilei de azi. Imi pare rau:nu te cunosc si nici nu doresc asta. Insa,it multumesc.)

Pentru si despre muze

Situatia de muza aroganta iti prieste.
Ignoranta este inclusa in pachet.
Scriitorii-inchina altare muzelor pe post de amante,
Cate un capitol pentru un prim affaire,
Cate o prefata pentru o femeie necunoscuta
Ce a servit drept prima iubire a unei nopti
Mult prea tacute.

Logica mea s-a ascuns printre cearfasurile
Albe din mijlocul unei scene goale
Pline de subtilitati aruncate pe la colturi.
Inchinam versuri si ne sunt renegate.

Exista un club al muzelor parasite
Pe strada “Ignorantei” numarul 3,
E un bloc de circ,chiar vis-a-vis de ruinele
Unei foste clinici de dezalcoolizare.
La parter ,pe dreapta-biroul unui psihoterapeut renumit
Pentru atractia fata de analizarea sociopatilor.

Muzele impacientate ca niste pisici bete
Arunca zaruri cu buline rosii pe pardoseala jegoasa.
E miezul noptii si tu nu dormi.
Privirea ta imi cauzeaza o senzatie de 
Claustrofobie acuta.
Iar lor-lor nu le pasa.
Si-au pastrat conditia.Au inca un angajator
Ce le inchina cuvinte si buze pentru un simplu suras.
Tu le sustii.Mereu.Doar o masca dintr-o vitrina cu jucarii.
Mergi pe baterii si ai un buton stricat.
“Ignora-le”
“Ar insemna sa te ignor pe tine.”

Muzele stau printre corpuri de sticla,
Parfumuri golite,prezervative uzate
In fata unor urme de ruj rosu,
Carti pornografice din perspectiva intelectuala.
Au porii impregnati cu alcool
Si parfum de barbat.
Picteaza dispret si agonie pe fete,
Dorinta cea mai pura intr-un impas de cenzura.
Isi iau postura de psiholog 
Si intind o scutire numita “Inspiratie”.

Reflectie asupra iubirii

Iubim perspective,nu oameni.
Intrucat receptam diferit,nu cunoastem oameni,ci propriile perceptii despre oameni. Nu iubim o fiinta ,ci ceea ce credem noi despre fiinta respectiva. Iubim un tablouas mic si roz,scuipat cu puf si inimioare si asezat pe un piedestal cu cliseicii trandafiri si scrisori de amor,perspective de Don Juan domniate paradoxal de nesiguranta si multi Cupidoni agasanti. Dar unde este persoana?
Pretindem ca iubim persoane,ca reactiile chimice din creierul nostru plictisit il readuc la viata in prezenta ei/lui. Dar cream imagini si perpective,imaginatia noastra actioneaza si buf! Iubim partial,nu total.
Altfel de ce dupa 10 ani de relatie poti spune :” Nu cred ca ar mai trebui sa continuam.Nu mai esti cum erai cand te-am cunoscut”?De ce spunem :”Te-ai schimbat” cand in esenta oamenii raman aceeasi? De ce suntem capabili sa iubim personaje stiind ca in literatura oferim interpretari,nu adevar absolut? De ce ne putem indragosti “la prima vedere”? Si de ce sustinem cu vehementa ca “dragostea e oarba?”