Ipoteza:Ne aflam intr-un continuu proces de imbecilizare;cu perioade reversibile,posibile regresuri,da.
Demonstratie: Nu vreau sa pot spune la sfarsitul zilei QED.
Dar nu faci nimic.Te joci cu paiul si visezi pe cuvinte si note:
“It”s still the same old story
A fight for love and glory
A case of do or die
The world will always welcome lovers
As time goes by...”
Si daca aveam o criza psihotica ,ce insemna? Anularea a tot ceea ce credeam realitate? A faptului actual? Nu ,in episoadele ulterioare eram singuri. Acum eram,da ,singuri din nou. Dar nu fusesem singuri cu cinci minute in urma. Si daca situatia nu se ameliorase asa cum vroiam sa cred,inseamna ca..Nici eu nu stiu.Dar eram acolo,intr-o incapere cu aer inchis ,tintuita pe un scaun,nu de curele,nici de vreo dizabilitate cu radacini in psihoza ,ci de ceva ce nici eu nu intelegem. Ceva ce nu mai puteam explica,rationaliza sau filosofa. Stiam doar ca privirea mea nu-ti putea pierde fata. Caci daca te pierdeam si aveai sa te identifici cu multimea, mi s-ar fi anulat singurul adevar de atunci: ca eram acolo.
Exista cronometre pentru inregistarea imbecilitatii? Puteam sa nu ma inec chiar in iluzii contradictorii? Si daca scenele trecute au fost niste deziluzii complet ireale,tie ce iti ramane? Inocenta in nici un caz. Daca nebunia mea se manifesta foarte complex si la scurte intervale,a ta e cu siguranta constanta si un bluffer prin excelenta.
Si daca asta este tot ce poate fi? Daca am atins o limita printre broscute fermecate, povesti mazgalite cu saruturi si vata de zahar, tipete inghitie in sec, iluzii inutile si tensiune sexuala ingropata intr-un fotoliu pufos de jucarii zambitoare si roz?
Daca dizabilitatea mea este ca nu ma pot apropia de tine orice ar fi? Incorect formulat. Ma pot apropia..dar dupa primul pas in spatele unei cortine,un valet intoarce clepsidra de mii de veacuri. Ultima boaba de nisip iti sterge amintirea.Mereu. De ce nu este nisipul infinit?
Si romanticismul nu ne-a caracterizat niciodata.Perfect compatibili.Amandoi fugari la semnalul mare,scris cu rosu pe un perete “Relatie”. Eu sustinand ca nu ma pot imagina in postura ridicula de a te tine de mana si a-ti spune dragastos “te iubesc si asta imi ajunge” , tu ,iremediabil , dorind independenta si sustinandu-ma inflacarat.
“Prefer un Don Juan”
“Prefer o dictatoare”
“Altfel nu te-as avea pe tine”
“Nu sunt a ta”.
“Nu mereu.”
“Bine ,uneori.”
“Saruta-ma “
“Nu.”
“Prezenta mea te intimideaza?”
“Inceteaza”
“Nu”
“Te rog,nu”
Erai mai rau decat un dependent la clinica de dezalcolizare.Si eu eram un coniac vechi,ce picura pe o podea de lemn imprastiind vapori ritmici pe o melodie de tango veche.
Mi-ai prins mana si mai tare si m-ai ridicat de pe scaun. Barmanul plecase de mult. Singuri,nu asta ai vrut? Singuri,sa nu te vada nimeni cand cedezi. Singuri,sa nu trebuiasca justificare. Singuri, pentru a putea in sfarsit…
“Acum nu voi mai putea pleca.”
Doua brate mari m-au cuprins usor, despartindu-si degetele pe harta spatelui meu, de la solduri pana aproape de umeri,prelungind miscarea in trasee ondulatorii si materialul infierbantat al unei camasi mi-a acoperit fata.Iti simteam fiecare respiratie aproape innecata intr-un piept gata sa explodeze de groaza. Parca eram un ursulet de plus pe care il strangi in brate,sub patura. Un ursulet gata sa se metamorfozeze intr-o figurina ninja si sa capete suflu ptr a te apara de cosmaruri.Si groaza fata de ce?
“Nu am vrut sa plec nici atunci. Dar nu am putut sa te mai privesc. Cum puteam sa raman ? Cum puteam sa-ti fac asta? Am fi ajuns amandoi la azil,in camere diferite,dar alaturate ,incatusati intre camasi si pereti de alb, lasand caldurile corpurilor noastre sa se impleticeasca doar pe holul catre cabinetul de psihiatrie. Caci am fi avut acelasi terapeut. Ca material de studiu am fi fost desigur,mai buni impreuna,dar eu as fi refuzat. Poate ai fi reusit sa iesi de acolo inaintea mea. Acum insa,nu stiu daca ar mai trebui sa imi pese. Si ca sa-ti raspund la intrebare,da,ma intimidezi. Nici o clipa nu m-as fi gandit sa neg asta. Nu stiu de ce nu am raspuns.Poate ca inca ma simt ca un copil vinovat de vre-o boacana in fata ta,nestiind daca sa astept iertare,o palma sau un sarut pe frunte. ”
Incomprehensibil.Nu logica discursului-pe care nu-l urmarisem caci vocea imi captase atentia si cuvintele devenisera irelevante , nici situatia,nici disparitia barmanului,a notelor,a ritmului. Ci prezenta ta. Si a mea. Intr-o camera semi-intunecata ,cu pereti pe jumatate adormiti .Si acceptarea fara nici un comentariu.Doua degete impregnate de tutun mi-au atins buzele brusc. Liniste si caldura.
“Te rog ,nu.”
“Oricum nu as fi spus nimic.”
“Oricum nu as fi plecat.Nu acum.”
P.S:O nevroza este un secret pe care nu stii ca il ai. -P.K.T
Dracul:” E foarte greu s-acoperi ce-ai dezvelit odata...”
N-are rost sa sterg ce-a fost initial..Asa cum nu este in natura vietii insasi sa legi timpul de o ata,sa inrosesti locul cu defecte si sa-l lustruiesti putin,asa nu voi schimba nimic.Asadar ce a fost atunci?Ce a fost se gaseste in aceasta pagina-o completare- care s-a desprins din dependenta,s-a dus la dezintoxicare si si-a proclamat statutul de postare independenta.Si-a scris tratatul pentru obtinerea libertatii si eu doar am semnat foaia mazgalita in legatura cu mine si nasterea blogului.
Mic dictionar de termeni:
Blog- una din multiplele mele personalitati.
Balul debutantelor-patrunderea in sfera blogurilor
Un articol-o tigara de marijuana
O idee-un neuron mort si inca o fantezie pe lista
Blog counter – turisti
Arhiva – cazierul meu
PS:A fi citita ca o explicatie pe care nu am dat-o niciodata.De ce acum?Habar n-am!
Un pantof respira greu pe niste scari prafuite si transpirate de stropii de ploaie. Totul e amor sec? Pur,pana la cea mai greoaie suflare si usoara atingere? Sau doar credinta oarba?
Si pantoful s-a nascut dintr-o boaba de porumb fiert uitat sub pres. S-a modelat singur si s-a tavalit prin vopsea neagra dupa zambetul unei domnisoare plictisite,ce-a fugit.I-a inconjurat cu grija piciorul si apoi a fost alungat. Acum zacea pe scari,orfan,ca intr-o piesa melodramatica de actualitate. Jignit si respins,se lasa umezit sub ploaie,mangaiat de noapte si de o vioara in spatele unui perete de sticla. Pana la ultimul strop de ploaie,pe care l-a vazut din spatele unei trasuri ,in bratele unui necunoscut. Pana cand imbatat de caldura a atins din nou picioarele ei. Si la miezul noptii,de rusine,s-a prefacut la loc intr-o boaba aurie de porumb urmand sa arda vesnic in cenusa de pe foc.
