Ipostazierea masculinitatii

   Recunosc ca e vina mea.A mea si a tutror ipostazelor feminine: prototipuri intangibile, idealuri nascute in imaginatie si captive acolo, personaje literare conturate din litere cenusii , fete cu par umed ce ies din cada transpirata in fata nuditatii lor , mame ce nu si-au uitat tineretea , dame de companie stilate si cochete cu carti de filozofie in posete . Pana azi ai fost o figura de marmura alba cu multiple personalitati lipita usor de un piedestal de cristal undeva ,deasupra unui morman de intrebari , jucarii pufoase si roz , fantezii sexuale, idei melodramatice , filozofii prostesti si raspunsuri imposibil de demonstrat. Te-am ridicat involuntar la un nivelul cel mai inalt pe scara prototipurilor masculine realizabile. Cu doua trepte mai jos de Fat-Frumos, cu una mai jos de personajele literare si cu una desupra protagonistilor de film. S-ar cuveni sa zic ‘Felicitari!’, insa prefer sa tac. Pentru ca astazi pentru vreo 5 minute inainte sa te vad zambind,atingandu-mi usor buzele cu varfurile degetelor mirosind a tigari mentolate , ai devenit uman. Pentru 5 minute ai coborat rapid treptele ,m-ai luat in brate pentru a ma parasi de indata ce m-am lasat coplesita de emotii. Daca nu ar fi pachetul de emotii ce imi atarna legat cu o sarma de mana stanga , acum nu mi s-ar mai incinge buzele sub degetele tale,nu as mai ravni la un sarut si nu mi-ar mai fi imposibil sa cred ca purtam doar o conversastie.
     Noi va ridicam la ipostaza de fiinte supraomenesti pnetru ca ne faceti inima sa pulseze mai repede. Noi va atribuim calitati inimaginabile si va oferim mereu rangul deasupra noastra. Nu va stergem numele , nu-l acoperim cu un marker negru nici dupa ce ati ramas undeva in povestile fara morala ale trecutului, nu incetam sa tremuram usor , sa ne simtim flatate chiar si cand ne priviti. Nu incetam sa zambim prosteste si sa incercam sa respingem defectele ca pe o armura glorioasa doar pentru cee ce a fost.

Filozofie dintr-un colt

                -- L'arte pour l'arte et l'arte n'est pas constante.-

Pentru S

  Arta pentru artist inseamna un sirag infinit de esecuri. Nu regasim finaluri,ci variante. Citim si recitim, modificam consoane in vocale,vocale in hibrizi literari si zambim. In arta nu gasesti perfectiune,ci aspiratii. Nu gasesti obiective ,ci placere. Buzele unei domnisoare faimoasa pentru cinism ce niciodata nu a optat pentru altceva decat cafea cu menta,tigari aromate si anonimat,mi-au citit din prefata unei carti necunoscute :”Arta este inutila”. Si tot ceea ce s-a publicat pana atunci -a transformat in praf cules usor intr-o clepsidra de cristal de un gentleman imbracat la frac si tenesi rosii.Si am invatat ca timpul nu este infinit. Desi fizicienii,astronomii si filozofii ne contrazic stupefiati,pentru noi timpul este o multime finita de secunde fixate de pendulul ruginit,ticaind amenintator , al unui ceas mare de perete. Caci inevitabil actiunile noastre sunt limitate de timp.Zilnic mentionam cliseic ca ”nu mai avem timp”.Si inevitabil, eu,tu si o multime necunoscuta de oameni grabiti purtam la mana ceasuri si suntem treziti in zori de alarme asurzitoare.
  Si in final,arta este vie si sublima,un personaj ubicuu al unui teatru monogamist unde se joaca o singura piesa pe mai multe scene :”Cu si despre viata”,un orator celebru in randul micilor placeri.
  Sau asa isi sustinea inflacarat monologul pedagogic un ceainic stampilat cu rosu A in fata unui strugurel medicinal uitat de o domnisoara X pe raftul singurului ei amant. Un ceainic corup de aburi si intoxicat de aspiratii intelectule,nascut dintr-o conversatie online,cu o crapatura usoara pe o parte,deasupra singurului sau orificiu gol. Un strugurel culcat pe un volum de romante, zambind apatic pe sub codul de bare care mentiona doar atat “|obiectele||nu||pot||iubi|” si avea inscriptionata marca:”S” cu o litera stacojie rotunjita cu grija. Doua obiecte ce au intrigat povestile de amor.Un ceainic amorezat de o bricheta si un strugurel obsedat de primul sarut.

Cu drag,

A

PS:Nu scrisoare,dar ceva apropiat.Poate vei dori a califica autorul drept un asexuat.

Craciun fericit!

Un mos craciun neafectat de criza financiara si sa nu uitam ca macar undeva in lume este un Craciun Alb ;) Si sa zambim,caci din fericire zambetele nu pot fi cumparate si sunt rasplata suprema pentru un cadou.Sa mancam bomboane si sa ii lasam acelui nene gras de la Polul Nord un pahar cu lapte,fara prajituri ca poate mai slabeste , si o plasuta cu fan ca nimeni nu prea se gandeste la reni ! Multe imbratisari calde pentru ziua de maine.

PS:sa va amuzati cu Frosty The Snowman

Da si Nu

Printre randuri de “da” si “nu” , consoane seduse de vocale si finaluri dulci-amarui,ne invartim intr-un vals vienez de alegeri infinite si in centrul ringului vedem mirati postarea “totul se reduce la convenienta.” Ne ferim de certinudine,desi o ravnim sub forma unui pahar de vin rosu,o invitatie la tango,un prim sarut,o prima privire. Si continuu evitam un cuvant din doua litere. Pentru ca a spune “da” inseamna in acelasi timp a spune “nu”. Ne invelim in esarfe de bumbac si eterne idei poetice plutitoare in aburii cafelei si speram zambitori si parsivi sa avem totul.

Reteta povestilor fara morala

Un gram de nebunie.
Nevroze scurte si refuzul platonicului.
Groaza in fata placiditatii.
Obsesii inocente si mingi antistress lovind ritmic tavanul.
Jocul cu tigara mentolata ce ti-a atins buzele
Si fumul cald ce intrepatrunde aerul rece si umed.
Eternele umbre pictate pe peretii dormitorului.
Privirile arzande intersectate ale doi necunoscutii in mijlocul cunoscutului.
O anume domnisoara X si un tanar visator cu aspiratii boeme.
Niste maini lenese invatand topografia spatelui tremurand,
Buzele inrosite,ravnind mereu mai mult.
De ce?Pentru ca sunt acolo.
O voce feminina cu un suras ascuns pentru complimente subtile.
Doua trupuri de marmura incalzita printre cearsafuri,
Suflari repezi ce asurzesc peretii si inca o poveste fara morala.
Iluzia iubirii – interiorul unui cuptor la 180 de grade.
Un sarut si vesnicul regret
Nu pentru ce a fost , ci pentru ce nu a putut sa fie.
Pentru cuvintele nespuse ce s-au pierdut printre pasi, 
Stropi de ploaie ce vroiau sa penetreze geamul,
Zambete febrile ale doi tineri iesiti dintr-o romanta,
Sarutul cast al unui prim affaire.
Pentru un gest innecat in lasitatea
Ce a corupt esteticul.
Scriem?Da,scriem unui necunoscut
Povesti de amor cu buze pline
Si idei sordide.
Publicul?De preferat in intuneric.
Caci singurul basm a avut o autoare
De romante,tragedii si scene teatrale.
Si morala:ne-am distrus intimitatea
In scrumiera cafenelei de pe colt.

Pentru ca...

...daca femeia este al doilea mare mister al universului, barbatul are idei vide:vidul nu are nici inceput,nici sfarsit si comportamentul lui e asemenea unei picaturi de ploaie: pana o vezi,a atins pamantul si s-a terminat.

PS: Pentru o scumpa domnisoara cu amor pentru tot ceea ce inseamna arta, cu adoratie pentru a inlocui “Final” cu “Restul e tango” , care venereaza parul cret si a demonstrat ca uneori,intelectualitatea nu este sfarsitul frumusetii fizice.

Pereti cu povesti

“Spune-mi ceva.”

“Nu pot.Nu as stii ce.”

“Orice..Doar..Reactioneaza.”

“Crezi ca ar schimba ceva? Un gest nu poate deveni o imensitate.”

“Arata-mi ca simti ceva.Fa-ma sa simt ceva.Altceva.Doar..fa ceva.”

Dar nici eu nu stiam ce sa-ti cer.Priveam in gol,la un perete crem,imbibat in tutun si alcool si ii ceream din gene raspunsuri.As fi vrut sa stie.Sa-mi marturiseasca povesti,romante monosilabice,iluzii tinere si animate si biografii moralizatoare. Sa imi sopteasca ritmic pe jazz tot ce nu stiam ca vreau. Sa prinda corp si suflet ,sa ma prinda in brate si sa imi zica “Respira.La momentul potrivit,vei simti.Acum nu ar avea sens.” Dar de ce nu? Si de ce cred mereu ,prosteste ca peretii ascund ceva? Daca ar exista un club ar peretilor,care ar fi peretele cu cele mai multe secrete? Printre caramizile lor se ascund patimi, scene de sex intelectualizate, vapori de lacrimi, praful obiectelor sparte. Ei ascund timpul. Fiecare perete este o imensa clepsidra cu nisip infinit, caci fiecare cuvant devine o pietricica macinata ce perforeaza sticla. 

Ai stins tigara si mi-ai incatusat incheieturile.

“Si ce as putea sa fac?”

Nu aveam ce sa raspund.Te-am privit in ochi ca pe o naluca desprinsa din peretele crem. Sufletul peretelui ce simtea , ce imi ravnea caldura,ce avea nevoie de raspunsuri ,nu doar de povesti. Ma ingrozeai. Iti simteam respiratia calda si repede pe pleoape. Mi-ai cercetat ochii pana ce nu ai mai rezistat si m-ai sarutat cum nu credeam ca poti. Absenta. Numai asta nu s-a regasit in acel sarut din fata unui perete crem rusinat in tacere. Si ,in final, ai facut ceva.

Primul sarut

Intensitatea privirii tale era asurzitoare;
S-a provocat o distorsiune a universului
Si constiinta mea a amutit ,rusinata.
Liniste – o surzenie acuta fara remediu.
Buzele pulsau intr- o explozie de caldura
Cand ti-au simtit suflul ritmic trecut de granita incertitudinii.
Toate distantele s-au micsorat anticipand coliziunea.
Ti-ai plecat genele.Prea aproape.
Si intreaga lume s-a destramat.

Eu,voi,noi

 Si ce suntem?Scriitori?In nici un caz.Autori de povesti?Poate.Suntem doar cineva.Cineva care stie alfabetul.Si uneste litere.Si formeaza cuvinte si propozitii si fraze si texte..Si asteapta in fata unui monitor perfect impartial sa vada daca intelege cineva.Dincolo de cuvinte.Oare?

 Si pretindem ca ne jucam.Ca suntem inventatori.O poveste pe minut.Si o vrem unisex.Vrem ca cineva sa se identifice in noi.Sau vrem confirmarea imprecisa ca suntem in final singuri? Nu,asta nu.Consacram dominatia unicitatii.Si ce obtinem?Nu stim.

 Refuzam notitele cliseice despre coronite perlate,puf plin de sclipici,rochii de seara,broscute si printese,printi si Cenusarese,vrajitoare rautacioase,finalul care nu va veni,caci “au trait fericiti pana la adanci batraneti",stampilam “Aprobat” si oferim pretinse arte digitale cu tigari,whisky,cafeina,prostituate,femei emancipatesi intelectuali mediocri.

 Si pretindem ca suntem povestitori.Si ca intelectualizam basmele.. Ca oferim simboluri si metafore pe tava la micul dejun.Si langa un biletel de “Adio” scriem “PS:m-a parasit inspiratia” caci atunci cand trebuie si vrem,nu avem cuvinte.

 Si pretindem ca suntem oratori.Doar ca publicul nostru e surd si noi nu stim limbajul semnelor.Si suntem cititi din spatele unui monitor.De acel cineva surdo-mut,de un organism cu vene si sange si puls si emotii.Pe o foaie virtuala.

-

Ipoteza:Ne aflam intr-un continuu proces de imbecilizare;cu perioade reversibile,posibile regresuri,da.

Demonstratie: Nu vreau sa pot spune la sfarsitul zilei QED.  

...

De dimineata era grafit pe o scoarta subtiata de copac
Si vedeai picturi rupestre in intelectul de copil.
Acum insiram litere in teorie
Caci in practica,nu se numeste poezie
Ci memorie virtuala de pixeli si biti.
Calculatoarele sunt pline de sentiment,
Emotie digitala in fisiere postate online.
Ar trebui sa verific pulsul monitorului?


("Arta.In ghilimele.")

...

"Better to write for yourself and have no public, than to write for the public and have no self." - Cyril Connolly

...

  Si cateodata nu ai vrea decat sa stai intr-o cafenea sau un bar cu fond de jazz,sa simti aroma de cafea cu menta ademenindu-te suav ca o amanta la inceputul adulterului.Seductie si placere pura.Doar atat.Simplu si detasat.Nimic prea complicat. Vrei sa te simti blocata acolo,pe canapea, sa spargi in cioburi mici de sticla cadranul ceasului de pe peretele intors spre tine si sa le prefaci in cubulete de zahar brun.Si vrei doar sa discuti lucruri abstracte. Sa poti pune intrebari caraghioase,sa te poti holba in liniste la oamenii care intra si sa te comporti copilareste si contradictoriu.Fara a permite sa-ti fie atrasa atentia de cel care sta vis-à-vis si iti cauta mereu pupilele marite de emotie printre genele incarcate de rimel sa le ascunda timiditatea.Sau de propria-ti constiinta care are un ego prea mare pentru a fi ignorat. Si vrei sa arunci cu boabe de cafea in partener si sa-i zambesti :”Saruta-ma pe ritmul melodiei” si sa-l provoci. Si sa il intrebi “Cum crezi ca era iadul in epoca de gheata?” sau “Crezi ca dragostea la noi parcurge doar drumul dintre romanta si pat?Paler are dreptate,deci” si crezi ca…”Ai putea sa taci?”

   Dar nu faci nimic.Te joci cu paiul si visezi pe cuvinte si note:

“It”s still the same old story
A fight for love and glory
A case of do or die
The world will always welcome lovers
As time goes by...”

Deasupra unei cafele cu menta. 

Joc.Revenire.Dialog delirant

 Si daca aveam o criza psihotica ,ce insemna? Anularea a tot ceea ce credeam realitate? A faptului actual? Nu ,in episoadele ulterioare eram singuri. Acum eram,da ,singuri din nou. Dar nu fusesem singuri cu cinci minute in urma. Si daca situatia nu se ameliorase asa cum vroiam sa cred,inseamna ca..Nici eu nu stiu.Dar eram acolo,intr-o incapere cu aer inchis ,tintuita pe un scaun,nu de curele,nici de vreo dizabilitate cu radacini in psihoza ,ci de ceva ce nici eu nu intelegem. Ceva ce nu mai puteam explica,rationaliza sau filosofa. Stiam doar ca privirea mea nu-ti putea pierde fata. Caci daca te pierdeam si aveai sa te identifici cu multimea, mi s-ar fi anulat singurul adevar de atunci: ca eram acolo.

 Exista cronometre pentru inregistarea imbecilitatii? Puteam sa nu ma inec chiar in iluzii contradictorii? Si daca scenele trecute au fost niste deziluzii complet ireale,tie ce iti ramane? Inocenta in nici un caz. Daca nebunia mea se manifesta foarte complex si la scurte intervale,a ta e cu siguranta constanta si un bluffer prin excelenta.

 Si daca asta este tot ce poate fi? Daca am atins o limita printre broscute fermecate, povesti mazgalite cu saruturi si vata de zahar, tipete inghitie in sec, iluzii inutile si tensiune sexuala ingropata intr-un fotoliu pufos de jucarii zambitoare si roz?

 Daca dizabilitatea mea este ca nu ma pot apropia de tine orice ar fi? Incorect formulat. Ma pot apropia..dar dupa primul pas in spatele unei cortine,un valet intoarce clepsidra de mii de veacuri. Ultima boaba de nisip iti sterge amintirea.Mereu. De ce nu este nisipul infinit?

 Si romanticismul nu ne-a caracterizat niciodata.Perfect compatibili.Amandoi fugari la semnalul mare,scris cu rosu pe un perete “Relatie”. Eu sustinand ca nu ma pot imagina in postura ridicula de a te tine de mana si a-ti spune dragastos “te iubesc si asta imi ajunge” , tu ,iremediabil , dorind independenta si sustinandu-ma inflacarat.

“Prefer un Don Juan”

“Prefer o dictatoare”

“Esti masochist?”

“Altfel nu te-as avea pe tine”

“Nu sunt a ta”.

“Nu mereu.”

“Bine ,uneori.”

“Saruta-ma “

“Nu.”

 Privirea ta de drogat impacientat ma scotea din sarite.Imi provoca gradat o senzatie de claustrofobie.Te jucai cu tigara intre degete si priveai oriunde altundeva..oricum era mai bine decat impactul cu ochii mei. M-am lasat cuprinsa de propria-ti nervozitate. Tacerea ma sugruma.

“Prezenta mea te intimideaza?”

“Inceteaza”

“Nu”

Si ti-am prins mana. 

“Te rog,nu”

 Erai mai rau decat un dependent la clinica de dezalcolizare.Si eu eram un coniac vechi,ce picura pe o podea de lemn imprastiind vapori ritmici pe o melodie de tango veche.

 Mi-ai prins mana si mai tare si m-ai ridicat de pe scaun. Barmanul plecase de mult. Singuri,nu asta ai vrut? Singuri,sa nu te vada nimeni cand cedezi. Singuri,sa nu trebuiasca justificare. Singuri, pentru a putea in sfarsit…

“Acum nu voi mai putea pleca.”

 Ce ar fi trebuit sa inteleg din zambetul timid,ca al unui copil intrebat “mai vrei ciocolata,puiule?” ? Sau sa ma leg de privire,care apropo ,de la negare devenise un vortex din care nu ma puteam desprinde? Caci ochii emanau un tremur gata sa crape toate oasele din corp,o cerinta neexprimata gata sa explodeze la temperatura generata de lava incinsa ce-ti circula prin vene .

 Doua brate mari m-au cuprins usor, despartindu-si degetele pe harta spatelui meu, de la solduri pana aproape de umeri,prelungind miscarea in trasee ondulatorii si materialul infierbantat al unei camasi mi-a acoperit fata.Iti simteam fiecare respiratie aproape innecata intr-un piept gata sa explodeze de groaza. Parca eram un ursulet de plus pe care il strangi in brate,sub patura. Un ursulet gata sa se metamorfozeze intr-o figurina ninja si sa capete suflu ptr a te apara de cosmaruri.Si groaza fata de ce?

 “Nu am vrut sa plec nici atunci. Dar nu am putut sa te mai privesc. Cum puteam sa raman ? Cum puteam sa-ti fac asta? Am fi ajuns amandoi la azil,in camere diferite,dar alaturate ,incatusati intre camasi si pereti de alb, lasand caldurile corpurilor noastre sa se impleticeasca doar pe holul catre cabinetul de psihiatrie. Caci am fi avut acelasi terapeut. Ca material de studiu am fi fost desigur,mai buni impreuna,dar eu as fi refuzat. Poate ai fi reusit sa iesi de acolo inaintea mea. Acum insa,nu stiu daca ar mai trebui sa imi pese. Si ca sa-ti raspund la intrebare,da,ma intimidezi. Nici o clipa nu m-as fi gandit sa neg asta. Nu stiu de ce nu am raspuns.Poate ca inca ma simt ca un copil vinovat de vre-o boacana in fata ta,nestiind daca sa astept iertare,o palma sau un sarut pe frunte. ”

 Incomprehensibil.Nu logica discursului-pe care nu-l urmarisem caci vocea imi captase atentia si cuvintele devenisera irelevante , nici situatia,nici disparitia barmanului,a notelor,a ritmului. Ci prezenta ta. Si a mea. Intr-o camera semi-intunecata ,cu pereti pe jumatate adormiti .Si acceptarea fara nici un comentariu.Doua degete impregnate de tutun mi-au atins buzele brusc. Liniste si caldura.

“Te rog ,nu.”

“Oricum nu as fi spus nimic.”

“Oricum nu as fi plecat.Nu acum.”

P.S:O nevroza este un secret pe care nu stii ca il ai. -P.K.T

 

Confesiune: halucinatia unui scenarist

Jucam carti cu idile
Cand se aude un saxofon sufocant printre stropii de ploaie.
Ne ghicim in palma
Cand te inconjori cu melancolia unei vaduve drogate.
Imi acoperi buzele cu saruturi scurte
Cand vrei sa eviti nervozitatea celor lungi.Ticurile te inspaimanta.
Explici detasat inexistenta subtilitatii
Cand ma ineci cu aroganta in priviri indecente.Preludiu-i doar un cuvant.
Bajbaim prin intuneric
Cand propria-ti reflexie intr-un ciob de oglinda  iti provoaca repulsie.
Ma respingi si te sperii
Cand gasesti scris cu tutun: a fost de-ajuns.

Crearea blogului in 7 minute

Dracul:” E foarte greu s-acoperi ce-ai dezvelit odata...”

N-are rost sa sterg ce-a fost initial..Asa cum nu este in natura vietii insasi sa legi timpul de o ata,sa inrosesti locul cu defecte si sa-l lustruiesti putin,asa nu voi schimba nimic.Asadar ce a fost atunci?Ce a fost se gaseste in aceasta pagina-o completare- care s-a desprins din dependenta,s-a dus la dezintoxicare si si-a proclamat statutul de postare independenta.Si-a scris tratatul pentru obtinerea libertatii si eu doar am semnat foaia mazgalita in legatura cu mine si nasterea blogului.

Creare si ipostaziere
 Asadar…a fost o data ca-n povesti o fatuca plictisita,cu idei contradictorii si o fantezie in forma de cub.Cubul acesta continea intr-un colt perversitate,in coltul opus diagonal dramatism,in coltul stanga jos ironie,in coltul dreapta sus cinism,si in mijoc o bula mica de aer care a scapat la turnarea plasticului.Acolo cica s-ar fi aflat speranta,dar nimeni nu stia cu adevarat.Nevrand sa para nebuna si sa confirme valoarea ei  indispensabila ca material de studiu psihiatric,isi lasa imaginatia sa zboare in turnul ei din castel unde,complet coincidental avea si o tastatura langa pat.Prea provocator de apoapre.Firele legate la un ecran si o unitate ii zambeau galant serile si ii sopteau numele in noapte. Asadar,gratuit ,fara garantia unui psiholog,ea si-a facut blog.A respectat cerintele unui bal de debuntante,oferindu-si :numele-va ramane A.,pe moment, varsta-17 in acele vremuri demult trecute.locatia-Brasov,si camera-adresa de mail in modernitate. Avand lansarea in societate finalizata,a inceput sa lucreze la reputatia ei-aspectul blogului,si la idei.Isi propusese sa nu fie o marioneta in lumea printilor,ci o printesa cu idei,cu principii si cu un castel doar al ei.Astfel a zambit,a plans,a baut cafea cu menta ,si-a cumparat vreo 2 mingiute antistres si a scris. A asternut idei,povesti si a demonstrat existenta unei alternative,mult mai ieftine,pentru mersul la psiholog.(qed) .Si a trait ca sa ne mai spuna si azi povesti,dragii mei,dovada-mi sta ultima postare. Si-am incalecat pe-o capsuna si jur ca nu v-am spus chiar asa o mare minciuna.
  The end

 Mic dictionar de termeni:

Blog- una din multiplele mele personalitati.

Balul debutantelor-patrunderea in sfera blogurilor

Un articol-o tigara de marijuana

O idee-un neuron mort si inca o fantezie pe lista

Despre mine – sfidarea adversarului

Blog counter – turisti 

Arhiva – cazierul meu 

PS:A fi citita ca o explicatie pe care nu am dat-o niciodata.De ce acum?Habar n-am!

Pentru cei suferinzi de ADD sau care urasc povestile:
-Am 18 ani(la infiintarea blogului 17),locuiesc in brasov
-Daca doriti date de contact,lasati mesaj si discutam problema.Tehnologia moderna ne rezolva ;)
-Blogul nu este interesat decat sa relateze idei aleatorii intr-un mod cat mai “literar” si prin urmare veti gasi intamplari partial sau total fictive,asternute in cuvinte si imagini.
-Interese:ma mai gandesc.

Cinderella's shoe

Un pantof respira greu pe niste scari prafuite si transpirate de stropii de ploaie. Totul e amor sec? Pur,pana la cea mai greoaie suflare si usoara atingere? Sau doar credinta oarba?

  Si pantoful s-a nascut dintr-o boaba de porumb fiert uitat sub pres. S-a modelat singur si s-a tavalit prin vopsea neagra dupa zambetul unei domnisoare plictisite,ce-a fugit.I-a inconjurat cu grija piciorul si apoi a fost alungat. Acum zacea pe scari,orfan,ca intr-o piesa melodramatica de actualitate. Jignit si respins,se lasa umezit sub ploaie,mangaiat de noapte si de o vioara in spatele unui perete de sticla. Pana la ultimul strop de ploaie,pe care l-a vazut din spatele unei trasuri ,in bratele unui necunoscut. Pana cand imbatat de caldura a atins din nou picioarele ei. Si la miezul noptii,de rusine,s-a prefacut la loc intr-o boaba aurie de porumb urmand sa arda vesnic in cenusa de pe foc.

Carti de povesti ilustrate

Stii cum este sa iubesti un oras intreg?

Ti-as spune sa-mi sezi in poala,dar ar fi nefiresc.As sede eu cu o vata de zahar in mana stanga si cu cealalta ti-as mazgali buzele.Daca le lasam cateva zile asa,poate iese dulceata. Dulceata cu petale de sarut si aroma de tigari mentolate.Dar ma vei respinge,nu?Mainile tale vor cadea neinsufletie pe canapea si dispretul tau imi va sufla pe sira spinarii un uragan de tremure.Cand vei auzi asta,vei regreta ca mi-ai cerut sa-ti spun o poveste.Dar am epuizat basmele,si ultimele file ale cartii nu mai soptesc decat povesti deocheate imbodobite cu repulsie si un gram de empatie.

Asadar,prefer sa stau rezemata de calorifer.El nu m-ar trada.Nu s-ar raci brusc.

"...A fost o data ca-n povesti o fata cu tocuri ce provocau zilnic orgasm asfaltului cu mangaierea lor.Iarna se sarutau prin geamul de gheata,ploaia le oferea senzualitate,iar vara..oh,vara demonstra temperatura amorului: 40 de grade chiar si la umbra."

Si deodata s-a facut liniste…

Degetele tale mi s-au prelins usor dispre gat,de-a lungul coloanei pana au intalnit indicatorul “Parcare” si mi-au cuprins usor mijlocul asigurandu-se ca nu fac nici un pas…In fata ta povestea se schimba,tocurile stateau linstite intr-un colt,privind obscen spre pat.Si gandurile se dezbraca de pudicitate,iar buzele tanjesc,se predau,se impleticesc si resimt dublul temperaturii din dormitor.

“Nu in seara asta te rog.Ti-am promis o poveste.De asta se spune sa ai grija ce-ti doresti..”

Dar povestea noastra nu e asa.Nu are un inceput cufundat in visare si un final culminand cu o victorie orgasmica sau fericire vesnica.

"Am uitat sa-ti mentionez ca..vezi tu,nu-mi este usor…povestea are ca subiect prostitutia.Si ca personaj principal pe subsemnata. Da,pentru cateva zile am fost o prostituata de lux,in cautarea climaxului in public,in mijlocul strazii,al parcurilor,pe cele mai inalte cladiri,pe masini,nu in ele.Dispretuiam patul.Si iubeam un oras intreg.O faceam pe gratis,caci sexul trebuie sa fie pro bono cand te-ai indragostit.Si nici pro bono nu era,caci imi primeam de fiecare data raspalata.Doar satisfactia se imparte la 2. Si cum ma pot numi altfel,din moment ce am iubit timp de 7 zile aproape un milion de barbati? Caci pe ei i-am adorat,le-am simpatizat sotiile si le-am indragit copiii ca o mama adoptiva. Am iubit Parisul si il mai iubesc. Cu toate astea,nu-ti mai musca buzele.Iti pulseaza venele de gelozie,parca ai fi in pragul unei combustii interne.De ce?Nu mi-am terminat povestea si sfarsitul este unul fericit. Am parasit Parisul,sunt doar a ta.Si desi m-am prostituat,am iubit platonic. Fara sex,sarut,atingere,si nici macar priviri."

Baza a povestilor,savant idiot

  "Felicitari!" Da..cred ca asta se cuvine sa zic acum. Sa rostesc un simbol cliseic al succesului in forma sa oarecare si apoi sa tac. Aerul sa ramana conservat intr-o bula de pe cerul gurii mele ,sa leg bula cu un nerv arcuit de creier si sa tastez repede comanda “ anuleaza orice legatura wireless cu limba”. Sau sa ignor totul. Ce ai prefera : doua vorbe, un sarut, o mangaiere plina de placiditate pe umar , o partida de sex pentru a accentua castigul sau sa ma amestec in multimea ce iti adora frenetic imaginea? 

  Tonul vocii-mi este de un calm ireprosabil. Nu tradeaza nici o emotie. Sa fie oare acceptarea ideii? Sau obisnuinta declansata de prezenta intrebarii? O intrebare fara raspuns . Avem nevoie de raspunsuri. Dar fara intrebari ele nu ar exista. Si fara idei , ce loc ar ocupa intrebarile? De ce Fat-Frumos castiga in fata zmeilor si ramane cu fata cea mica de imparat? De ce printul o salveaza pe Cenusareasa , ii ofera renastere intr-un balon de sticla umplut cu fulgi pufosi imbibati in ridicolul fericirii vesnice? De ce Alba ca Zapada nu moare otravita de mar sau asfixiata de o centura si traieste pentru a-si intalni dragostea? De ce si in Dama cu Camelii , o prostituata cu stil te gaseste? De ce cand te atasezi de ceva, nu-l poti lasa in urma? Sa putrezeasca intr-o cochilie de amintiri ... sa se fosilizeze intr-o margea de chihlimbar ce se rostogoleste apatic pe noptiera la miezul noptii?

     Felicitari ,deci! Ai castigat rolul principal ! De fapt nu intruchiparea ta fizica, ci ideea existentei tale. Indiferent de nume, chip , trecut si atingere , omniprezenta ta ma indigna. Zeu al blogurilor , erou de basme si subiect atragator in imaginatia copilelor razvratite... Te simti magulit? Nu ar trebui. Exista si o veste proasta, esti doar un personaj. Nu existi. Doar ideea efemeritatii existentei tale este reala. Esti o statuie de marmura , plina de afise de carne si piele ,pictata cu sange si lacrimi, cu gene cazute si ruj desprins de pe buze moi... Poreclele difera : Barbatul cu tigara , Valetul Plictiseala , Domnul T, Cel ce mi-a furat un dans, Amantul devenit iubit ,Robin Hood,Armand Duval, D’Artagnan, Ivanhoe, Contele Vronski ... dar barbatul e acelasi. Un necunoscut ce poseda o masca asortata cu tinuta ,caci aparentele trebuie pastrate. Te regasesc nu doar in propria-mi imaginatie , ci si in a altora. Cuvintele despre tine , nu le citesc eu , ci le citesti tu. Din fericire pentru mine, prinzi viata indiferent de ora, zi , continent,dorinta si asteptari ... Din pacate pentru tine, nu existi. Iti doresc mult succes in realitatea paralela in care ai luat nastere!

Joc.Monologul ei

  Si cand dispari, unde dispari? In mintea mea? Ar trebui sa ma inchid deci intr-un azil, unde voi primi vizite zilnice de la vocea ta in afara programului oficial? Sau dispari in spatele unui perete de sticla ,cu o harta desenata pe el? Devin pradatorul si tu-mi esti prada- o antilopa gustand libertatea in salbaticie cu inocenta pruncului ce nu a vazut inca lumina? Insusi vanatorul ,un maniac necontrolat in cautarea comorii?

 Dispari in stropii de ploaie ce cad doar noaptea si mi se preling pe geam? Te-am cautat si acolo si nu erai.  Si cand dispari, dispari singur?

 Acum stateam in doua colturi diferite ale emisferei drepte a creierului meu: eu pe o banca ,iar tu sprijinit de un stalp. Fumai si intr-un mod absurd fumul tau nu ma intoxica. Privirea ta ma marca intens ,o simteam pe buze ,pe umeri ,pe sani , desi eu nu reuseam sa-ti disting forma. Te simteam in intuneric , singurul care a fost mereu prezent intre noi . Si cum definesti intunericul? Absenta luminii. Sau sa fie o metafora? Sa sfideze ideea completarii reciproce , a tot ceea ce cunoastem , prezenta ying si yang,inger si demon , soare si luna , Hristos si Anticrist , iubire si ura, alb si negru,gheata si foc? Daca opusul intunericului nu este lumina si el nu este definit prin absenta ei? Daca ar insemna absenta ratiunii? Ratiunea mea stiu ca s-a dus pe apa sambetei in ziua aceea. “Dar nu ma cunosti,ai uitat?”. Elementul declansator al jocului. Si nu,nu imi pierd mintile. Desi in capul meu , noi ne aflam chiar acum vii intr-o imagine , eu nu imi pierd mintile. Imi amintesc de mirosul de tei si o masca alba , de portelan cu un zambet ironic trasat usor cu vopsea rosiatica pe ea. Cand mi-ai simtit respiratia , ai scapat-o pe asfalt ,transformand-o in bucatele cu un sunet aproape inabusit pentru a nu deranja un act ascuns de intimitate. Nu ti-a tresarit coltul buzei la auzul coliziunii dintre portelan si asfalt , nu ti-ai schimbat ritmul respiratiei cand am rasuflat cu un mic geamat si m-am ridicat in picioare. Stiai ca nu voi pleca. Sau pur si simplu nu ti-a pasat? Aleg prima varianta. Asadar, stiai ca simpla ta prezenta ma va apropia de tine. Un pas, si inca un pas , si nici nu te-ai sinchisit sa iti joci rolul. Asteptai sa iti urmez rasuflarea, sa urmez coregrafia ta. Si la sfarsit a fost randul tau. Un singur pas de incheiere. Al optulea timp accentuat al unei melodii. “Nu imi pierd mintile,nu?” O mana rece mirosind a tigara mi s-a prelins usor pe umar, asteptand nerabdatoare tremurul pielii , al vaselor de sange din tot corpul, transmitand impulsuri si porilor sa ti se deschida tie ,urmand apoi intetirea gradata a respiratiei. M-ai sarutat pe gat si nu ai raspuns. Tacere. O usa deschizandu-se si facand loc luminii. Din nou singura.

Sfarsitul scenei II 

Respira,schimba,pas,parada

Daca sunteti din Brasov sau dintr-un oras din jur , va atrage dansul , merita sa incercati .. va sugereaza o persoana care pe acolo si-a pierdut timpul in ultimele zile de luni si miercuri ;) !

Muzica de camera

In seara asta s-a incheiat festivalul de muzica de camera tinut de Filarmonica din Brasov. Si tot ce pot spune este : "WOA!" urmat de "AAH!" si de nevoia de a strange ceva in brate pentru a exclama pentru a zecea oara "genial!". Putin tineret,multi octogenari,multe baruri pline. Nu neg prezenta mea prin baruri, dar nici faptul ca muzica  de camera e mult subestimata de generatia noua. Si nu..nu sunt d-aia care militeaza impotriva altui tip de muzica,sexului,machiajului,drogurilor etc. No way, tinand cont ca nu stiu cum se face dar cel mai des ajung intr-un bar. Bine,stiu cum se face. Plictiseala. Oricum , a fost genial. Astazi s-au aflat in fata publicului urmatoarele instrumente: in prima parte - pian(Ovidiu Parjol) si vioara (Ozcan Ulucan) si in a doua parte- trei viori, violoncelul ,o chitara electrica (DA!!!) si uhm..okay,mi-a placut ,nu sunt geniu in muzica asa ca ultima categorie va fi numita "tot ce-i trebuie unui percutionist".

In fine,stiu ca nu am postari de genul pe blog. Nu vreau sa induc publicul in eroare,stilul nu se va schimba. Postarea asta e ceva de genul "nu m-am putut abtine" si este mai ales dedicata urmatoarei afirmatii : "Ulucan rulz!" da,nu ati auzit de el. Nici eu,pana azi. Cand l-am vazut. Si ...fara alte cuvine.

Un link asa,sa va arat cine este: Özcan Ulucan-Birsen Ulucan-Schubert Arrpeggione

Vocile obiectelor

 Cateodata ma atasez de cel mai marunt lucru pana la nebunie. Ma indragostesc...nu, il indragesc pana la adoratie. 

 O melodie ale carei versuri sunt schitate pe venele cave din sistemul meu si zambesc de parca acolo mi-ar fi sufletul.

 Un ritm pe care il uram si care acum a format niste maini mari si ma gadila, crezand ca tocmai a urcat cativa pasi pe un piedestal cu ceasuri de cristal unde i se permite o desfasurare libera.

 Un parfum care este intinat de insusi aerul pur, virgin si neatins de nimic,de nici o respiratie intoxicata, cand exista doar el si vidul.Un parfum ce prinde viata,si trup de oase lipsite de maduva ,lipite cu clei si carne fara gust,acoperite de o piele fara miros, dar cu buze si respiratie dulci,de o inocenta ademenitoare.De o fragilitate extraordinara. Imbratisarea lui te indeamna sa-l pastrezi doar pe el pe piele .”Nu este indecenta, ci aversiune impotriva actului imoral de a ma acoperi.”  

 O sintagma cu esenta, dar fara umor si sentiment ,care devine pecete lumii intregi; sau cel putin universului tau.

 Un ruj care nu are trecut, dar viitorul e deja scris in compozitia sa insasi si fiecare cuta a buzelor ofera contur unui alt destin.

 Si cel mai adesea o melodie. Sau un obiect atat de mic cat o boaba de cafea zdrobita pe o aleea si atat de invizibil precum o visina virgina,neatinsa de buricul vreunui deget, ce sade tacuta pe creanga ei si se inroseste tot mai tare cu fiecare trecator prin parc. Timiditate . Contrar. Conteaza? Si alteori as fi zis ca imi amintesc de..tine. Sau de cineva oricum. Stiai ca si constiinta te poate minti? Mai precis, poate vorbi in franceza. Si eu in engleza. Si desi ne intelegem vag, ne uram din cauza dialectelor .Motiv? Istorie,poate. Asa ca nu am ascultat atent. In fond,de la toi la moi e un singur pas si doar aroma ce venea din paharul tau de Teacher’s mi-a amintit. Nu are legatura cu tine. Ce imi provoaca adoratie pana in pantecele nebuniei pentru putin mai mult de cateva clipe imi aminteste de mine. Sau de nimic. De adoratie in sine. De o tanara domnisoara prea cocheta pentru a purta o conversatie superficiala intr-un dormitor, prea definita de eleganta pentru a fuma tigari de cirese intr-un bar purtat de timpuri prin jazz si amanti si amante cu maini tremurande frenetic la caldura pielii,prea desavasita de atipic si imoralitate pentru a privi chiar si o statuie fara un zambet sugestiv de indecenta si pentru a insinua infidelitate si pacat chiar si preotilor. 
     Si amorul asta nu ti-l ofer.  

Joc

   Mi-ai oferit regele. Ti-am zis ca nu joc sah.Am facut un pas si te-ai retras in intuneric. Mi-am reluat pozitia anterioara si mi-ai oferit o oglinda. S-a spart cand i-ai dat drumul. Ti-a curs o lacrima de sange pe un ciob si a renascut un tipat intr-o margea de sticla ce a a lunecat usor pe podea ,printre cioburi si mi s-a lovit de pantof.  Am facut un pas in spate si m-ai urmat cu un suras salbatic. In ochi iti sclipeau sunete de vioara. Mi-ai intins mana si m-am ferit. Si atunci ma speriai. De ce? La orice gest imi raspundeai impertinent. Sa-ti fi protejat temperamentul o perdea invizibila de certitudine amara? Caci ratiunea mea tocmai gustase libertatea si ma parasise . Sau era adormita sub aburii alcolului , caci de cand te-a cunoscut umbla din carciuma in carciuma. Si poarta tocuri . Si ma ignora. Daca o chem imi face semn cu tigara sa tac.

  Inca un pas.Nu stiu daca era dorinta oarba sau prostie. Si nu dansam. Caci daca ne-am fi miscat intr-un pas repetitiv , sigur am fi ratat ritmul. Asta ne era scris pe buze. Sterge replicile . Arunca scenariul si ignora auditoriul . Autorul? E prea atasat de personaje si nu a stapanit niciodata prea bine refuzul . Si daca ne miscam temator pe o muzica amutita , unde ne era coregraful ? Ranjeai. “Ii este frica de tine.” Nu ma amuzai. Si unde a fugit scena ? S-a metamorfozat in aceeasi margea ce acum a atins capatul unui cearsaf. Si nu este un concurs . Desi mereu urmaresti ceva . Si unde ar fi premiul? Ai mai facut un pas , cu o mana la spate . Acum nu m-am ferit . Nu-ti stiam trupul.Tu-l stiai pe-al meu . M-ai imbratisat si ti-ai prelins degetele usor pe umerii mei . Buzele mele s-au intredeschis pentru a permite caldurii sa iasa in abur, sa se contopeasca cu respiratia ta. Te-ai indepartat si mi-ai soptit : “Dar nu ma cunosti. Sau ai uitat? “

Sfarsitul scenei I  

Şi umbrele păcătuiesc

Umbra mea trăieşte în desfrâu ...
Se intersectează în amor zilnic cu alte umbre
Pe asfaltul rece, umed sau cald,
Printre stropi de ploaie, amanți anonimi şi Don Juani.
Dacă o îndemn să-i ocolească , se supune;
Altfel se aruncă previzibil în brațele tuturor.


Mă păraseşte sub nori pentru ploaie.
Se înamorează de stropii de apă
Şi nu poarta niciodată umbrelă.
Mă părăseşte pentru amorul umed
Până în zorii următori.


Timidă,pudică şi neruşinată doar în public,
Nu îmi însoțeşte goliciunea din dormitor sau baie.
Îmi oferă intimitate,acoperindu-şi ochii 
Cu un văl impudic de inocență perfidă.
O scamatorie şi s-a făcut nevăzută.
Indignată de efemeritate şi copleşită de senzual,
Se ascunde în hainele tale când te sărut.
Crezi ca e geloasă?

...

A scrie este
A imbraca goliciunea foilor
Nu cu haine, cu tatuaje.

Romanta finalului nocturn

Dar cand se va termina totul
Vei ramane o pagina prafuita 
O poveste soptita greoi de un jurnal
Caci glasu-i este intoxicat de fum.
Cuvinte insiruite de foc,
Caci el ne-a dat nastere.

Dar cand se va termina totul
Promit sa las un suvenir,
Desi amandoi vom privi in urma
Si sfarsitul isi va pierde semnficatia.
Ne vom fi urcat intr-un carusel,
Caci cercurile nu au nici inceput ,nici sfarsit.

Dar cand se va termina totul,
Iti va aminti de mine fumul de tigara 
Ce mi-a impregnat pielea
Buzele ce nu au format cuvinte
Doar au jucat mima seara: in aer sau pe piele.

Dar cand se va termina totul,
Vom ramane doua vibratii in aer
Doua trupuri inmarmurite pe o panza
O mana rece luand conturul sanilor unei domnisoare...
Doua suflari captive in timp si indignate de efemeritate

Dar cand se va termina totul,
Te voi ierta,
Caci este vechi pacatul.
Voi zambi indecent si voi pleca goala
Caci hainele iti vor ramane drept suvenir.
Ar fi fost nedrept sa nu iti ramana nimic.

Dar cand se va termina totul?

Minulescu si Millian

"Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...

Dar ce anume-a fost,

Ce-am vrut să fie

Noi nu vom şti-o poate niciodată..."

Esti o muza muta situata in coltul drept al creierului meu,pe o canapea alba cu perne rosii.Stai binisor pe canapea si zambesti cu umerii goi , acoperita de un cearsaf din satin si margele de sicla neagra.Iti asternusei un val impudic de curtoazie peste propriul egoism.N-a fost decat o scurta nebunie din care nu am reusit sa ne revenim. Nici acum nu am atins luciditatea.Intre patru pereti de sticla ne-am nascut impreuna , caci individual nu existam. Ne priveam in oglinda reflexiile si erau niste umbre , caci nu eram din carne si oase. Nu aveam trup , doar parfum si melodie. Doar cuvinte si poezie. 

Mai stii cum ne-am cunoscut?
Radeai frenetic la cercurile literare si mereu ii criticai pe ceilalti.Ma indignai.Nu stiu daca erai timida sau terifiata,desi cred ca e mai degraba ce-a de-a doua situatie valabila,dar niciodata nu-ti citeai in public propriile creatii.Preferai sa te joci cu privirile , cu sintagmele insiruite pe aburii cafelei... Ai venit la mine ,m-ai luat de mana si m-ai condus la propriu-mi apartament. De unde stiai unde stau? Sa fi fost o plasmuire a constiintei mele?

“Acum vom intra. Nu,nu vom face sex . Pastreaza-ti iluziile pentru alta data.Acum vreau doar sa te cunosc. “

Am deschis usa buimac si te-am ajutat sa-ti dai jos haina. Ti-am oferit ceva de baut ,dar nu ai acceptat decat o tigara si ai cautat cd-ul cu Ella Fitzgerald. M-ai indemnat sa beau. Sa beau si sa privesc.Sa beau si sa ma prezint.Apoi sa te duc in dormitor.Te-ai urcat in pat si ti-ai desfacut margelele.Le-ai lasat pe noptiera .Ai aprins ce-a de-a doua tigara si i-ai murdarit capatul de un ruj burgundy.

“Imi place aici. Dar nu,nu vom face sex.Nu inca.Poate alta data.”

Ai sustinut ca e tarziu si te-am condus la usa.M-ai sarutat si mi-ai soptit:

“Eu iti voi fi muza. “

Daca-mi esti muza,de ce nu faci nimic? Stai in colul drept al capului meu si razi. Ai ales nudul si ai ignorat literatura. 

“Saruta-ma”.

NB: Eu-Minulescu , ea- Claudia Millian

Printre umbrele colorate

In orasul unde ploua de 3 ori pe saptamana
Muzele fumeaza tigari aromate:
 mentol,cirese sau ciocolata.
Nebunii joaca poker pe dezbracate 
Si prostituatele publica poeme filozofice.

In orasul unde ploua de 5 ori pe saptamana
Doua statui de lut au prins viata intr-o camera de hotel.
S-au asezat pe cearsafuri si au devenit unul
O piesa de arta moderna ce asteapta sa cada cortina

In orasul unde nu ploua niciodata
Doi copii stau in iarba si mananca inghetata 
“Vreau si ciocolata..”
“Daca-ti dau,ce-mi dai?”
“Un sarut..”
Si a inceput sa ploua..

In orasul unde ploua cu pisici
Oamenii sunt diformi si zgariati
In orasul unde ploua cu pisici
Pictorii deseneaza oameni de paiata
Si toti cainii au fost omorati
In orasul unde ploua cu pisici
Doi batrani trec strada tinandu-se de mana
Ea isi tine capul pe umarul lui
El tine in mana o masca
In orasul unde ploua cu pisici
Doi copii stau pe o banca
In orasul unde ploua cu pisici...

Shall we?

Actul I

E si ea pe-acolo.Sta in intuneric la masa din colt si fumeaza o tigara de ciocolata.Ii poti zari piciorul incaltat in pantofior rosu batand ritmic si plictisit pe parchet.Daca e plictisita de ce se ascunde?N-ar fi mai interesant daca ar face ceva? Orice?Dar nu,ea sta ascunsa,se preface,in stare sa simuleze orice.Provocare.Ma evita mereu cand apari.Cred ca nu te suporta.Sau e atrasa de tine si nu vrea sa ma raneasca.Sau vrea sa-mi ofere intimitate?O urasc.De fiecare data cand ma aflu in fata ta,ea ma lasa singura si eu ma pierd intr-un morman de ganduri dezordonate.

Actul II

Imaginea incadreaza mijlocul scenei.Se vede o singura masa intr-o lumina usoara oferita de lampa unui dormitor. Ce cauta o lampa pentru noptiera intr-un bar de jazz si blues? Un bar in care te indragostesti..de ciocolata amaruie cu aroma de alcool si de proprietarul care te invita sa dansezi tango inainte de inchidere? Nici un personaj nu stie.Poate regizorul.Dar el e plecat.Pauza de tigara.

Iti aprinzi o tigara si sustii ca fumezi cand esti stresat.Dar n-ar trebui.Nu pentru ca ar fi nesanatos,ci pentru ca doar ce motiv ai avea sa fii stresat?

“Prezenta mea te intimideaza?”
Razi.Nu raspunzi.Preferi sa te legi in continuare de faptele diverse ale unei monotonii intrerupte.Nu am rezistat niciodata calma in fata ta.Sustinerea scaunului nu imi este de ajuns,asa ca iti desprind bratara de la mana si incep sa ma joc cu ea.Ajungi inevitabil sa ma implici in monologul tau.Ajungi sa intrebi de viata mea personala,care in fond nu te priveste.Maine pleci.Stiam ce urmeaza.Cunosteam scenariul bine.
S-a intors.Valetul numit “Plictiseala” purta un sacou negru si tenesi.Ce cauta el in acest bar?
“Va mai pot servi cu ceva?”
Am tacut.M-ai privit insistent fara sa mai scoti un sunet.Din boxe se auzea o melodie inceata de jazz.Am luat o bucata de ciocolata amaruie cu crema de coniac si visine si am zambit la sunetul lui “April in Paris”. O chelnerita a aparut si a soptit ceva.Am auzit pe cineva tipand “Dorinta” si ea a plecat, intorcandu-se la bar.Ai ramas tacut si mi-ai prins mana.Am incremenit acolo,pe scaun.Era scenariul gresit.Nu asta trebuia sa se intample.

Actul III

Ai trecut de cand te-am cunoscut prin 3 faze: de la un idiot stereotipic care ma flata pentru cum arat,la un idiot cu personalitate cand ai realizat ca aparentele inseala.Te-ai decis sa fii tu insuti apoi.Mi-am zis “Felicitari.Ai intrat in categoria numarul 3.”Da,devenisei nepotrivit pentru primele doua.Erai un tip care nu se incadra in nici una;ai devenit un tip care merita macar o sansa.Am fost proasta.Ti-am oferit mai multe.Sau doar am avut impresia ca am facut asta.

Actul IV
(se continua scena din actul 2 )

Aveai mana cuiva care zambeste la cel mai prostesc mesaj .De ce oferim importanta lucrurilor cele mai simple? Insemnificativ? Crezi tu,madame!
Domnisoara cu pantofi rosii statea amuzata intr-un colt pregatita sa paraseasca definitv cafeneaua.Nu mai avea nici un rol de jucat aici.Tu ai decis sa improvizezi si personajul ei a fost sters.Oricum nu ar fi facut decat sa-si interpreteze propria personalitate.Rationala,cinica si cocheta.Porecla ei era “Logica”..Si-a stins tigara de ciocolata si a plecat.Au ramas gandurile mele acum amutite si indreptate doar spre miscarile tale.Mi-au ars buzele si apoi a fost intuneric.

Divort

 Dorinta, cunoastere, respingere, pierdere si din nou dorinta. Cele 5 momente ale subiectului. Firul narativ? S-a pierdut legand 3 margele de sticla. Personajele?Au iesit la o cafea si un slims mentolat. Ah!Si au furat si trabucurile cu aroma de cirese! Naratorul? Asculta “Come away with me” si gusta din ciocolata amaruie cu o privire amagitoare catre paharul umed de Teacher’s. Autorul ? Priveste pe geam si injura.

"Dar noptile-s de-un farmec sfant

Ce nu il pot pricepe…"

 M-a parasit. De fapt eu am parasit-o pe ea si a refuzat sa incerce din nou sa ma urmeze .  A fost ca un joc dintre doua pisici somnoroase intoxicate cu alcool si acesta este ultimul nivel. Astept sa apara un semn mare si galben cu “Game Over”. 

 A divortat de mine asa cum se desparte in inconstienta un cuplu tanar casatorit prematur.
  Scenariu fugar:
Prima zi:O cafea si un buchet de flori
A doua zi: Un tango printre cearsafuri
A treia zi : Un “Te iubesc” printre fulgi pufosi si moi iesiti din perne
A patra zi : “Si au trait fericiti pana la adanci batraneti..”
A cincea zi: “Anunt important! S-a comis o greseala de tiparire.Era final deschis.”
A sasea zi: “Imi pare rau” scrijelit pe doua buze inrosite si un buchet de 5 trandafiri cu 3 petale cazute
A saptea zi: Ultima scena : Sterge orice urma,isi strange hainele ,constiinta obligandu-l sa realizeze un schimb: isi uita camasa preferata imbibata de parfum in timp ce decide ca se va declara cleptoman.Dar nu este cleptomanie,ci schimb de bunuri. Un ultim suvenir:panglica rosie si o suvita de par.Ramas-bun.
   
   

 Intr-o seara nu a mai aparut.Nici macar nu a sunat sa-si anuleze vizita.S-a dezbracat de politete iar pe mine m-a trimis printr-un mail cat mai departe. Si eu am renuntat la ea. Nuditatea ei imi repugna acum. Cele 5 momente ale placerii.  Ma uit pe fereastra si injur . Ea a ramas in libertate si eu am ajuns intr-un oras sugrumat cu o fundita neagra de blocuri. Cerul s-a micsorat cat sa incapa intr-o cutie de bijuterii. Oras anost. Placiditate. Luna nu mai e a mea. Nici personajele nu mai sunt ale mele.

  Autorul le observa cum se intorc bete de la carciuma de peste drum.

  Deznodamant: Cauta firul de la margele pentru a le lega de carte data viitoare.

De plictiseala

Recunosc ca nu sunt un fan infocat al sarbatorilor. Nu ador sa-mi vizitez rudele , sa merg la biserica sau sa merg sa caut cadouri. Insa , Pastele imi cam place macar pentru doua lucruri :cozonacul cu vin rosu si sa dau “cioc”. Nu stiu de ce,dar imi place sa intru in competitia gen “ care ou este mai tare” si eventual sa si castig. Si da ,stiu ca toata lumea publica in preajma sarbatorilor o postare gen “buhuhu..m-am saturat de bunicutele care vin si te trag de obrajori , repetand interminabil “vai,ce mare ai crescut! hai sa te pupe mamaita!” si bla bla”.De aceea aceasta postare nu se doreste a fi una de genul.Nu.Scopul este acela al disputarii unei binecunoscute exprimari.

“Paste fericit!” (ca uite,a dat si un colt de iarba/ca iarba-i destula etc.)Trecand peste dubla interpretare din punct de vedere gramatical ( substantiv propriu/verb) ,s-ar parea ca de fapt este ceva poate si mai incorect,exprimarea fiind de asemenea pleonastica. M-a culturalizat si pe mine un prof de religie prin clasa a 4-a(parca).Cuvantul “Paste” desemnand o sarbatoare, ar include in semnificatie idea de fericire. Asadar,varianta de exprimare corecta ar fi : “Sarbatori fericite cu ocazia Pastelui!”. Mda,profii de religie :-<.Usually , they are overexcited about holidays. Ei bine, adevarat sau nu,macar evitam ironia gramaticala.

Oricum , cred ca nici asta nu era scopul postarii. Tot ce vreau este sa va urez "Sarbatori fericite!".

Pentru ca azi se fac oua rosii ;)

ps: poza nu e facuta de mine:P

Fara titlu

(Intr-un bar cu discuri vechi pe pereti,cu un proprietar trecut prin ani de jazz si blues cu un pulover ce-I atesta gusturile incercate de clasici.) 

Canta la pian in fiecare seara.
Un simplu hobby.Ii place sa observe multimea.
Si in serile de jazz acompaniaza formatia.
Ravneste la celebritatea Ellei Fitzgerald.
“Lady sings the blues” si inca un martini.
Parca a iesit din circul culorilor.
Preferinta pentru alb.De ce?
Nici ea nu stie.
Vrea o alta aparenta.In timp a renuntat.
Poarta mereu un roman de filozofie cu ea.
Vrea sa gaseasca o explicatie meseriei sale,
Sa incerce sa evite ura si tragedia.
Multi au plans din cauza ei si chiar mai multi au renuntat la tot pentru ea.
I-ar fi oferit lumea si n-ar fi dorit decat Infernul.
De ce?Pentru ca ea era acolo.
Nu tot ce e gratis ar trebui primit si dorit.
Au luat nastere din Haos
Au iesit in Lumina
S-au jucat cu Intunericul si 
Au ajuns in Nimic.
Ea doar le-a oferit ocazia.
Ei au imbratisat-o fara ezitare.
A scos o tigara pentru ea si un trabuc pentru invitat.
A strigat nebunului si a refuzat rasplata.
“Priveste-ma.Ce imi poti oferi?
Din Absurd m-am nascut,
Traiesc prin Nimic.
Primesc Totul
SI cochetez cu Placerea.
I-am distrus pe cei ce au vrut si 
Am plecat de langa cei ce m-au respins
Fara protest.”
O femeie de marmura neidentificata,
Cu o eticheta agatata de o manusa de dantela neagra:Anonim.
Multimea o admira si ajung langa ea inevitabil.
Ajungem in nimic.
Trupuri cu piele de marmura si oase de praf.

Moarte. 

(Oda funerara)

Ochi albastri,parul negru

Viziune?Nu,certitudine.
Nu perceptie,ci adevar.
Adevarul e-o femeie ce se joaca prin troleu.
Printre petece de ganduri si buline de-ntuneric
Se disting asa himeric
Doua bile albastrui ce se joaca in lumina
In palmele ei acoperite de manusi negre.
Reflectorul le cauta in nestire.
Sunt prea departe-la un pas de nemarginire.
Niciodata unde vrei.
Niciodata in acelasi punct
Ci la o distanta cat un fir de praf marunt.
Niciodata in acelasi timp
Ci mereu la cateva secunde departare.
Pe o axa ne transpunem,dar
De o parte si de alta a originii.
Avem sensuri diferite.

Privesc intr-un pustiu de versuri 
La un chip golit de ganduri.
Ochi albastri,parul negru.

Lasitatea poarta tocuri

Lasitatea poarta tocuri 
Si palton negru pan-la genunchi.
Parul plin de suvite satene crete
Incadreaza doi ochi negri de naluca.
Danseaza tango prin troleu
Si pretinde ca ignora privirile mereu.
“Por una cabeza” s’il te plait.
Are o preferinta ptr tigari de ciocolata
Si pentru unghii rosii.
“Burgundy” spune ea.
Sta in spatele reflexiei in oglinda a oricarei femei
Si e amanta oricarui barbat la nevoie.
Toti ii soptesc numele,
Dar oficial nimeni nu o cunoaste.
Are buze de un rosu aprins
Si gene incarcate de rimel care 
Se pleaca pudic peste ochii 
Ce cuprind motivele celor ce o cheama.
Motivatie si raspuns.
Cerinta si efect.
Nici un cost implicat.
Se ofera gratis,
E prostituata tuturor.
“Pro bono” spune ea.
Cucereste, ofera, paraseste.
“Ranesti?” – “Fara intentie.”
“Urasti?”-“Cu patima.”
“Semeni?” –“Cu toti.”
Uram intr-o oarecare masura ceea ce suntem.

O aparenta scrisoare de dragoste

Draga  X,

  Nu pot pleca decat daca te iubesc suficient sa fac asta.Nu pot pleca decat cand te iubesc astfel incat sa nu regret ca te parasesc,astfel incat sa nu regret nimic.Nici macar prostia mea.A amandurora.Nici o cuta de cearsaf,nici o margea,nici o panglica.

Si atunci voi minti.Voi pleca nu din altruism,caci sunt egoista.Voi pleca caci atunci voi fi sigura ca ori de cate ori plec ma vei primi inapoi in bratele tale.Dragostea e oarba.Voi pleca pentru ca voi avea incredere orbeste in slabiciunea ta pentru mine.Si voi ascunde slabiciunea mea sub o perna roz si pufoasa si o voi eticheta “esec”.Si ma voi intoarce in randuri repetate.Si vom trai fericiti pana la adanci batraneti.

Din pacate,nu te voi iubi niciodata.Iubesc iluzia ta.Nu cu tine se lupta constiinta mea,ci cu cine ai fi putut sa fi.Credeam ca te privesc pe tine,cand de fapt priveam din spatele unui perete de oglinda sparta.Nu existi in spatele peretelui.Aici este dimensiunea mea paralela.Varianta mea a realitatii.Pacat.Asta inseamna ca nu voi pleca niciodata.Si totusi,a fost real.Tipat surd,uitare,amagire,un ceas mare care ne alunga.O domnisoara cu pantofiori rosii care m-a luat de mana si mi-a soptit ceva ce nu am auzit.Apoi a tipat si a fost la fel de liniste.O cunosteam amandoi.Era personajul principal al operelor cinice.Am ignorant tot ce a urmat dupa ce si-a prezentat numele :”Logica”.Rece si frumoasa cu ochi de sticla.Sper ca esti satisfacut cu gandul de a fi o iluzie.Nu esti nici pe departe virtual,dar esti o iluzie.Te-ai nascut din imaginatia mea cu trup efemer si cu predispozitia de a te intoarce acolo. Caci eu nu cred in iubire.Si acum plec.Se pare deci ca te iubesc.Sau ca sunt o fraiera cu iluzia ca te iubeste.Ramas-bun.

Cu dragoste,Y

Imoralitate sub prosop

Pe net suntem niste tarfe.
Dar nu stam la baza prostitutiei,
Ci a unei forme de arta.
Nu,aici nu e perversitate.
Forme de pornografie pe scena.Teatru.Arta.
Nu este imoral, ci estetic.
Si cu toate astea, nu suntem nici macar atat.
Postam nuduri gratis.
Nu cerem nimic.
Nu ne vindem,ci ne oferim.Atat.
Ne are oricine vrea.
Din prostitutie macar se castiga ceva.
Noi - o organizatie nonprofit.
Si cu toate astea,nu suntem nici macar atat.
Adaugam o supradoza de cinism.
Nu postam nuduri.
Ne acoperim lase cu un prosop.
Chiar si in propria oglinda ne afisam
In chiloti, sutien si sosete
Cu un colier timid si cercei acoperiti 
De cate o suvita razleata.
Uneori poate aratam breteaua sutienului
Si simulam o intentie falsa, amagim.
Practicam prostitutia la nivel superficial.
Si nici macar caritabil,desi fara cost.
N-am avut bani de psiholog,
Asa ca am ales blogul.
Ne oferim gratis continuu constiinta unor necunoscuti
Fara chip, fara nume ,fara suflu.
Statui in siruri de cuvinte.

"Povestea sutienului"

Erau orele doua dupa miezul noptii.
Pe lemnul rece ale unei podele zgariate
Zacea un material negru cu un cercel piredut prin el.
Satin si dantela.
Cine stie cand a ajuns acolo..
A fost candva 
O camera rece si goala 
In care se distingeau sunete surde
Ale unui cearsaf chinuit
De mainile grabite a doua trupuri
Cu respiratii iregulate si prea repezi
Chinuindu-se sa incalzeasca aerul.
Un pat cu asternut alb si perne rosii.
Cearsaful era acum pe jos.
Tinea companie cercelului,
Fara a indrazni sa se apropie prea mult.
Idee si dorinta.
Lasitate.
In intuneric
Se auzeau doar bataile ritmice si regulate ale unei mingi ce lovea tavanul.
“Unde esti?”
Si a scapat mingea.
A incremenit si piciorul cald al fiintei de langa el l-a atins pe al lui.
Pendulele nergre ale unui ceas mare de perete se scurgeau usor spre infinit.
Tic-tac-ul a mai format o ora.
“Mi-e dor de tine.”
Si l-a luat in brate.
Mijea de ziua.
“Te vreau.”
Privea in asteptare la genele inegrite de rimel 
ce nu se mai ridicau sa clipeasca inspre el.
S-a trezit si el iradia de placere.
Un tipat.
“Unde e?Il vreau !Acum!Pleaca!”
Nervos si mirat a iesit sa fumeze.
S-a auzit usa balconului deschizandu-se usor.
“Imi pare rau.”
Zambea.
“E ok acum.L-am gasit pe jos.
Mi-a fost dor de el toata noaptea.”
“De ce anume?”
“De sutienul meu,ce credeai?”
In mana ei - un sutien negru din satin si dantela.

...

boys are stupid ...

and girls still like them

(Copyright)

Mi te-ai dat printr-un tango (Perspectiva masculina.)

In decursul ultimei ore m-am holbat la tine pe apucate.Nu vroiam sa ma observi. Vroiam sa te ridici si sa ne sincronizam miscarile. Am riscat. Mi-am zis: “Nu pot primi ceva mai rau decat un refuz.Atat.Un simplu "Nu" si interdictia de a te atinge.”. Degetele mele au cautat grabite o guma cu aroma de capsuni si m-am ridicat. Te uitai suspicios cand ma apropiam de tine. Exact ca un novice la un profesor. Era teribil de amuzant . Ma rog,cel putin pentru mine. Ma priveai cu niste ochi intrebatori..parca aveam in fata un catelus speriat. Ironic. Tu nu aveai nici un motiv sa te temi. Nu,teama trebuia sa fie a mea. Doar tu erai cea care detinea controlul acum. Tu decideai daca urma sa imi lasi mainile obsedate si controlate de hormoni pe trupul tau. Un singur cuvant de-al tau si puteam sa plec sau sa ma apropii mai mult si sa te cuprind. Ma aflam in puterea ta. O data cu rasuflarea,intrebarea a iesit singura din mintea mea si s-a schitat pe buze. Eram in fata ta si apoi,dintr-o data, te tineam de mana. Ne indreptam catre un vortex al pasilor cufundati intr-o miscare ritmica. Acceptasei. Rolurile s-au inversat: acum tu detineai motivele temerilor si conducerea era a mea. Degetele noastre s-au impreunat mai sigur si mana mea dreapta nu a rezistat tentatiei de a se lipi usor de talia ta si de a-ti desena conturul pana ce a ajuns exact unde exersase de atatea ori. Un pas catre tine ,ne-am apropiat pana ce suflarile ni s-au intrepatruns si am ajuns unde vroiam. Erai in bratele me. Nu ma puteam abtine sa nu zambesc si aceeasi suspiciune ti-a revenit in ochi. Am pornit si noi in acelasi pas ritmic cu rasuflari grabite. Mi-ai simtit respiratia cu gust de capsuni si mainile ti-au tremurat usor. Acum nu-mi mai puteam dezlipi ochii de buzele tale intredeschise prin care arareori scapa o suflare usoara. Te-am lasat usor pe spate si te-am cuprins mai sigur in brate. Vroiam sa o fac si nu am facut-o. Nu ti-am cerut mai mult. Intrebarea a avut scopul ca trupul si caldura ta sa ajunga langa mine,sa fie cuprinse de mine,nu sa iti ceara un sarut. Te-am ridicat usor si am pornit intr-un pas mai hotarat. M-am multumit cu dorinta initiala aprobata de tine. Ai ajuns in bratele mele printr-un tango.

PS: Autorul se presupune a fi o persoana de s ex masculin . Raspuns pentru "Fior" publicat de Shalimar . 

M si R la E7.Preludiu

Mimi si Ricu stateau pe o carte de joc
Pe un Popa suparat
Care s-a scuturat 
Si i-a cazut o trefla.
Atunci au plecat pe tabla de sah.
Au alungat gandurile celor doi Nebuni care se jucau
Si au daramat pionii.
Regele si Regina i-au observat
Si au strigat retragerea pentru a le oferi intimitate.
Au discutat discutii dicutabile
Pana cand Mimi s-a plictisit si Ricu a incercat sa o inveseleasca.
La E-7 a aparut o Tura cu un pat.
-Vrei o banana?
-Ai?
-Mereu o port la mine.Sunt sigur ca ti-ar placea.
-Mai tarziu.Mai bine mai intai ma inviti la o cafea.

In pat cu constiinta

Pentru a cata oara? Nu stiu. Stiu doar ca mi se pare ca a trecut prea mult timp. As minti daca as da vina pe tine si as spune ca totul a inceput de cand ne-am cunoscut. Pentru ca ne stiam mult prea bine dinainte sa ne cunoastem. Si totusi, acum ma ghemui din nou in intuneric si incerc sa tin ochii inchisi ca un copil mofturos ce refuza sa accepte ce e in fata lui. Aud cum se intensifica ritmul batailor inimii ,desi respiratia mea ramane la fel. Degeaba. Nici nu stiu de ce mai incerc. Deschid ochii si incep sa pipai lemnul noptierei. In cautarea telefonului, insa degetele mele au dat peste ceva mic si rotund. Ah,margeaua mea. O margea de sticla fumurie din acea noapte. Sora ei geamana a ramas la tine. Era a mea,dar am vrut sa ai ceva de la mine. Sa ai ceva in cazul in care nu ma mai intorceam. Eram hotarata sa nu ma mai intorc. Dar nu reuseam nici macar sa-mi gandesc decizia pana la capat. Asa ca m-am intors si margeaua a ramas de atunci pe noptiera. Sa devina un suvenir ce nu face altceva decat sa reflecte propria-mi slabiciune? Nu stiu. Mi-am amintit de jocul din acea noapte, de lasitatea amandurora de a distruge scenariul si de a improviza pe patul rece cu cearsafuri albe din mijlocul unei scene prea intunecate pentru o repetie. Oricum nu aveam spectatori, deci nu era nimeni de dezamagit. Am lasat margeaua de sticla sa-mi alunece printre degete si sa se rostogoleasca usor pe perna pana ce a intalnit cearsaful. De aici s-ar fi aruncat curajoasa inapoi in mana mea si am fi repetat actiunea, insa nu am reusit sa o prind. A cazut cu miscarea ciudata a unui fulg pe podea unde s-a spart in zeci de bucatele lucioase ce apoi s-au reunit schimbandu-si culoarea. Au format niste linii mari si negre in mijlocul unui cerc si au inceput sa se invarta pe ritmul unui vals vienez ca un cuplu format dintr-o mica dansatoare cu pantofiori de sticla neagra si cavalerul ei cu pelerina si trandafir rosu la piept . Apoi si-au fixat pozitiile si au inceput sa bata intr-un ritm constant, simuland miscarea limbilor unui ceas imens. Ah, era cu mult trecut de miezul noptii.
Mi-am intors privirea catre tavan. Nu eram decat eu si constiinta mea in acel pat cu cearsafuri albe ce imi amintea de o scena jucata de pre multe ori.
-De ce reactionezi asa in ultimul timp?
-Nu stiu.Am prea multe pe constiinta?
-Touche.Dar nu e vina mea.Nici eu nu stiu….Vrei sa discutam?
-Iar?Suntem una si aceeasi persoana.Ce mai vrei?
-Sa iti pui intrebari pe care nu le-ai mai rostit cu voce tare de ceva timp.O introspectiva nu strica.Si poate asa vei si adormi.De ce te temi?
-Pff…cu adevarat ma tem ..de timp.Simt cum se scurge si cum ramane tot mai putin.Cum pendulele unui ceas mare de perete se rotesc tot mai repede si ma preseaza sunetul lor.Parca ar tipa cineva la mine ca nu mai am timp.Si asa e.Nu avem niciodata sufficient timp.Si ma mai tem ca nu ma voi indragosti cu adevarat niciodata.Childish,stiu.Pentru un om cinic care nu crede in existenta iubirii,nu ar trebui sa spun asta.Dar asa este.Ei bine,next question.

-Care a fost cea mai grea intrebare care ti s-a pus vreodata?
-“Ce iti doresti?”Daca e vorba de un lucru simplu stiu ce sa raspund.Daca am fi intr-o cofetarie si m-ai intreba ce vreau,inghetata sau capsuni cu ciocolata si frisca,mi-as da seama.Altfel,niciodata nu am avut un raspuns.Poate ca imi doresc sa am o dorinta.

-Cea mai buna replica pe care ai primit-o?
-Mai multe.“Nu mai crede in ingeri,sunt doar niste iluzii.”(The first to cross my mind.)Acum mult timp cineva mi-a zis asta.Nu i-am raspuns nimic.Desi nici atunci nu eram un copil,nu puteam nega cat de usor este sa vezi lumea asa cum vrei si nu cum este.Sa iubesti pe cineva pentru iluzia ta despre el.Sa-ti construiesti o lume numai a ta,o lume din ideile si parerile personale.O metoda de a evada din realitate,fara a deveni complet nebuna.Oricum,ce puteam sa raspund la asa ceva?Nu percep realitatea distinct?Dar toti o facem.Fiecare in felul lui.Si reactiile mele sunt de multe ori neasteptate.Deci am preferat sat tac.Oricum,nici acum nu vad nimic gresit in a ramane copil.Nu faci nimanui rau daca mai crezi in ingeri.Macar uneori.

-Wutering Heights sau Dama cu camelii?
-Hmm..ambele si totodata niciuna.

-Ce ai raspunde daca cineva ti-ar oferi o ora de fericire,in schimbul vietii tale?
-Omoara-ma dupa cum vrei.Fiind sigura ca primesc acum ceva ce nu stiu daca voi gasi o viata intreaga accept ce imi oferi fara regret.Da-mi ceea ce nici eu nu stiu ca imi doresc,citeste-mi gandurile si ofera-mi o ora,chiar si 10 minute din ceea ce vreau si nu voi face un pas cand va veni momentul.Voi muri stiind ca inainte am fost fericita.Oricum,nu cred ca as pierde ceva.Poate ca ma regasesc in replica lui Cartarescu:” Totul venea pe fondul totalei mele indolenţe şi pasivităţi din acea vreme: m-aş fi dus şi în iad cu aceeaşi placiditate.”Nu poate,ci sigur.

-Ai regrete?
-Evident.As fi vrut sa rad mai mult si sa risc mai mult.Sa nu ma mai joc cu logica si ratiunea,ci mai mult cu instinctul si nebunia.Sa plang si sa sufar pentru ceva ce merita si sa stiu c-a meritat.Ce ar fi viata fara regrete?Daca nu am avea regrete ,nu ne-am dori mai mult.Am deveni niste creaturi ingrate,prea multumite de sine pentru a mai avea vreo constiinta.Am pierde ceea ce intr-o foarte mare masura ne defineste ca oameni:dorinta de mai mult.

-Ce ai vrea sa fii in momentul asta?

-Un personaj literar.Ciudat,stiu.Dar nu mi-ar pasa ca viata mea nu mi-ar apartine.Ca va fi citita si recitita de necunoscuti.Sau ca nici macar nu va fi publicata,ca va fi doar niste urme de creion negru mazgalite pe foile unui manuscris uitat de timp pe raftul prafuit al unui autor necunoscut. Asa as avea o sansa la o viata care inseamna ceva.As duce o existenta limitata si nu atat de complexa,dar macar dupa suferinta as primi fericire;caci o poveste nu mai merita spusa daca nu are insemnatate si fericire,daca nu sfideaza tiparul si desconsidera monotonia.As face sacrificii fara sa am dreptul de a avea macar un gand propriu,dar macar in fictiune exista sentimente mai acute si iubirea adevarata,eterna-asa cum ar trebui sa fie.Acolo mi-as gasi printul.Si as reprezenta lumea cuiva.As fi cineva in care o fiinta mica de sex feminin se regaseste.Si as trai in eternitate.As vrea sa fiu un personaj feminin dintr-un roman.Poate ca stii deja cineva as vrea sa fiu.

Deodata parca am auzit cum bataile inimii revin la normal si am simtit in mana stanga ceva mic si rotund.Am deschis speriata ochii si m-am uitat la ceasul electronic cu cifre rosii.Era cu mult trecut de miezul noptii.Am ridicat mana si am privit margeaua mea de sticla fumurie.Mi-am amintit de tine si doar buzele si-au ridicat usor colturile intr-un zambet trist. Ochii m-au sfidat -regret si dorinta. Am lasat margeaua sa alunece usor pe perna alba pentru ca apoi sa revina in mana si sa inchid ochii amintindu-mi de o alta noapte cu o alta margea al carei drum a fost intrerupt de panglica rosie cazuta din parul unei fete ce saruta usor un baiat.

Jocul cu o margea de sticla fumurie

Plicitseala.Nu din cauza ta sau a mea,ci din cauza senzatiei de rutina.Si liniste.O liniste atat de acuta ce parca cerea sa fie sparta.Linistea unei nopti mult prea cunoscute.O scena intunecata cu doi actori ale caror siluete se distingeau vag stand unul langa altul pe marginea patului.Nu se auzeau decat vag bataile a doua inimi.Erai absorbit de un joc ce te impiedica sa te gandesti la noi.Plimbai amagit printre degete o margea de sticla fumurie.Dar accidental, s-a intamplat.Ai fost distras de ceva.Nu stiu de ce.Ai scapat margeaua incalzita intre degetele tale atatea minute.Privirea ta a urmarit-o in continuare distrasa fara a intelege ce se intampla cu adevarat.A urmarit-o din momentul in care a atins podeaua de lemn pana ce a intampinat o panglica rosie cazuta pe podea.

Era miezul noptii.Eu priveam pe geam.Nu am vrut sa-mi intorc privirea la tine.Stiam amandoi scenariul mult prea bine.Replicile?Acestea erau aproape inexistente.Parca ne saturasem de atatea repetitii.Da,asta era momentul in care zambim trist,dar zambim si ne spunem “la revedere”.Asta era momentul in care eu ma ridic si plec sarutandu-te doar usor pe obraz,iar tu nu reusesti sa zici nimic.Asa a fost mereu.Acum insa, cand margeaua de sticla a atins panglica rosie cazuta din parul meu ti-ai intors privirea spre mine ca si cand ti-ai fi amintit ca nu sunt doar o himera ce sta langa tine pe pat in tacere pentru a nu ingreuna totul.In momentul acela am devenit reala,o fiinta cu suflu ,dar fara glas.M-ai privit atat de derutat si apoi atat de intens incat mi-ai atras atentia.Desigur,simteam ca ma privesti si nu mai puteam sa ma prefac ca te ignor...Nu reuseam prea bine oricum.Mi-ai captivat din nou privirea fara nici un drept.Nu ai cerut permisiunea si nici macar nu te-ai gandit la ce va urma.Probabil ai vrut doar sa alungi acel valet numit “Plictiseala” ce ne supraveghea.Ai reusit: el a plecat si eu am ramas acolo pietrificata.Nu am reusit sa ma ridic de langa tine.Era scenariul gresit.Am stricat intreaga scena.

Era miezul noptii.Ma imbracam usor si ma uitam la tine.Tu insa nu vroiai sa iti ridici privirea.Urmareai traseul unei margele de sticla fumurie pana ce a ramas blocata intr-o panglica rosie cazuta pe podea.Erau ale mele.Amandoua.Stiam de ce nu ridici privirea si nu scoti un cuvant.Stiam amandoi ce urmeaza.Trebuia sa ne despartim:tu urma sa ramai acolo tacut ca de obicei,iar eu sa te sarut usor pe obraz si sa plec.Cand margeaua a atins panglica,eram gata.Tocmai ma ridicam de langa tine si ma indreptam spre usa,cand ceva s-a schimbat.M-ai prins de mana si n-ai vrut sa-mi dai drumul.Mi-am intors neincrezatoare capul si ti-am intalnit privirea arzatoare.Nu vroiai sa se repete totul.Nu.Acum m-ai tras inapoi in bratele tale si ai refuzat acelasi viitor.Ai preferat sa ma tii asa ca un copil mic speriat de un cosmar.

Era miezul noptii.Iti priveam mainile ce au scapat o margea de sticla fumurie.Aceasta a cazut pe podea si am tresarit usor amandoi.Si-a continuat putin crapata drumul pe lemn pana ce a intalnit panglica rosie ce odata mi-a atarnat in par.Te-am sarutat usor pe obraz si ai respirat greu,degetele mainii tale tresarind usor.Nu ai schitat insa nici un alt gest.Ai ramas cu privirea atintita pe podea ascultandu-mi pasii ce se departau si observand cum patrunde in camera lumina de pe hol.Ti-am zis cu o voce stinsa “la revedere” si ai ramas acolo ,sezand pe marginea patului si plecandu-ti capul si mai mult.Nu te-ai ridicat.Nu m-ai oprit.Nu ai facut nimic altceva decat sa ridici margeaua.Cand ai auzit usa inchizandu-se in urma mea,ai scapat-o din nou si de data aceasta s-a spart in bucatele de sticla lucioasa in intunericul camerei tale.O alta repetitie reusita.

Quote

'When i'm not in my right mind, my left mind gets pretty crowded.'

Absurditati pe-nnoptate

  Cliseic. Nu ar trebui sa aiba nici conotatie negativa, nici pozitiva si cu toate astea cliseele sunt preferabil evitate. Motiv? Pentru ca suna banal. Pentru ca vrem sa iesim din tipar. Pentru ca avem nevoie de unicitate si originalitate. Pentru ca iti dau o senzatie iritabila de repetativitate. Inevitabile? Evident.
  Nu stiu cum se face, dar in momentele in care ne este cel mai greu sa ne exprimam folosim clisee. In momentele importante din viata folosim clisee.(Este chiar frustrant daca analizezi bine idea.)

  “Te iubesc.” Si daca nu este cel mai mare cliseu,valabil pentru toate popoarele si toate limbile, cu singuranta este unul din candidatii la primele pozitii din clasament. Aceste cuvinte au fost rostite si folosite de atatea personae pentru un timp atat de lung incat pare absurd sa le repeti si tu. Pare absurd ca acum , pentru prima data cand vrei sa iti declari sentimentele fata de persoana iubita,sa folosesti aceste cuvinte. Si totusi ce ai putea spune? Cuvintele par de prisos.Mai bine le inlocuiesti desigur cu un sarut. Dar vrei ca persoana cealalta sa stie.Sa stie ca e mai mult decat atractie si dorinta.Sa stie ca pur si simplu o iubesti. Poate ca nu e cel mai important moment al unei relatii. Pentru mine stiu ca nu ar fi.Pentru mine ar conta momentul in care am realizat ca m-am indragostit. Insa nu pare stupid sa apelezi la un cliseu? Sa apelezi la o reactie atat de cliseica,incat da o nota de banalitate absurda unui moment exceptional pentru tine,dar trait de atat de multi alti necunoscuti si cunoscuti?Si cu toate astea,o spui:”Te iubesc”.

(Un raspuns in varianta "te urasc" : "Cliseu?Subtilitate.")

Nonsens

"Sexul implică o profundă îngustare a conştiinţei, o coborâre adânc sub convenţiile sociale şi etice, o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii în interzis şi perversiune."

"Facem sex cu un creier de barbat, dar iubim cu unul de copil, increzator, dependent, dornic de a da si primi afectiune."

      -Cartarescu - "De ce iubim femeile"

     

     

     Ea-sta intinsa pe pat privind cu ochi goi la tavan.Degetele ei acoperite de o piele palida si unghii pictate in rosu traseaza in nestire si fara un tipar anume linii pe cearsaful alb mototolit ce ii acopera pe jumatate trupul gol.Se aud apatic doar apa batand in geam si niste pasi indreptandu-se usor,dar greoi spre fereastra.In camera nu patrunde decat o lumina slaba de la ivirea mult prea inceata si nepasatoare a zorilor,o lumina care strapunge cu greu norii aproape secati de ploaie. Miros de tigara aprinsa si un val de racoare invaluie patul.Se aude o usa deschizandu-se si inchizandu-se,lasand sa patrunda in camera un sunet aproape insesizabil si totodata irezistibil de pian...zgomotul  se repeta cateva minute mai tarziu,lasand de data aceasta sa patrunda in camera un sunet nou,ciudat de pian.Compozitia anterioara se schimbase,se deteriorase aducand ceva mult mai personal,clapele fiind apasate mai rapid intr-o abundenta de note ce sugerau disperare. Salteaua patului se zguduie usor si niste degete reci mirosind a tigara ating usor obrazul fetei-sau cel putin acesta e punctul de plecare.Degetele sale se preling apoi pe gat,pe umeri acoperiti de o piele ce pare mult prea palida in semiintuneric, intorcandu-se apoi pe aceeasi fata trista si goala si luand urma buzelor usor despartite ale fetei.Incet,incet,la atingerea trupului sau rece,parca intregul corp al fetei revine usor la viata,totusi aproape insesizabil.Buzele ei se intredeschid mai mult pentru ca aproape in acelasi moment sa revina la pozitia initiala.Molatice si paralizate pe pat ,mainile ei schiteaza un tremur ,o usoara miscare a degetelor, mirosul si caldura lui parca provocand-o acum sa il atinga. Insa nu se intampla nimic.El ramane astfel,pe pat,uitandu-se ba la ochii,ba la buzele ei,cu o mana pe obrazul ei rosiatic si infierbantat de la atingerea lui.Ea ramane nemiscata pe pat,simuland o paralizie ce parca a tintuit-o acolo ca pe o moarta,pe jumatate acoperita de un cearceaf alb mototolit,cu genunchii goi usor indoiti si lipiti unul de celalalt,respirand din ce in ce mai greu si mai repede,ochii ei schitand o dorinta interminabila acumulata de veacuri,o tandrete excesiva.Vocea lui a patruns linistea ce se asternuse dupa incetarea ploii si distrugerea stratului de nori. 

 El: Nu trebuie sa fie asa.
 Persoana pe care o iubeste: Crezi?
 El:Da.Te iubesc.Stiu,nu este de ajuns si nu este o asigurare.Dar este un fapt care nu cred ca sa va schimba.
 Persoana pe care o iubeste: Crezi?
 El: Din nou raspunsul este da.Cu cat suntem impreuna mai mult,cu atat te vreau mai mult.Chiar in acest moment,desi esti a mea,te doresc mai mult decat te-am dorit in prima clipa cand am realizat ca m-am indragostit de tine.
 Persoana pe care o iubeste: Doar nu mai crezi in iluzia ca iubirea poate dura vesnic…E ca si cum ai crede in zane.Doar momentul prezent conteaza.Stiai ca nici macar nu cred in iubire?
 El: Cam cinic ,nu crezi?
 Pers pe care o iubeste: De ce?
 El: In acest caz cum descrii ceea ce simt fata de tine?
 Pers pe care o iubeste: Dorinta fizica,nevoie intelectuala si pasiune.
 El: Hmm…si asta inseamna ce?de fapt reformulez..cum descrii ceea ce simti fata de mine.(Tonul sau insa nu a sugerat o intrebare,parand distras de cu totul altceva.)
 Zise acestea despartindu-si degetele usor de buzele ei si ridicandu-le doar putin mai sus pe perna , impleticindu-se in parul ei intins dezordonat pe aceasta ,pentru ca buzele lui sa le ia locul.I-a despartit usor buzele cu ale sale intr-o mangaiere constanta,lasand respiratiile lor sa devina din ce in ce mai repezi si mai greoaie,sa devina una,dupa care se retrase privind curios in ochii ei.
 Persoana pe care o iubeste: Te iubesc,evident.Nu am negat asta niciodata.Am zis doar ca nu cred in iubire.